Primăria orașului Siret se află pe primul loc în Regiunea de Nord-Est în ceea ce privește fondurile europene atrase pe cap de locuitor. În momentul de față Primăria Siret care opt proiecte europene finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, cu o valoare totală de peste 22 de milioane de euro. Clasamentul include doar beneficiari unități administrativ-teritoriale din rândul orașelor și municipiilor care au semnat contracte de finanțare din cele șase județe din Regiunea de Nord-Est, cu excepția municipiilor reședință de județ. Acest lucru a fost remarcat și de directorul Agenției de Dezvoltare Nord-Est, Vasile Asandei, care a evidențiat faptul că Siretul poate fi dat ca exemplu în ceea ce privește accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea orașului.
Vasile Asandei a spus că „rețeta” Primăriei Siret la acest capitol a fost perseverența și încrederea că fondurile europene pot dezvolta o comunitate locală. „Înainte de orice discuție legată de obținerea fondurilor europene, trebuie să pregătești și să depui proiecte. Iar Primăria Siret exact asta a făcut. A profitat de toate oportunitățile de finanțare oferite de Programul Operațional Regional și a depus proiecte pe mai toate apelurile în care orașul Siret a fost eligibil”, a spus directorul ADR Nord-Est. Mai mult, acesta a subliniat faptul că Primăria Siret poate contrazice și sintagma „la noi nu se poate”. „Această sintagmă o auzim și noi, din păcate destul de des de la colaboratori din Regiune. Și o consider o frână în calea dezvoltării acestei Regiuni. Dar soluțiile de a o contrazice există și ele pornesc de la construirea și menținerea încrederii. Ca o paranteză, am să vă spun că la nivelul Agenției, între colegii mei, eu nu mai aud așa des sintagma asta în ultimii ani, sau că ceva este imposibil. Vorbim de dificultăți, de provocări, de situații sensibil de gestionat, dar întotdeauna cu un ton constructiv și evităm verdictele absolutiste, pentru că realitatea ne-a arătat că se poate, că este posibil și că stă în puterea noastră să demonstrăm asta. Revenind la Siret, confirmăm că există în acest moment 8 proiecte în implementare și încă un contract de finanțare urmează să fie semnat curând. Dincolo de performanța remarcabilă pentru o comunitate mică, trebuie să recunoaștem că și pe noi ne ajută aceste exemple la nivel regional, pentru că devin purtători de mesaj și imbold pentru alți potențiali beneficiari. Avem, așadar, numai cuvinte de apreciere pentru Primăria Siret”, a mai precizat Vasile Asandei.
Vasile Asandei: „Pentru o primărie de oraș mic, fondurile europene reprezintă o gură de oxigen”
Directorul ADR Nord-Est a ținut să evidențieze și implicarea primarului orașului Siret, Adrian Popoiu, și a echipei acestuia în promovarea de proiecte europene. „Îmi place să cred că deschiderea noastră spre colaborare și cooperare cu toți partenerii, în egală măsură, este de notorietate. Iar cu Primăria Siret și cu domnul primar Popoiu nu am făcut o excepție. Excepția vine, însă, din cum înțelege fiecare dintre colaboratorii noștri să abordeze această deschidere. Echipa Primăriei Siret, care este implicată în gestionarea proiectelor, a fost mereu în contact cu colegii mei, a cerut informații și a respectat întocmai recomandările colegilor mei. Și pot să spun un lucru despre domnul primar Adrian Popoiu. Din 2015, de când am început evenimentele de informare pentru POR 2014-2020, conferințe, sesiuni, lansări de apeluri de proiecte sau consultări publice, nu îmi aduc aminte să fi lipsit la vreunul dintre ele. Și aici mă refer la participarea domnului primar în persoană”, a spus Vasile Asandei.
El a ținut să mai precizeze și faptul că pentru un oraș mic, așa cum este și Siret, accesarea de fonduri europene este extrem de importantă pentru a completa investițiile care se realizează de la bugetul local. „Trebuie spus că la aceste proiecte europene există și o componentă de cofinanțare pentru investițiile care se realizează prin POR. Dar aceasta este de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, ceea ce este infim în comparație cu impactul proiectelor asupra comunității și degrevează într-un mod considerabil bugetul local dedicat investițiilor. Aș spune că pentru o primărie de oraș mic, fondurile europene reprezintă o gură de oxigen, iar la Siret și la propriu pentru că nu mai puțin de patru dintre proiectele derulate vizează reducerea emisiilor de dioxid de carbon, revitalizarea zonelor degradate ale orașului și transformarea lor în spații verzi, parcuri și zone de petrecere a timpului liber”, a explicat directorul ADR Nord-Est.
De precizat că proiectele europene aflate în implementare în orașul Siret sunt în domeniul infrastructurii rutiere, sanitare, şcolare, sociale, spaţiilor verzi şi de cercetare.