Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
 
luni, 30 iul 2018 - Anul XXIII, nr. 169 (6879)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6639 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1179 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Comoara dintre munţi

Codrii Seculari Slătioara, sanctuarul de la poalele Rarăului

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

În inima Bucovinei, la poalele măreţului Rarău şi aproape de masivul Giumalău, se află o comoară greu de preţuit, pe care natura, dar şi o seamă de oameni de bine, au protejat-o de-a lungul timpului, oferind-o mai departe urmaşilor – Codrii Seculari de la Slătioara.

În adâncurile răcoroase ale pădurii, în care şi soarele pătrunde cu greu, trimiţând suliţe luminoase prin verdele crud al fagilor ce se înfrăţesc cu molizi uriaşi şi brazi ce par a fi acolo de când lumea, descoperi o lume ancestrală, în care timpul se scurge cu altă măsură. O lume în care natura e atotputernică, iar omul un simplu spectator, care nu intervine în mersul firesc al lucrurilor. Aici se găseşte una dintre cele mai întinse şi mai bine conservate păduri virgine din Europa, cu arbori multiseculari – gigant - molizi de până la 60 de metri ori brazi de până la 55 de metri, dar şi cu fagi care cresc până la o altitudine de 1350 de metri, cu mult în afara arealului lor natural.

E o lume magică şi plină de simplitate în acelaşi timp, în care să vii să redescoperi acea tainică legătură milenară dintre om şi natură, în care codrul i-a fost mereu un aliat de nădejde.

 

Ocolul Silvic Stulpicani – fostă închisoare, şi pădurea fără gunoaie

Primul pas care trebuie făcut pentru a vizita Codrii Seculari de la Slătioara este să te adresezi Direcţiei Silvice Suceava, care gestionează majoritatea rezervaţiilor naturale de pe teritoriul judeţului, sau direct la Ocolul Silvic Stulpicani, amenajat într-o clădire impresionantă, cu un istoric interesant, acolo funcţionând mult timp şi o închisoare, ale cărei temniţe sunt folosite acum pentru păstrarea arhivelor.

Cei care anunţă intenţia de a vizita faimoşii codri, căutaţi şi apreciaţi îndeosebi de oameni de peste hotare, primesc, pe lângă permisiune şi un ghid în tainele pădurii – un pădurar care să-i îndrume, să le explice particularităţile zonei şi istoria transformării sale în zonă cu grad maxim de protecţie.

În incursiunea noastră, ghizi au fost inimosul şef de ocol Radu Miroş şi inginerul silvic responsabil de ariile protejate, Nicolae Plaiu.

“Nu avem taxă de vizitare, accesul fiind liber pentru oricine. Le oferim informaţii, le facem un scurt instructaj, în special îi atenţionăm să nu aprindă focul şi să nu arunce deşeuri în rezervaţie. Este îmbucurător că nu am prea avut evenimente nedorite, iar dacă uneori s-a nimerit să avem şi vizitatori certaţi cu civilizaţia, imediat am organizat o igienizare completă a zonei. Noi ne bucurăm că avem o astfel de zonă în care putem veni să ne liniştim şi să ne facem o imagine a modului în care natura lucrează în decursul a zeci şi sute de ani. Asta valorează mai mult decât toţi banii din lume”, consideră Radu Miroş.

Într-adevăr, în Codrii Seculari Slătioara nu vezi nici măcar un PET aruncat, o pungă ori măcar un chiştoc de ţigară. E natură pură, neîntinată şi aşa trebuie păstrată.

 

Locuri frumoase, cu oameni harnici

Drumul spre Codrii Seculari are şi el farmecul său – în dreapta apele repezi ale râului Suha, afluent al Moldovei, se rostogolesc peste pietrele albicioase, dincolo de ele se văd păşuni bine întreţinute, de un verde crud, iar după, păduri semeţe, de brad şi molid, ale căror vârfuri sunt mângâiate în văzduh de norii ce se vălătucesc albicioşi, ca spuma laptelui. Din loc în loc, pe dealuri vezi păşind molcom vacile scoase la păscut ori grupuri de oameni care cosesc ori pun fânul la uscat, pe pante atât de abrupte încât te miri cum de nu se rostogolesc, ci lucrează sfidând legile fizicii.

Frumuseţea locurilor e dată şi de hărnicia oamenilor, de modul în care îngrijesc aceste dealuri, cu un efort de care majoritatea oamenilor nu au habar, de căpiţele de fân şi şurile de lemn în care adăpostesc hrana animalelor pentru iarnă, de casele bine întreţinute, cu un aer vesel şi liniştitor. Până şi modul lor aparte de a usca fânul, pe “parcări” - un fel de gard de lemn pe care aşează fânul, să se usuce cât mai repede (zilele călduroase fiind mai puţine decât în alte zone), face parte din farmecul acestor sate de munte.

Indicatoarele care te îndrumă spre Codrii Seculari se găsesc mereu, dar drumul ciuruit de gropi poate fi descurajant pentru mulţi turişti.

Ajungem la destinaţie, pe versantul estic al Masivului Rarău, la o altitudine de aproape 800 de metri, de unde Codrii Seculari se întind pe o suprafaţă de 1079,54 ha, ajungând până la altitudinea de 1353 de metri.

Intrarea în rezervaţie este delimitată cu gard şi cu o mulţime de panouri indicatoare, cu informaţii pentru turişti, în română şi engleză.

Pe un vechi panou te întâmpină un citat al faimosului poet, gânditor şi om de ştiinţă Johann Wolfgang von Goethe: “Frumosul este manifestarea legilor tainice ale naturii”.

Umbra codrului se întinde de jur împrejur ca o prezenţă atotputernică, deja este mai răcoare, iar mirosul de flori de câmp şi iarbă din fâneţe se amestecă ameţitor cu cel de pământ umed, frunze şi lemn. Bine ai venit pe tărâmul veşniciei….

 

Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte

Chiar de la primii paşi, vegetaţia, prezentă sub fel şi fel de forme, chiar şi acolo unde nu te aşteptai, te uimeşte şi te încântă. La poalele arborilor ce străjuiesc pădurea pe margini găseşti ciuperci bune şi nebune, crescute prin covorul de verdeaţă şi flori în culorii vii. Dar de cum te afunzi în codru, peisajul se schimbă, arborii se îndesesc iar trunchiurile prăbuşite, de care nu se atinge nimeni, chiar de lemnul e de bună calitate, indică deja că ai intrat în zona cu restricţii.

“Suntem în suprafaţa din rezervaţie care până în 2000 era aşa-numita zonă tampon, în care erau permise doar lucrările de igienizare a pădurii. Din 2000 şi această suprafaţă este ocrotită integral, nu mai este permisă nici un fel de lucrare. Nici măcar copacii căzuţi nu se mai ridică, nu se permite nici împădurire – natura este lăsată să lucreze singură”, explică şeful ocolului silvic Stulpicani, Radu Miroş.

Înaintăm pe o potecă bătătorită de tălpile celor care au vizitat Codrii Seculari, dar de o parte şi de alta, natura îşi vede de cursul său, nestingherită.

Verzi covoare de muşchi, tivite cu ferigi şi alte plante, dintre care multe specii protejate, se-aştern în cale, iar buşteni, căzuţi cine ştie când, sunt acum acoperiţi cu un strat de verdeaţă, ca şi cum ar fi devenit una cu solul.

Avansăm tăcuţi în adâncurile întunecoase, ca într-o biserică a naturii, care, în loc de strane, are imense trunchiuri prăvălite, acoperite cu muşchi şi noi arbori, ce se hrănesc din predecesorii lor, urmând să le ia locul.

Ciclul vieţii are aici un alt ritm, iar moartea se dovedeşte a fi doar o etapă spre o nouă viaţă.

Trunchiurile arborilor sunt învelite într-o pătură magică, verde, fremătândă, care îi face să fie vii chiar şi după moarte, după ce se prăbuşesc obosiţi de veacuri, încărcaţi de omătul iernilor sau învinşi de vânt. Din ei răsar deja alţi arbori, care se ridică semeţi din pătura de verdeaţă, printre floricele şi ferigi.

Natura a găsit secretul tinereţii fără bătrâneţe şi vieţii fără de moarte.

 

“Catedrala de lemn a Rarăului” sau “ultimul dinozaur de lemn”?

Aici, pe tărâmul veşniciei, în Codrii Seculari de la Slătioara, poveşti vechi de sute de ani stau scrise în inelele arborilor a căror grosime o pot cuprinde cu greu doi-trei oameni vânjoşi. Continuăm incursiunea prin ancestrala lume forestieră, păşind pe un pământ încărcat de istorii ascunse, străbătut de nodurile viguroase ale rădăcinilor ce şiroiesc pe pământ, la suprafaţă, ţinând loc de trepte.

Codrii Seculari Slătioara reprezintă cea mai veche pădure virgină de răşinoase din Europa, ca suprafaţă, dar nu şi ca vechime, fiind depăşită de o rezervaţie din Germania.

Nu degeaba zona este recunoscută drept “Catedrala de lemn a Rarăului”, ori “ultimul dinozaur de lemn”, titulaturi ades folosite de fostul şef de ocol, Emanuel Havrici, un promotor al acestui tezaur inestimabil al naturii.

 Cu toate acestea, în afara vizitelor organizate de şcoli, cu elevii, turiştii români sunt prea puţin interesaţi de acest obiectiv, mai mulţi fiind vizitatorii străini, care se declară fermecaţi de ce găsesc aici.

“Am avut destul de multe solicitări de la grupuri de turişti străini – din Elveţia, Austria, Germania, Ungaria etc. Toţi au rămas impresionaţi, spunând că în ţările lor nu au unde vedea asemenea păduri. Cel mai mult au apreciat prezenţa arborilor cu vârste de 300 – 400 de ani, conform estimărilor specialiştilor, precum şi dimensiunile impresionante ale acestora, unele exemplare, în special de brad, ajungând la diametre de 1,40 m şi înălţimi de 55 -56 de metri”, a precizat şeful Ocolului Silvic Stulpicani.

Din imensa rezervaţie naturală de aproape 1100 de hectare nu lipsesc nici construcţiile, deşi nu au fost ridicate de mâna omului - temple primitive, ale căror coloane nu sunt din marmură, ci din imense trunchiuri prăbuşite, încălecate bizar, ca aşezate de o mână uriaşă.

Trecând pe lângă ele sau pe dedesubt, după cum îţi impune drumul ales, te simţi mic şi copleşit în faţa unor dovezi atât de evidente ale forţei naturii, care s-a “jucat” cu arborii seculari de parcă ar fi fost simple beţe de chibrituri.

Unii au fost pur şi simplu smulşi din pământ, cu tot cu rădăcini, formând o roată imensă, pe care ar putea juca hora chiar şi 10 persoane. Ciclul vieţii continuă nestingherit, din arborele răsturnat, printre rădăcinile căruia cresc acum ferigi şi flori, urmând să apară altă vegetaţie.

Alături, ceea ce de la distanţă părea o poieniţă cu flori se dovedeşte a fi un pâlc de ciuperci, galbene-pal, completate pe alocuri de fascinanta creasta-cocoşului, ce seamănă cu mult admiratele formaţiuni de corali din oceane.

 

Apa vie şi paznicii de piatră

Cu cât înaintezi drumul se îngustează şi trebuie să te strecori printre ramurile ce te înconjoară şi se agaţă de tine, ca sute de braţe cu frunze în loc de degete.

În cale, dar şi în jur, dai peste o mulţime de pâraie ce susură liniştite, cântând melodii ancestrale, precum corul din biserici.

Tălpile se afundă în pământul moale, trunchiuri prăbuşite îţi stau în cale, mergi pe punţi de lemn ori faci mersul piticului pe sub coloane imense de arbori căzuţi, răsuciţi şi sprijiniţi unii pe alţii, iar din loc în loc dai şi de câte o poieniţă, în care poţi admira albastrul cerului şi norii pufoşi, ce se fugăresc, vălătucii lor luând forma unor chipuri de oameni, siluete de animale sau alte produse ale imaginaţiei.

Apoi te scufunzi din nou în codrul des, negru parcă, ce ţi se înfăţişează în toată măreţia sa după ce ochii se obişnuiesc din nou cu lumina mai slabă.

Poteca ce se strecoară printre trunchiuri imense de arbori, printre stânci şi buşteni acoperiţi de verdeaţă se sfârşeşte brusc în Valea lui Ion, pârâu care, în verile secetoase, curge doar în subteran, pentru a ţâşni din pământ, curat şi rece ca gheaţa, ceva mai în vale.

Dar cum a plouat recent, ape curate, de munte, ies de peste tot, din pământ şi din piatră, formând pâraie cunoscute în popor drept Văiuga, Valea lui Ion, Valea Ursului şi Valea Cergăului.

Altele rămân doar un firicel de apă limpede, căutate şi apreciate de unii ca izvoare de “apă vie”, la care cunoscuţi monahi veneau special, pentru a sorbi din energia codrului.

Cheile Lătoacelor sunt de obicei capăt de drum pentru cei care se aventurează în Codrii Seculari. Acolo dai de uriaşi de piatră, pereţii drepţi, greu de escaladat chiar şi de profesionişti, fiind o formidabilă barieră naturală, care a permis ca adâncurile pădurii să rămână neatinse de om.

La ieşirea din pădure, pe acelaşi vechi panou descoperi o altă inscripţie, din Heraclit: “Naturii îi place să se ascundă, raţiunii omeneşti să o descopere”.

 

Refugiul animalelor, insectelor şi plantelor rare

În această rezervaţie – monument al naturii, trăiesc liniştiţi, nestingheriţi de invazia oamenilor, urşi, lupi şi alte animale specifice zonelor de munte, precum şi specii rare, precum râsul (monument al naturii), jderul, bursucul, huhurezul, dar şi unele specii de păsări ocrotite ca monumente ale naturii - cocoşul de munte, găinuşa de alun, corbul ori bufniţa (Bubo Bubo).

Cei care au studiat această pădure – fenomen al naturii au descoperit peste 450 de specii de muşchi, adică un record absolut pentru o rezervaţie, cel puţin în România, mai ales că multe din aceste specii nici măcar nu erau cunoscute până atunci.

Celebrul biolog român, suceveanul Ioan Nemeş, a descoperit aici 5 specii noi de fluturi dar şi o specie unică în lume – cărăbuş rarăurense.

În plus, pe lângă specii rare de flori, precum clopoţelul de stâncă, omagul – plantă otrăvitoare, dar şi cu forţe vindecătoare, piciorul cucoşului, tilisca – iarba vrăjitoarei, capabilă să redea tinereţea şi să facă fertile pântecele femeilor, planta carnivoră foaia grasă, aici se regăsesc aproape toate speciile de orhidee din flora României (papucul doamnei, mlaşiţa, listera ovata etc.), dar şi ferigi rare, precum limba cerbului sau feriga de piatră. În pâraie a fost depistată specia rară Hildembrandia rivularis (alga roşie de apă dulce), iar pe creste arbori de tisă – arbore foarte rar, cu lemn extrem de valoros, dar şi extrem de toxic, încât în popor se spune că până şi umbra sa este otrăvitoare.

Tot aici se găsesc şi merişorul de piatră, dar şi tămâiţa (tulichinul pitic).

Existenţa acestor exemplare de floră şi faună e cea mai de preţ comoară ascunsă în Codrii Seculari ai Slătioarei, iar cei care vor să o descopere pot oricând face asta, cu condiţia să vină să privească, să se minuneze, dar să nu atingă, întocmai ca într-un muzeu.

Surprizele pe care ni le rezervă acest uimitor tărâm ancestral sunt departe de a fi epuizate, dar demonstrează din plin că intervenţia omului, care a limitat suprafaţa pădurilor, de-a lungul timpului, a afectat inclusiv biodiversitatea acestora.

Tocmai de aceea un astfel de sanctuar al naturii, cum se găseşte în Codrii Seculari de la poalele Rarăului, are o valoare mondială, care trebuie preţuită şi protejată şi de generaţiile viitoare.

 

Istoria de peste 100 de ani a Rezervaţiei Codrii Seculari Slătioara

Codrii Slătioarei au început să fie apreciaţi pentru unicitatea lor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, când a prins contur ideea de a se păstra neatinsă o mostră din falnicii codri ai Bucovinei.

“Începând cu anii 1904 – 1907, administratorii de atunci ai pădurii – Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina, au făcut primele demersuri pentru declararea acestei zone ca arie protejată, pe o suprafaţă de 671 de hectare. Ulterior, în 1913 a fost redusă la 408 hectare. Statutul juridic clar al rezervaţiei naturale este de la 1941, când Consiliul de Miniştri, echivalentul Guvernului de astăzi, a declarat ca monument al naturii o suprafaţă de 274 hectare din Codrul Secular Slătioara şi 44,4 ha în Fâneţele Todirescu. Începând cu anii 2000, rezervaţia a fost inclusă în Sit Natura 2000 Rezervaţia Rarău – Giumalău. Mai mult, din 2017, rezervaţia a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO, în secţiunea făgete primare din Carpaţi, aspect care demonstrează importanţa acestei rezervaţii”, a punctat Radu Miroş principalele evenimente din istoria de peste 100 de ani a apariţiei rezervaţiei.

Meritele principale se datorează profesorului Mihail Guşuleac, care, după Primul Război Mondial, propune includerea în categoria rezervaţiilor naturale a Codrului Secular, împreună cu Fâneţele Todirescu.

Au urmat apoi ani tulburi, în care arborii seculari au fost la un pas de a cădea cu toţii sub tăişul topoarelor. Cheile Lătoace, săpate în munte de un izvor, au fost dinamitate, pentru a facilita accesul spre zonele în care exploatarea lemnului era imposibilă. Sub pretextul prevenirii unor eventuale atacuri de insecte, s-au tăiat 7.200 de mc de masă lemnoasă, prin tăieri de igienă, dar şi prin doborârea arboretelui de la marginea codrului secular.

Codrii seculari au fost salvaţi de intervenţia unor oameni care iubeau pădurea şi o preţuiau la adevărata ei valoare şi care, suportând consecinţele de a se opune celor care deţineau atunci puterea, atât la nivel politic, spiritual, dar şi bănesc, au oprit exploatarea lemnului şi au făcut demersuri pentru protejarea pădurii.

În anul următor, o comisie special creată, sub patronajul Academiei Române, a cercetat situaţia în teren, venind cu propuneri concrete.

Drept urmare, în 1941, Consiliul de Miniştri declară ca monument al naturii o suprafaţă de 274,2 hectare, iar de atunci, în timp, suprafaţa protejată a tot fost mărită, pentru conservarea acestei comori a naturii, la care sute de turişti vin să o admire, mergând pe singura potecă care există şi care permite să explorezi doar o mică parte a acestui sanctuar al pădurii.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Codrii Seculari Slătioara, sanctuarul de la poalele Rarăului.
 Vizualizări articol: 1576 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 4 voturi
Codrii Seculari Slătioara, sanctuarul de la poalele Rarăului5.054

Iulius Mall Suceava
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei