Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 21 ian 2020 - Anul XXV, nr. 15 (7320)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ieftin

Anchetat pentru fapte repetate de ultraj, asupra unor polițiști și a unui jandarm, ar urma să stea nici 6 luni după gratii

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un bărbat din comuna Vama a primit o condamnare de 5 luni de închisoare în regim de detenție pentru că ar fi amenințat în mod explicit cu moartea un polițist, în timpul unei percheziții la domiciliul său. Ce atrage atenția este că Emanuel Sandu Ursu mai are la activ o condamnare cu suspendare pentru amenințarea repetată a unui jandarm, plus un ultraj și mai vechi, asupra unui alt polițist, pentru care a scăpat doar cu amendă administrativă. Sentința de 5 luni de închisoare a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc a fost atacată cu apel, astfel că o soluție finală va fi dată de Curtea de Apel Suceava.

 

Amenințări explicite cu moartea în timpul unei percheziții la domiciliul său

Ultima faptă pentru care este judecat Ursu este din dimineaţa zilei de 21 decembrie 2018. Din ancheta coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a rezultat că, în timpul unei percheziţii la domiciliul său, inculpatul i-a adus ameninţări cu acte de violenţă persoanei vătămate aflate în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv i-a spus că “îl va omorî, îl va urmări, îi va mânca ficaţii, îi va scoate inima, îl va arunca de la balcon”. Toate aceste ameninţări au fost proferate de faţă cu mai mulţi poliţişti. Mascaţii de la Serviciul Acţiuni Speciale, care se aflau la percheziţii, au fost cei care l-au oprit pe Ursu, care se manifesta ameninţător la adresa unuia din poliţişti. În colimatorul agresorului a intrat un poliţist care activează la Postul de Poliţie din Vama şi pe care agresorul îl cunoaşte.

 

Circ făcut în trafic cu poliţiştii care l-au ridicat pentru un alt ultraj

În ianuarie 2016, pe numele lui Emanuel Sandu Ursu a fost emis un mandat de aducere, pentru a fi audiat şi pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, pentru infracţiunea de ultraj. Poliţiştii s-au deplasat la domiciliul său, pentru a-l ridica, însă iniţial nu l-au găsit. Suspectul a fost observat la un moment dat la volanul unui Fiat Brava, însă acesta a demarat în trombă. Urmărit de poliţişti, pe DN 17, cu semnalele acustice şi luminoase pornite, acesta a frânat brusc, pe raza satului Vama, moment în care maşina sa a fost lovită uşor din spate de una dintre autospecialele de poliţie. Emanuel Sandu Ursu a sunat la 112 şi a anunţat că a fost victima unui accident rutier, refuzând că urce în maşina poliţiei. Unul dintre poliţişti i-a explicat că pe numele său este emis un mandat de aducere şi dacă va fi nevoie va trebui să folosească forţa pentru a-l duce la Câmpulung Moldovenesc, unde urma să fie audiat de procuror. Suspectul a acceptat în cele din urmă să fie încătuşat.

 

A ameninţat un jandarm cu o şurubelniţă

La vremea respectivă,  Emanuel Sandu Ursu a fost reţinut pentru două infracţiuni de ultraj comise asupra unui jandarm. Astfel, în jurul datei de 14 august 2015, inculpatul l-ar fi urmărit şi şicanat în trafic pe jandarm, în scop de intimidare, după care a făcut o manevră în încercarea de a-l face să oprească. Un incident şi mai grav s-a înregistrat pe 16 ianuarie 2016. Acelaşi jandarm, aflat din nou în trafic, în timpul liber, alături de soţie şi de copil, a fost urmărit de la o benzinărie din Gura Humorului, până la Frumosu, de acelaşi Emanuel Sandu Ursu.

Din anchetă rezultă că individul avea asupra sa o şurubelniţă, cu care l-a ameninţat pe jandarm.

Pentru această faptă, Emanuel Sandu Ursu a fost condamnat la un an de închisoare, pedeapsa fiind suspendată sub supraveghere, cu un termen de încercare de doi ani.
Acelaşi Emanuel Sandu Ursu a mai fost cercetat, în anul 2013, pentru săvârşirea a două fapte de ultraj, constând în agresarea unui poliţist. Atunci a scăpat și mai uşor, cu amenzi de 1.000 de lei, primind ordonanţe de scoatere de sub urmărire penală.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Anchetat pentru fapte repetate de ultraj, asupra unor polițiști și a unui jandarm, ar urma să stea nici 6 luni după gratii.
 Vizualizări articol: 2197 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Anchetat pentru fapte repetate de ultraj, asupra unor polițiști și a unui jandarm, ar urma să stea nici 6 luni după gratii0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei