Google
AGRO DENMAR - Pepiniera Maia
AGRO DENMAR - Pepiniera Maia
AGRO DENMAR - Pepiniera Maia
 
miercuri, 9 oct 2019 - Anul XXIV, nr. 236 (7237)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7556 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,2732 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   14 imagini |   ø fişiere video

Mărturii despre Traian Postolache (1)

Pictorul cu rădăcinile în Cer

Stă în firea lucrurilor ca omul să funcţioneze în interiorul unei societăţi care se organizează printre şi pe elementele cosmosului creat.

Stă în firea lucrurilor ca omul să deţină chip (imagine) şi cuvânt cu rost de a ordona întru adevăr societatea şi cosmosul.

Stă în firea lucrurilor ca omul să acumuleze cunoaştere şi putere folosindu-se de imagine şi cuvânt.

Stă în firea lucrurilor ca omul, lucrând la împlinirea rostului său, să edifice cultură.

Stă în firea lucrurilor ca evenimentele culturale să crească şi să descrească până la dispariţie.

Stă în firea lucrurilor ca, din seminţe rătăcite sau plasate printre ruinele culturilor antice, să se nască şi să înflorească noi culturi.

Stă în firea lucrurilor ca anumiţi oameni să se formeze pentru a oglindi adevărul transcendent şi pentru a însămânţa în ruinele culturii care se deconstruieşte seminţe (simboluri) purtătoare de adevăr.    Un asemenea om a fost şi este Traian Postolache.

 

Între anii 1999 şi 2016 am avut privilegiul să fiu în apropierea lui Traian Postolache. Destinul artistic al pictorului care a experimentat întreaga sa viaţă responsabilitatea locuirii în oraşul celei mai mari necropole muşatine poate fi împărţit cronologic în trei etape relativ distincte: revelaţia, tezaurizarea şi transmiterea.

L-am întâlnit pe artist în cea de a treia perioadă creatoare. Era deplin conştient de valoarea revelaţiilor pe care le primise în timpul descoperirii rostului vocaţiei sale şi era mulţumit pentru forma în care reuşise să tezaurizeze adevărul ce îi fusese încredinţat. Pus în situaţia de a transmite mai departe din darul pe care îl păzea, trăia intens conflictul între obligaţia de a planta seminţele încifrate cu adevăr şi frica de pericolul risipirii mărgăritarelor în mocirla porcilor.

Familia sa a avut un rol important în drumul meu către Pătrăuţiul Sucevei şi am beneficiat de sfaturile sale extraordinare pe parcursul formării mele ca hermeneut. Cu prilejul lungului meu travaliu ştiinţific dedicat iconografiei medievale moldoveneşti aveam să înţeleg şi opera lui Traian Postolache. Marea mea surpriză a fost că pictorul rădăuţean înţelesese încă din perioada formării sale cele ce eu le descopeream de multe ori ca noutăţi absolute pentru istoria artei medievale româneşti. Și nu doar că le înţelesese, dar le tezaurizase ritualic în compoziţii plastice fără a clama originalitatea sau genialitatea. Artistul plastic Traian Postolache funcţiona ca un preot dedicat ordonării cosmosului conform adevărului şi avea mereu grijă să nu impieteze acest rost al său.

„Într-o civilizaţie tradiţională e aproape de neconceput ca cineva să aibă pretenţia de a-şi revendica proprietatea unei idei, iar dacă o face, îşi pierde orice credit şi orice autoritate, fiindcă ideea respectivă se va reduce la un soi de fantezie fără importanţă reală; dacă o idee e adevărată, ea aparţine tuturor celor capabili să o înţeleagă; dacă e falsă, nu are nici un merit s-o fi inventat. O idee adevărată nu poate fi «nouă» pentru că adevărul nu e un produs al spiritului uman, ci există independent de noi, iar noi trebuie doar să-l cunoaştem; în afara acestei cunoaşteri nu rămâne decât eroarea.” (René Guénon)

Complet detaşat de registrul comercial al existenţei terestre, Traian Postolache a zidit o operă plastică adânc temeluită în mormintele strămoşeşti de la Rădăuţi. A găsit în contextul scrierilor lui René Guénon şi Vasile Lovinescu, dar şi în corespondenţa şi convorbirile frecvente cu Florin Mihăescu unelte corecte pentru reordonarea elementelor simbolice profanate şi împrăştiate de cultura iluminist-deconstructivistă.

Asemeni unui arheolog care descoperă în ţărână artefacte ale unei lumi pierdute, Traian Postolache a ridicat din noroi simboluri antice, le-a şlefuit până şi-au recăpătat strălucirea şi a construit din ele un discurs articulat în jurul Adevărului revelat în Sfintele Scripturi ale culturii iudeo-creştine. Iisus Hristos Cel profeţit, Cel întrupat şi Mântuitor este adevărul lui Traian Postolache. Rostul asumat ca destin artistic de către pictorul rădăuţean a fost de a încifra iconic împlinirea întru Hristos a întregii culturi umane.

În anul 1988, expunând pentru prima dată la Galeria Orizont din Bucureşti, uimea prin discursul său plastic şi simbolic:

„În acest colocviu pasionat cu sine şi cu lumea, Traian Postolache transcende clipa prezentă şi convoacă istoria, iscodeşte mărturiile timpurilor revolute, se apleacă îngândurat asupra relicvelor ce ne-au parvenit prin secoli. Se apleacă precum un arheolog fascinat de mirabila sa descoperire, ca un filosof ce reflectează la sensurile existenţiale, dar mai cu seamă cu o sensibilitate de pictor fascinat de infinita, misterioasa bogăţie de forme şi culori ce i se revelează ...

Traian Postolache are ştiinţa de a integra infinita lume de forme disparate în mari compoziţii unitare cu o putere de ordonare pe care numai un spirit limpede, lucid, o poate avea.” (Marin Gherasim)

O componentă importantă care susţine dezvoltarea unei culturi plastice este piaţa de artă. De obicei, cererea activează şi dirijează potenţialul artistic al unei societăţi. De multe ori, artiştii îşi regăsesc motivaţia de a lucra atunci când lucrările lor sunt achiziţionate şi ajung să fie expuse în spaţii publice sau private.

Traian Postolache a refuzat să permită introducerea lucrărilor sale în acest circuit. Pentru dânsul, fiecare lucrare era o frază irepetabilă a discursului său artistic. Împrăştierea compoziţiilor ar fi pus în pericol sensul întregului.

Cine a vizitat Muzeul Etnografic din Rădăuţi în preajma anului 2000 a avut ocazia să observe în cea de a zecea sală a muzeului, în spatele morii de apă, nişte forme prismatice foarte voluminoase acoperite cu pânză. Ca o mare Arcă pregătită să fie lansată la apă pentru a salva de pieire sensuri ale locuirii pe pământ, prismele tăinuiau seriile monumentale ale operei lui Traian Postolache.

Acolo, în cea mai mare sală a muzeului din Rădăuţi, am avut privilegiul să asist de câteva ori la verificarea stării de conservare a lucrărilor ca un prilej pentru un spectaculos ritual de reamintire şi transmitere a sensurilor incifrate. Traian şi Mariana Postolache rânduiau pânzele şi explicau elementele simbolice încifrate în compoziţiile monumentale. Un discurs despre înţelegerea Adevărului, despre iniţiere în transcenderea metafizică a lumii materiale şi despre împlinirea alături de Dumnezeu vibrează în mine de fiecare dată când mă reîntâlnesc cu lucrările lui Traian Postolache.

În timpul acestor momente iniţiatice am înţeles că „Mormintele regale” şi „Ciclul biblic” sunt propendeutica şi împlinirea discursului operei sale. Zeci de lucrări însă nu se puteau încadra în nici unul dintre aceste cicluri. L-am întrebat pe artist care este numele general al acestor lucrări şi mi-a răspuns scurt: „Misterele antice”.

Mai târziu aveam să înţeleg că lucrările care au fost numite „Misterele antice” pot fi împărţite uşor în două categorii: (1) Studii plastice asupra unor artefacte arheologice, arhitectonice şi iconografice antice sau asupra unor imagini verbale mitologice şi (2) compoziţii ce surprind simbolic drumul tainic al omului Traian Postolache de la „Omul de lut” la „Fluturele / Rozasă de lumină”.

De-a lungul timpului am avut ocazia să surprind bucuria, uimirea sau intrigarea oamenilor în faţa acestor lucrări. Una dintre întrebările care reveneau era: „De ce pânzele sunt aşa de mari? Cum poate un om să pună într-un apartament o asemenea lucrare?” Sunt mai multe raţiuni pentru care unele pânze ajung să aibă 190 pe 200 de centimetri. Dar cel mai important motiv este utilizarea formei trupului lui Traian Postolache, în mărime naturală, ca motiv iconic.  

A fost un moment când pictorul rădăuţean şi-a simţit şi asumat destinul artistic ca pe un parcurs iniţiatic metamorfizant, ca un prilej de a transforma pământul în cer, ca o ocazie excepţională de a atinge raiul încă de aici, de pe pământ. În acel moment, a desfăşurat o pânză mare (un giulgiu) pe sol şi s-a întins în ea. Soţia sa, Mariana Postolache, a luat un cărbune şi a imprimat conturul trupului soţului său pe pânză. Aşa s-a născut motivul iconic pe care îl vom întâlni în majoritatea compoziţiilor despre metamorfoza duhovnicească a omului.

Atunci când Traian Postolache mi-a încredinţat titlul general al „Misterelor antice” nu se referea doar la simbolurile încifrate pe artefactele culturilor străvechi ci mai ales la felul cum aceste simboluri, reaşezate în ordine şi raportate la om, devin funcţionale şi unesc pământul cu Cerul. Acestea aveam însă să le înţeleg mai târziu.

În preajma anului 2000, Traian Postolache a încredinţat către doi preoţi ortodocşi lucrările care fac parte din „Ciclul biblic”. Aşa a apărut în „Casa preotului bucovinean” de la Pătrăuţi un salon în care sălăşluiau „Jertfa lui Melchisedec”, „Arca lui Noe” şi „Visul lui Iacob”.

A fost un spaţiu aparte pe care îl ţineam doar pentru cei care ştiam că merită să îl guste. Am trăit acolo entuziasmul lui Dan Hăulică, pe care l-am introdus în salonul Postolache promiţându-i o surpriză. Reacţia sa m-a lăsat fără cuvinte: „Cristina, Cristina! Vino să îl vezi pe Traian Postolache!” Doamna Hăulică a venit grăbită dinspre salonul preoţesc, unde socializa în acel moment cu ceilalţi membri ai grupului de la Coloviile Putnei. Cu bucurie de copil, cei doi soţi au alergat de la o lucrare la alta. Nu aş putea reda aici discursul de atunci al lui Dan Hăulică. Îmi aduc aminte însă că analiza a început cu verdictul: „Nu l-am cunoscut pe Traian în această formă! Ce frumos s-a împlinit!”

Câţiva ani mai târziu am avut ocazia să gust, în acelaşi spaţiu, mândria profesorului Liviu Suhar în timp ce ghidam compoziţiile expuse la Pătrăuţi. Lumina de pe faţa pictorului născut la Iacobeni i-a făcut pe ceilalţi pictori care îl însoţeau să îşi amintească: „Maestre, a fost unul dintre primii dumneavoastră studenţi!”

Îmi făcea plăcere să ghidez înconjurat de pânzele lui Traian. Mă simţeam ca un corăbier pe o arcă ale cărei pânze sunt întipărite cu hărţile cerului. Am încercat să sintetizez o formulă generală pe care să o utilizez în discursul meu introductiv şi am constatat rapid că se poate afirma fără a greşi că în opera sa, Traian Postolache utilizează metoda deconstructivismului postmodern pentru a atrage atenţia omului postmodern asupra sensurilor tainice ale mesajului biblic creştin. În contextul uneia dintre prezentări am fost întrerupt cu o întrebare la care mă simt dator să răspund şi în scris: „Poate fi ceva creştin în postmodernismul deconstructivist?”  Pictorul rădăuţean a demonstrat că: Da! În opera sa, sute de simboluri pictate pe pânză sau pe carton au fost decupate şi ordonate în compoziţii care punctează treptele formării umane în drumul de la pământ la Cer.

În fapt, deconstrucţia nu este o acţiune intrinsec anticreştină, ci trebuie judecată în funcţie de ceea ce urmează după ea: (1) abandonarea elementelor detaşate; (2) recompunerea aleatorie a unor compoziţii fără noimă; (3) profanarea elementelor simbolice prin integrarea lor în compoziţii contrainiţiatice sau (4) apariţia unor compoziţii simbolice care să aducă în postmodernismul contemporan mesajul adevărat al simbolurilor antice. Traian Postolache funcţionează în cultură ca un adept al ordinii generate de cea de a patra soluţie. De aceea, după ce „omul de lut” ajunge să se transforme în „fluture/rozasă se lumină”, după ce se împlineşte „coborârea minţii în inimă”, iconul plastic al artistului se revelează sub formă de autoportret în compoziţia „Visul lui Iacob”. Ca om împlinit, ca hermeneut atent şi ca artist desăvârşit, Traian Postolache reflectă misiunea, lupta tragică şi extazul trăit de patriarhul Iacob în faţa cerurilor deschise.  

Ceea ce nu ştiam în anii 2000 este faptul că pictorul a avut intuiţia reflectării lumii dumnezeieşti prin chipul de lumină a unuia dintre păzitorii consacraţi ai pragului dintre pământ şi Cer încă din perioada marilor căutări labirintice şi a săpăturilor în mormintele regale.

Acum ceva ani am avut ocazia să salvez câteva lucrări rămase într-o casă ce îi servise ca atelier în anii 1980. Printre ele, un autoportret în care Traian Postolache oglindeşte în tuş chipul de înger al lui Ioan Botezătorul. În partea de jos a compoziţiei, o inscripţie runică pare că vrea să transmită ceva. Ani de zile am crezut că va rămâne nedescifrată, asemenea altor inscripţii din lucrările lui. A fost să fie altfel:

O întâlnire cu iconograful Elena Murariu avea să deschidă un nou capitol în interpretarea operei lui Traian Postolache. În faţa monumentalei „Cine de la Mamvri”, Elena Murariu ne-a mărturisit: „Știţi că am fost colegă cu Traian în secţia de design industrial din fabrica de confecţii de la Rădăuţi? Pe atunci, îi spuneam Pache.” Atât eu, dar mai ales soţia mea, Anca, am rămas muţi de încântare reascultând povestirile ce le ştiam de la Traian şi Mariana Postolache despre cum se exprimau şi supravieţuiau cultural, în micuţul oraş al Rădăuţiului, artiştii din acel birou de design.

La câteva minute după plecarea Elenei Murariu şi a soţului său Florian Petrescu, ochii mi-au alunecat pe runele din colţul autoportretului în tuş. Pentru prima dată, puteam să citesc şi să înţeleg: „Pache”!

De atunci ştiu că Traian Postolache nu şi-a construit treptat discursul artistic ci l-a deţinut complet, de la început. Etapele vizibile în opera lui se datorează nevoilor noastre, ca receptaculi ai mesajului, de a lectura în metope logico-simbolice. Fulguraţiile revelaţionale rămân un dar al artistului care reflecta încă de la început chipul de slujitor al Dumnezeului întrupat, Iisus Hristos.

de Gabriel-Dinu Herea

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Pictorul cu rădăcinile în Cer.
 Vizualizări articol: 1099 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Pictorul cu rădăcinile în Cer5.051

Shopping City Suceava
DAREX AUTO - Showroom Botosani
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



Optik Tataru - Servicii Optica Medicala Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei