Legătura dintre psihic și organele interne

Fiecare organ reprezintă în primul rând o unitate responsabilă la nivelul organismului de o anumită sarcină. Astfel, inima poate continua să bată și dacă este despărțită de corp, cu condiția să primească suficient oxigen și substanțe nutritive. Pe de altă parte, fiecare organ are relații de schimb cu toate celelalte, parțial direct, parțial într-un context mai larg. Modalitatea în care și viteza cu care se petrec aceste schimburi depind foarte mult de situația în care ne aflăm. În cazul unei solicitări, schimburile dintre organe se intensifică. Am arătat în secțiunea despre sistemul nervos cum apare un astfel de fenomen și cât de strânse sunt legăturile pe care fibrele nervoase le formează între întregul corp și creier.

Organele sunt strâns legate unul de celălalt nu doar prin sistemul nervos, ci și prin hormoni, adică prin diferite substanțe purtătoare de mesaje care se formează în glandele fiecărui organ. Sunt eliberați în cea mai mare parte în sânge și pot produce efecte și în organe foarte îndepărtate. O parte dintre efecte apar însă în locul din apropierea glandei care a produs hormonii. Fiecare hormon are o formă specifică, îl putem asemăna cu o cheie: funcționează numai acolo unde găsește locuri de legătură în care „se potrivește", așa cum o cheie poate deschide doar anumite încuietori. Aceste „încuietori" ale corpului se numesc „receptori". Prin ei își pot transmite efectul hormonii. De exemplu, atunci când e nevoită să transporte prea mult lichid, inima eliberează un hormon care accelerează producția de urină din rinichi.

E de la sine înțeles că în mod normal organismul funcționează fără ca noi să ne gândim la asta. Corpul nostru are o capacitate uriașă de a-și îndeplini numeroasele sarcini fără colaborarea noastră conștientă, iar pentru aceasta organele colaborează constant unul cu celălalt.

Uneori această colaborare produce - pe termen mai scurt sau mai lung - efecte „nelalocul lor", pe care le resimțim ca simptome care exprimă nevoi ale corpului sau „tulburări" și, astfel, devenim conștienți de funcțiile organismului. De exemplu, atunci când n-am mâncat de multă vreme, nivelul de zahăr în sânge scade. Ca urmare se eliberează hormonul adrenalină, care transformă grăsimea disponibilă din corp în zahăr, compensând astfel temporar această scădere. În același timp adrenalina are ca efect și creșterea ritmului cardiac, un tremur și o neliniște interioare, de care devenim conștienți și pe care le percepem ca fiind neplăcute. Asta are sens, și pentru mulți e semnalul că trebuie să mănânce ceva. Dar o asemenea neliniște interioară poate avea, bineînțeles, și cu totul alte cauze. Unele persoane s-au obișnuit - în mod greșit - să combată fiecare neplăcere de acest gen cu mâncare, așa că au devenit supraponderale. Când un organ provoacă disconfort, pentru noi acest lucru devine evident prin faptul că respectivul organ emite semnale, spre deosebire de celelalte, care funcționează „tăcut". Un astfel de eveniment ne atrage atenția și ne face să acționăm în diferite moduri - chiar și printr-o vizită la medic - pentru înlăturarea problemei.

Se întâmplă adesea ca un organ să provoace simptome care sunt doar semne ale sănătății lui. Cauza reală se găsește de fapt în altă parte sau în alte organe. De exemplu, persoanele care suferă de rinichi și nu mai pot excreta suficient toxinele metabolice prin urină fac adesea diaree, fiindcă intestinele sunt folosite temporar pentru excretarea toxinelor respective. Un ritm cardiac ridicat poate fi semnul unei boli de inimă, dar și al unei boli a glandei tiroide, al anemiei sau febrei, ori un indiciu de epuizare sau de excitare psihică. Prin urmare, atunci când un organ ne atrage atenția, e important să stabilim care este contribuția lui în ansamblul organelor.

Sarcina pacientului și a medicului, terapeutului deopotrivă este aceea de a acorda atenție în investigațiile lor nu numai organului „aflat în suferință", ci și întregului organism. Acest lucru este valabil cu atât mai mult în cadrul psihosomaticii, fiindcă se întâmplă nu numai ca tulburările psihice să provoace suferințe organice, ci și ca suferințele organice să provoace tulburări psihice. Cele doua sfere se condiționează reciproc și au posibilitatea de a se întări sau de a se slăbi una pe cealaltă. Uneori are sens să ne concentrăm asupra înlăturării suferințelor fizice pentru ca astfel să putem influența anumite procese psihice. De exemplu, în cazul unei afecțiuni a coloanei vertebrale exercițiile fizice pentru întărirea musculaturii pot duce la o îmbunătățire esențială a stării generale de bine. În plus, un spate mai solid poate suporta mai multe, lucru valabil chiar și în sfera psihică: un „spate tare" ne face să ne simțim mai în siguranță, fără îndoială!

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com