Mircea Radu IACOBAN

Revista „Dacia literară” pregăteşte un număr dedicat Colocviului Naţional de Poezie, Iaşi, 1978 – eveniment pe care unii l-au considerat „un reper în destinele poeziei române postbelice”, alţii l-au perceput doar ca „viforos”, în vreme ce aprecierile „organelor” (vezi „Cartea albă a Securităţii” p. 141-142) sunt de-a dreptul aiuristice: „O răbufnire plină de pornografie şi vulgaritate, o dezlănţuire a mahalalei, numai ciomagul mai lipsea”. Ecourile Colocviului încă nu s-au stins, drept pentru care par justificate tentativele de reevaluare a evenimentului, spre a fi aşezat la locul ce i se cuvine în istoria literelor române.

Cea mai sigură cale capabilă să ofere o imagine cât mai apropiată de realitate rămâne publicarea in extenso a intervenţiilor – multe surprinzător de curajoase şi de explicit expuse, chiar dacă n-au lipsit şi luări de cuvânt inutil ireverenţioase ori teribiliste. Fusesem, până atunci, implicat în organizarea a patru ediţii ale Festivalului Naţional (apoi internaţional) de Poezie „Mihai Eminescu”. În cartea editată de Filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor la a 65-a aniversare, pag. 119-122, este publicată lista participanţilor la Festivalul ieşean, cu 130 de nume – aproape că se suprapune peste tabelul participanţilor la Colocviul de poezie. N-au lipsit la ediţiile Festivalului din 1970, 1972, 1974, 1977, ca şi la Colocviul din 1978, Şt. Aug. Doinaş, Ana Blandiana, Laurenţiu Ulici, N. Manolescu ş.m.a.

Numai că nu s-au înregistrat, atunci, tranşantele atitudini opozante şi, fireşte, reacţia cvasiunanimă de solidarizare din 1978 cu „dizidenţa”. Care-s explicaţiile? Am organizat şi următoarea ediţie a Festivalului „Eminescu”, în 1980, cam cu tot aceeaşi listă de participanţi români, cu o desfăşurare, să-i spun astfel, „calmă”, în pofida faptului că, între timp, asupra vieţii literare şi literaturii în sine se abătuseră noi rafale de jugulări şi obstrucţii. Cum au fost „indicaţiile”, participanţii au fost strategic risipiţi în grupuri mici, pe la diferite şezători în teritoriu, fără vreun conclav de dezbateri, programul incluzând doar un spectacol festiv mamut şi lecturi în faţa unui public restrâns, din medii puţin interesate de avatarurile vieţii literare româneşti.

N-a mai existat niciodată prilejul unei atât de memorabile ieşiri decise în agora precum a oferit Colocviul de Poezie! (De altfel, după „surpriza” de la Iaşi, au fost interzise ani în şir toate adunările scriitoriceşti, inclusiv cele de alegeri şi s-au anulat Colocviile ce urmau să aibă loc, de Proză şi Critică) Se pot avansa diferite ipoteze menite să explice individualitatea Colocviului, precum şi radicalizarea lui, probabil, nepremeditată. Prima şi cea mai la îndemână ar fi aceea că, în literatură, se ajunsese, prin constanta „strângere a şurubului” începând cu 1971, pur şi simplu la... terminarea filetului, depăşindu-se, adică, limita suportabilului, prin continuă agresare a libertăţii de creaţie. Nu trebuie, însă, uitat că şi în sala Teatrului Naţional, şi în aceea a Bibliotecii Universitare, s-au făcut auzite nu puţine aluzii la cultul personalităţii, la libera circulaţie a ideilor, la precaritatea nivelului de trai, venite de la tribună, dar şi detectabile în rumoarea generală a sălii, în care se împleteau comentariile exclamative ale publicului cu acelea ale scriitorilor participanţi. Din acest punct de vedere, îmi îngădui să consider conclavul poetic din 1978 un semnal desluşit al unei opoziţii faţă de politica oficială – nu numai culturală – venit din oraşul în care fălticeneanul afirmat la Iaşi, Labiş, a dat semnalul dezgheţului în poezia română, tot aşa cum, în sfera politicului (păstrând, desigur, proporţiile) de la Iaşi au pornit şi primele semnale ale revoluţiei de la 1848, şi ale celei de la 1989.

În luna mai a aceluiaşi an s-a desfăşurat, la Cluj, Colocviul Naţional de Dramaturgie. Teatrul era, în acea vreme, şi mai „hingherit” decât poezia. Am condus una dintre şedinţe şi pot afirma că, deşi s-ar putea vorbi despre o tonalitate generală revendicativă, Colocviul clujean a fost departe de temperatura dezbaterilor de la Iaşi. Drept pentru care şi referatul, şi luările de cuvânt au fost publicate, pe când cele ieşene, niciodată – aşa că se încearcă acum reconstituiri din înregistrări ocazionale, fatal incomplete. În a doua zi a Colocviului, „forurile” erau alarmate de-a binelea. Ca gazdă organizatoare, am fost invitat să intervin cumva pentru „potolirea spiritelor”. Aveam, pe biroul de la Editura „Junimea”, o placă de la protecţia muncii: „Nu lucraţi sub tensiune!” Am adus-o în sala Colocviului şi am instalat-o pe masa prezidiului. „Detensionarea” a durat un minut-două; după ceva haz, totul a revenit la „primejdioasa” normalitate...