Revanșa amară a Sucevei

Sunt câteva luni bune de când, la fel ca majoritatea sucevenilor, simt o frustrare când văd situația pandemică din România, modul în care este privită și analizată mediatic, precum și măsurile care se iau de către autorități. Simt o frustrare pentru că nu pot să uit și nu pot să nu compar cu ceea ce era acum un an în țară, ce se întâmpla în Suceava și cum eram tratați de o mare parte din mass-media centrală și o bună parte dintre compatrioții (frumos cuvânt) noștri.

„Ce s-a întâmplat la Suceava în ultimele luni dovedește că acolo viețuiesc cele mai lipsite de inteligență forme de viață din galaxie”

Am avut de câteva ori pornirea de a scrie, dar m-am oprit. Lasă-i în plata Domnului... Există, însă, mereu acea picătură care umple paharul sau uneori îl face să dea pe dinafară. Și picătura a venit joi seara, când am văzut la posturile centrale de televiziune știri cu situația disperată la care s-a ajuns în unele localități. Am aflat că ambulanțele care aduc bolnavii la spital stau ore întregi în așteptare, în curtea unității medicale. Ambulanțierii așteaptă, așadar, cu bolnavul înăuntru, să se elibereze un pat în spital. Sunt situații dramatice, iar singurul vinovat este covidul. Așa au și fost prezentate știrile. Ceea ce este corect, pentru că într-o astfel de pandemie nu poți da vina pe cadrele medicale, nu poți acuza conducerile spitalelor de numărul foarte mare de bolnavi.

Dar mi-au revenit în minte imaginile similare de anul trecut de la Spitalul Județean Suceava, cu ambulanțe care așteptau ore în șir în curte, pentru a se elibera un pat. Le-ați uitat cumva? Vi le reamintiți? Și vă aduceți aminte cum ne puneau toți la zid, pentru că nu se găsea nimeni competent în județul nostru care să facă ordine? Vă aduceți aminte de marii formatori de opinie de pe malul Dâmboviței care tunau și fulgerau la adresa Sucevei?

Îmi reamintesc un articol publicat în acea vreme, pe blogul ei, de către „Prințesa urbană” (atunci am aflat și eu că există o prințesă urbană), articol care avea titlul „Suceava, epicentrul prostiei mondiale și galactice”. Ulterior, Alteța Sa a șters materialul, în care se spunea, printre altele, că „ce s-a întâmplat la Suceava în ultimele luni dovedește că acolo viețuiesc cele mai lipsite de inteligență forme de viață din galaxie. Iar prostia lor mi-a omorât tatăl”. Și a precizat Prințesa, după ce a șters postarea, că autorul articolului a fost soțul ei, care explica, în cele scrise atunci, că este „născut și crescut în localitatea de imbecili numită Suceava”.

Trebuie menționat și apreciat (chiar dacă puțin, puțin de tot) că, odată cu ștergerea postării, prințesa și-a cerut iertare celor pe care i-a supărat prin respectivul articol. Este de înțeles și durerea cuiva care își pierde părintele, dar este de neacceptat limbajul și culpabilizarea generală.

Am reamintit povestea „Prințesei urbane” pentru că aceasta era imaginea pe care o aveau sucevenii. Niște imbecili, niște proști, care nu știu să se protejeze, nu știu să se spele pe mâini (asta dacă cumva se spală), singurii din țară care s-au lăsat călcați în picioare de covid. Eram „Lombardia României”, „Nordul Sălbatic”, reprezentanța coronavirusului în România. Nu conta că mii de suceveni, care se întorseseră acasă din Italia (mulți dintre ei, cu siguranță, infectați) umblau fără restricții pe străzi sau prin Spitalul Județean. Nu aveau nici o vină, pentru că nu existau protocoale, nu erau stabilite proceduri privind testarea sau carantinarea lor, iar testele pentru covid veneau oricum după trei sau patru zile.

La o lună după începerea pandemiei s-a făcut raportarea și centralizarea cazurilor pe județe. Aveam, după o lună, 701 cazuri! Dintre care, după cum s-a constatat ulterior, cel puțin 200 erau dublate, pentru că atunci nu se înregistrau persoanele, ci cazurile, adică dacă o persoană ieșea pozitivă la două sau trei testări, erau înregistrate tot atâtea cazuri. Dar să rămână așa, 701 cazuri. Într-o lună. În care, repet, nu erau proceduri, circuite, nu aveam nici măștile obligatorii astăzi peste tot și se știau foarte puține despre virus. Iar sucevenii nu erau primiți nici măcar pentru consultații la clinici din alte județe.

Astăzi, dacă Bucureștiul are 701 cazuri într-o zi, e sărbătoare, scade numărul infectărilor, lucrurile merg spre bine. De luni de zile, municipii mari din țară adună 701 cazuri în trei sau patru zile. Și nimeni nu mai vorbește despre Lombardii...  Iar asta se întâmplă într-o perioadă în care există proceduri, circuite, reguli clare și explicite, iar măștile de protecție se găsesc peste tot și la prețuri accesibile.

Imbecilii au putut. Ceilalți de ce nu pot?

Am stat o lună și jumătate în carantină. Cu armata pe străzi, cu patrule formate din polițiști, jandarmi și militari înarmați. Am îndurat umilința, am înghițit jignirile și am răbdat, pentru că știam că, chiar dacă nu suntem așa de imbecili cum ne prezentau unii, avem cea mai gravă situație din țară, cu cele mai multe cazuri. Și am respectat regulile. Nu toți și nu 100%, ca să fim corecți. Dar a fost mai mult decât la alții.

Și, ce avem astăzi în țară? Localități care stau două săptămâni într-o carantină de vacanță comparativ cu ce a fost la noi. Iar după două săptămâni, deși numărul cazurilor a crescut, nu mai vor în carantină, protestează pe străzi și ne explică că această măsură a carantinării s-a dovedit a fi inutilă. Nu discută despre faptul că au respectat sau nu regulile. Nu. Carantina nu este bună. Eu nu spun că e bună sau rea carantina. Pe mine mă irită cu câtă relaxare sunt tratate aceste atitudini. Ia să fi protestat noi, acum un an, împotriva carantinei. Vă puteți imagina ce ar fi fost la gura marilor formatori de opinie ai neamului românesc, cum ar fi urlat celebrii moderatori de la televiziunile centrale?

Ca jurnalist, mi se pare normal faptul că acum un an Suceava era principalul subiect al buletinelor de știri. Dar nu mi s-a părut niciodată normală patima cu care erau prezentate acele știri, chiar ura care răzbătea pe alocuri din vocile unor moderatori sau ai unor corespondenți trimiși de la Capitală să ne dea lecții despre orice. Lucruri, situații care acum sunt considerate ca fiind absolut normale, atunci, acum un an, erau o pată pe obrazul imaculat al țării, o pată urâtă făcută de sălbaticii din nord.

Astăzi, Suceava este pe locul 15 pe țară după numărul total al bolnavilor de covid și pe ultimul loc în clasamentul privind incidența cazurilor la mia de locuitori. Adică, mai clar, avem cele mai puține cazuri raportate la mia de locuitori. Suceava asta, cu imbecili, cu proști, cu sălbatici. În afară de prințesă, nu am auzit pe cineva să își ceară iertare pentru modul în care ne-a tratat atunci. Să își ceară iertare, pentru că nu au nici o scuză pentru încrâncenarea lor de atunci. Erau pătimași când prezentau informațiile despre Suceava, au inventat știri și au interpretat tendențios diverse informații. Dar, evident, acei atotștiutori nu vor recunoaște niciodată public faptul că au greșit.

De când județul Suceava a ajuns pe ultimul loc în clasamentul incidenței cazurilor de covid, stau și mă uit la televiziunile centrale, așteptând, în zadar, măcar o mențiune despre această situație. O frază măcar, că acolo unde se agață harta în cui, în nordul ăla sălbatic, imbecilii au reușit. Tot aștept o astfel de știre. Dar nu o voi vedea, pentru că atunci ar apărea o întrebare firească: voi, ăia deștepți, culți, voi, care le știți pe toate, voi de ce nu puteți?