Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 10 dec 2016 - Anul XXI, nr. 287 (6400)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9761 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6567 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Dezvoltare

Flutur anunţă că drumul rapid Siret – Bucureşti a fost inclus de Guvern în Programul Centenarului Marii Uniri

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat ieri că proiectul pentru construcţia drumului de mare viteză Siret – Suceava – Paşcani – Bucureşti a fost inclus de Guvernul României în Programul Centenarului Marii Uniri. Potrivit unei decizii luate de Guvern în ultima şedinţă, în cadrul Programului Centenar vor intra proiecte majore de infrastructură din domeniile culturii, educaţiei şi cercetării, sănătăţii, transporturilor, societăţii informaţionale, digitalizării administraţiei, pe care Executivul le consideră priorităţi. Guvernul a anunţat că printre aceste priorităţi se numără şi drumul de mare viteză de pe Coridorul 9, de la Bucureşti la Siret. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, o parte dintre proiectele incluse în Programul Centenar se află deja în derulare, altele vor fi iniţiate pe parcursul următorilor doi ani, astfel încât, la momentul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire şi în momentul preluării, de către România, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, „acestea să poată exprima parcursul modern şi european al ţării noastre". ”Este vorba despre proiecte pe care ni le asumăm la nivel naţional (…) şi le dedicăm Centenarului, tocmai pentru a face legătura între sacrificiile din trecut şi România modernă din viitor pe care ne-o asumăm în momentul de faţă”, declara premierul Dacian Cioloş la finele lunii octombrie a.c., când s-a dat startul evenimentelor dedicate Centenarului.

În cursul zilei de ieri, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a subliniat faptul că anunţul Guvernului dovedeşte o dată în plus că drumul de mare viteză Bucureşti - Suceava - Siret va fi inclus în programul Centenar şi că din 2017 va deveni realitate. „Această veste cred că spulberă şi neîncrederea celor ce se îndoiesc de începerea lucrărilor anul viitor.  S-a adeverit şi ce am spus zilele trecute, că Ucraina va avea vize libere cu statele din UE, motiv pentru care salut în mod deosebit decizia Guvernului de a include în Programul Centenarului Marii Uniri acest mare proiect pentru judeţul Suceava şi nordul Moldovei. Asta arată că Guvernul Cioloş dă importanţa cuvenită Bucovinei şi acum o uneşte cu ţara printr-un drum expres de mare viteză. Bravo şi mulţumesc!”, a declarat Gheorghe Flutur.

 

Proiectul are o valoare de 486,99 de milioane de euro, fără TVA

Acesta anunţa recent că drumul expres Siret-Paşcani, cu legătură în autostrada spre Bucureşti, va începe anul viitor cu tronsonul din judeţul Suceava. Flutur a prezentat şi răspunsul pozitiv primit de la ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, în urma solicitărilor pe care le-a făcut în ultimele luni. „Ca urmare a solicitărilor formulate de dumneavoastră privind traficul auto pe Drumul European 85, a deschiderii unor noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina şi în conformitate cu prevederile art. XV din OUG 7/2016 privind unele măsuri pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură de transport, precum şi pentru modificarea unor acte normative, implementarea proiectului de infrastructură Paşcani - Suceava - Siret va începe cu anul 2017, cu elaborarea documentaţiei tehnico-economice, respectiv studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic de execuţie”, se menţionează în răspunsul primit de la ministrul Transporturilor. Drumul expres care va cuprinde patru benzi de circulaţie, câte două pe fiecare sens, va avea următorul traseu: Paşcani - Dolhasca - Vereşti - Suceava - Dărmăneşti - Siret. Traseul va fi unul diferit faţă de traseul Drumului European 85. Acest drum care este cunoscut în Master Planul General de Transport ca „Drumul Siretului” are o valoare estimată de 486,99 de milioane de euro, fără TVA, şi o lungime de 101,5 kilometri, urmând a fi construit în trei ani de zile. Investiţia va fi implementată în două etape: etapa I, Paşcani-Suceava, cu o valoare estimată de 289,99 milioane de euro fără TVA şi o lungime de 60,5 kilometri, şi etapa II, Suceava-Siret, cu o valoare estimată de 196,2 milioane de euro fără TVA şi o lungime de 41 de kilometri, cu menţiunea că lucrările vor începe din judeţul Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Flutur anunţă că drumul rapid Siret – Bucureşti a fost inclus de Guvern în Programul Centenarului Marii Uniri.
 Vizualizări articol: 3744 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.5 din 8 voturi
Flutur anunţă că drumul rapid Siret – Bucureşti a fost inclus de Guvern în Programul Centenarului Marii Uniri3.558

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei