Cezar STRATON

Soacră(bună). "...Apoi ce să-ți spun eu matale, avèm de-amu vreo șeptișpe ani, da' de făcut ceva nu știèm să fac nimica, drept nimica nu știèm, că pe mine mama nu m-o pus să fac nimica! O zâs: las' că ti-i hrăni de făcut la tine-acasă! Ș-apoi m-am dus eu la soacră... Mama atâta mi-o zâs, copchilă, ai grijă, că te duci printre străini, să hii supusă șî să n-ai gură mare! Șî, na, am stat eu o dzî-două șî m-am uitat în stânga, m-am uitat în dreapta, șî soacra, când o văzut cî n-am di gând sî pun mâna pe vo treabă, zîce: Ileană, hai ș-om tăiè un pui, sî-l făcèm cu smântână, cî tare-i place lu' Ion... I-o fi plăcând lu' Ion, am dzîs în mintea mè, da' eu pe unde scot amu cămeșa?! că eu nu știèm nici de unele! Hai mai bine, cu tătă rușînea, îi spun că nu știu și gata. O tăcut soacra, o înghițît în săc și m-o luat cu binișoru', hai, Ileană, uite-așa sî face, șî așă sî face... Ș-apoi după asta di tăti celi m-o-nvațat, ca pe copchilu' ei m-o învațat. Când m-am întors odată cu barbatu' din târg, m-am schimbat eu, da' soacra m-o luat deoparte șî mi-o dzîs, Ileană, iè tu straile șî li scutură șî după aceea uită-te cu de-a mânânțălu' la ele, să nu se hi rupt pe undeva, șî pune-le binișor la locu' lor, că ti-i grăbi odată să ieși din casă ș'apoi ce faci, te-apuci să coși nasturi? Am bagat la cap... Ce să-ț spun eu matale, ceilaltă îi mama mè, că iè m-o făcut, da' mamă adivarată asta mi-o fost, spun cu mâna pe inimă..." (Ileana de vorbă cu bunica Aglaia, prin 1968)” (Doina Parghel).

Chipuri.Elveţianul Albert L. P. Schweitzer (1875-1965), medic-misionar creştin în Africa, erudit filozof şi teolog-practicant, spunea că la 20 de ani avem chipul dăruit de Dumnezeu; la 40, cel dat de viaţă; la 60, cel pe care-l merităm.

Dulciuri(de altădată). Să începem cu gogoșeriile: probabil cea mai cunoscută și încă exploatată este „Gogoașa înfuriată” de la care ni s-au păstrat și fotografii. Dar concurența nu șădea și se uita ca proasta, ci se reinventase de era inflație de firme prin Moși: „Gogoșerie Elitei”, “Gogoșerie Fetelor”, “Cocoșeria (sic!) Unic Vasiliu”, “Gogoșeria la ciarlestonul înfuriat”, “Gogoșeria franceză” (C. Cosco – Când era bunica fată, ed. Universul, 1942). „Încolo, pe specialități, furnicarul de lume, acea gândăcărie de tineret venit de prin cele mai ascunse mahalale ale Bucureștiului, se înghesuiau spre gogoșerii, mici pavilioane unde alături de o tarabă cu fructiere mari și zahăr risipit fierbea un cazan cu untdelemn, în care «specialistul» îmbrăcat în halat alb cu bonetă de bucătar, cura cu două linguri lungi de sârmă, turnând coca albicioasă și parfumată și scoțând sfereșe rumenite, – tarabele cu turtă dulce, jucării și obiecte casnice”, ne spune Al Piru în volumu-i de reportaje „Hai cu mine” (ed. Cultura Românească, 1942). Și nu puține: „Unde-ți arunci ochii – țigănci cu floricele, semințe și ghioc, grămezi de turtă dulce, covrigi, rahat și bigi-bigi, doniți cu bragă și limonadă” spune și Alexandru Predescu în „Dâmboviță, apă dulce” (ed. Albatros 1970). Ce să fie bigi-bigi? Nimic altceva decât sugiucul. Se mai găseau pandișpane, vată de zahăr și „acele cocoloașe de floricele, mari cât o portocală, îmbibate în apă cu zahăr, de culoare roșie sau galbenă” după cum ne precizează Victor Potra în „Din Bucureștii de ieri” (Ed. Științifică și Enciclopedică, 1990). Și se mai fixase un obicei: acela de a nu pleca nicicum cu mâna goală, ci musai să te întorci acasă cu o bucată de turtă dulce, de cumpărau oamenii – și o pierdeau pe la grătărele ori vinării, ori le mușca vreun câne pofticios la dulce, direct din mână, la plecare. „Și mai luai ceva: turtă, ca să duci la bătrâni, să întrebe ei cine e turtă: tu, care erai cepeleag sau cadoul, care era dulce” (C.Cosco).” (Cosmin Dragomir)

Plăcinte.“Să-ți dea Dumnezeu să ajungi mare plăcintar în Țara Românească!” își urau grecii de rând puși pe căpătuială în timpul domniilor fanariote și nu puțini fură cei care luară drumul Valahiei ca să presteze această meserie, se pare bănoasă. Printre ei îl regăsim și pe Ştefan Caraialis, cu fruntea-i teșită de neam de plăcintari de la tăvile cu aluaturi cărate pe cap, bunicul lui I.L. Caragiale, bucătar de zaharicale ajuns la București în suita lui Caragea. Și cum plăcintă își trage seva din latinescul „placenta” nu ei ne învățară acest meșteșug, dar pare că lor le suntem datori pentru împământenirea lui la oraș, obicei ce bine se păstrează și astăzi unde la fiecare colț de stradă găsești o cocă, mai bună ori mai rea, cu niscaiva umplutură. Își aduce aminte Graziella Stoicescu în volumul „Captivantul București interbelic” (ed. Vremea, 2008) de simigeriile interbelice unde „exponatele cele mai obișnuite erau: brânzoaicele, cornurile cu mere, nucă ori magiun, plăcintele cu dovleac sau mere, niște fursecuri tipice simigeriilor – «corăbioare»” și tot felul de covrigi.” (Cosmin Dragomir)

Legalizare.”Legalizarea prostituției ar putea deveni colacul de salvare pentru economia ucraineană. Aceasta ar aduce venituri la buget și va crea sute de mii de locuri de muncă. Ministrul Dezvoltării Economice, Comerțului și Resurselor Funciare, Tymofiii Mylovanov, într-un interviu pentru Slovo i dilo (Vorbe și Fapte) a declarat că se pronunță pentru legalizarea prostituției în Ucraina. „Este un sector complet ilegal. Așa a fost întotdeauna. Oamenii nu sunt protejați cu adevărat acolo. Desigur, mulți oameni pot crede că acest lucru este inacceptabil  din punct de vedere etic, dar acest fenomen nu va dispărea. El se răspândește. O modalitate este buna monitorizare. Alta ar fi legalizarea. Societatea trebuie să decidă care este calea cea bună. După opinia mea, ar fi mai eficient să legalizezi, iar ulterior să dirijeze statul”, spune Mylovanov.