Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 9 oct 2019 - Anul XXIV, nr. 236 (7237)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6699 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Prins cu greu

Tânăr arestat preventiv, după ce a comis două infracțiuni în timp ce era cercetat sub control judiciar

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Un tânăr de 20 de ani din orașul Liteni, protagonist al unor infracțiuni grave comise de-a lungul timpului, a fost prins luni seara după ce a fost somat și urmărit, după ce pe numele său fusese emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Săltat după o urmărire de circa 2 km în zona orașului Dolhasca, fugarul a fost introdus în arestul IPJ Suceava, unde își va petrece următoarea lună.

 

Tânărul este cunoscut polițiștilor din Liteni pentru comiterea unui întreg șir de infracțiuni

Mircea Apetrechioaei, în vârstă de 20 de ani, din orașul Liteni, este o mai veche cunoștință a polițiștilor, după ce de-a lungul timpului a mai fost cercetat pentru comiterea unor infracțiuni. Faptele pentru care a fost arestat preventiv de astă dată s-au petrecut la sfârșitul lunii septembrie. La primele ore ale dimineții de duminică, 29 septembrie, înainte de ora 06.00, mecanicul unei locomotive care traversa orașul Liteni a semnalat faptul că la trecerea la nivel cu calea ferată, de pe strada Găinărie din oraşul Liteni, se află un autoturism răsturnat. Polițiștii au identificat la aproximativ 4 metri de calea ferată, pe partea dreaptă a drumului judeţean, un autoturism VW Passat răsturnat pe partea dreaptă, avariat în partea din faţă, cu parbrizul spart şi cu air-bag-urile acţionate. Autoturismul nu era încuiat și nu avea plăcuţele cu numerele de înmatriculare. În interiorul autoturismului s-a găsit un contract de vânzare–cumpărare a autoturismului încheiat între un tânăr de 24 ani din oraşul Liteni şi Apetrechioaei Mircea, de 20 ani, din aceeași localitate. Despre tânărul de 20 de ani polițiștii știau că este cercetat penal de Poliţia Oraşului Liteni, pentru comiterea infracţiunii de „conducere fără permis” și se află sub control judiciar. În apropierea mașinii și în interiorul ei s-au găsit mai multe lucruri furate, despre care s-a determinat în scurt timp că sunt din casa unui tânăr de 27 de ani din localitate, și o motocicletă care aparține lui Petrică Vizitiu din satul Rotunda.

 

Cel care condusese mașina și-a recunoscut fapta și a ajuns în spatele gratiilor

Luat ca din oală, Mircea Apetrechioaei a recunoscut că în timpul nopții a consumat alcool împreună cu Petrică Vizitiu, iar în jurul orei 03.00 s-au hotărât să spargă locuința tânărului de 27 de ani, despre care știau că este plecat la muncă în străinătate. Tânărul de 20 de ani s-a urcat la volanul autoturismului VW Passat, iar colegul său s-a deplasat cu motocicleta, ambii fără a deține permis de conducere, și au intrat prin efracție în locuința vizată, de unde au sustras toate acele bunuri pe care le-au încărcat în autoturism. În autoturism au încărcat și motocicleta și au demarat în trombă către locuințele lor din satul Rotunda, însă la intersecţia cu calea ferată, din cauza lipsei de experienţă în conducere și a stării de ebrietate, Mircea Apetrechioaei a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a lovit cu autoturismul câteva traverse de cale ferată depozitate în apropierea barierei CFR, acesta răsturnându-se. În cursul zilei care a urmat, pe numele celor doi au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, după ce pe numele lor a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis, prejudiciul fiind de circa 10.000 de lei. La expirarea perioadei de reținere, s-a luat decizia ca Petrică Vizitiu să fie cercetat în continuare sub control judiciar. Pe numele lui Mircea Apetrechioaei, care se afla sub control judiciar în momentul comiterii infracțiunilor, a fost emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, care în cursul zilei de  luni, 7 octombrie, a fost pus în aplicare după expirarea perioadei de contestare. Pentru punerea în executare a mandatului de arest preventiv, polițiștii l-au identificat pe Apetrechioaie în jurul orei 18.15, în orașul Dolhasca. Pentru prinderea lui polițiștii au fost nevoiți să-l someze și să-l urmărească în fugă circa 2 km.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tânăr arestat preventiv, după ce a comis două infracțiuni în timp ce era cercetat sub control judiciar.
 Vizualizări articol: 1562 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Tânăr arestat preventiv, după ce a comis două infracțiuni în timp ce era cercetat sub control judiciar0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei