Florin HAIDAMAC

Ca medic de linia întâi sunt obligat să am grijă de sănătatea comunităţii în care îmi desfăşor activitatea. Prin mine are loc primul contact al pacientului cu sistemul medical. Aşa cum este el. Sistemul. Nu pacientul. Deşi şi aici poate fi o discuţie destul de lungă. Am învăţat în 15 ani de practică multe, dar structura mea interioară nu s-a schimbat. Niciodată nu am pus pacientul pe locul doi. După o hârtie. Cu toate că asta se doreşte. Între pacient şi tratament stă actul medical. Consultaţia. Atât. Restul sunt poveşti de încasat comisioane. Acum Universitatea de Medicină şi Farmacie a devenit Universitatea de Medicină şi Informatică. Şi de nepermis de multe ori tocmai sistemul informatic este cel care îmi îngreunează sau împiedică activitatea. Sunt foarte multe de discutat.

Nu fac parte dintre cei care refuză progresul. Dimpotrivă. Am fost printre primii medici care au lucrat cu reţeta electronică. Mă pricep la chestiile astea. Chiar am o eficienţă maximă atunci când funcţionează sistemul. Totul ţine de interesul celor care-l gestionează. De cheful lor de a se ocupa aşa cum e nevoie de o asemenea unealtă care a devenit obligatorie în medicină. M-am obişnuit cu multe în ţara asta. Inclusiv să sap şanţuri doar cu coada hârleţului. Că un sistem informatic şi integrat nu are mentenanţă e mizilic. E normal. Ieşit din comun ar fi să aibă. Ne obişnuim cu chestiile astea aşa cum unii se obişnuiesc cu propriul sifilis. Ajung chiar să nu poată trăi fără el.

Şi totuşi România e fascinantă. Televizorul modelează conştiinţe. Formează personalităţi. E sursă de informare. E mod de viaţă. E clopoţelul care trezeşte spiritul civic. A fost o ştire cum că au apărut câteva cazuri de gripă aviară la Constanţa. Normal, toată ţara e la curent. Mai ales după marele fâs din epidemia trecută. Ştiţi voi, aia care a umplut saci de bani celor care spălau maşinile la vamă.

Ajung la cabinet într-o dimineaţă mohorâtă. De pe la Dărmăneşti îmi încep rugăciunile către divinitate. De n-aş conduce, aş face şi mătănii. Totul pentru a se îndura Sfânta Treime de mine şi cabinetul meu. Adică: să funcţioneze siui-ul, să am curent, să am internet, să nu fac hernie când voi înjura de toţi heruvimii când voi constata că m-am rugat la uşa greşită. Ce să fac? Sunt un tip religios. Nici bine nu ajung în instituţie că sună telefonul.

-         Domn doctor, scuzaţi că deranjez.

-         Nu deranjaţi. Cu ce vă pot ajuta?

-         Veniţi repede. Trebuie luate măsuri şi numai dumneavoastră ştiţi ce e de făcut. Am găsit o găină moartă şi, cum umblă gripa aviară prin ţară, m-am gândit să vă anunţ. Poate e necesară carantina.

Cer locaţia exactă. Sar în maşină. Mi-am luat masca. Mănuşi. Halat de unică folosinţă. Împopoţonat ca un cosmonaut mă îndrept spre locul cu maxim pericol biologic. Ajung. O mulţime de gură cască era strânsă deja.

-         Daţi-vă la o parte! Să nu vă infectaţi!

Se face loc. Deh, a venit specialistul. Omul care sugrumă orice microb. Duşmanul bacteriilor. Omul medicament pentru unii. Coşmarul infecţiilor. Pe scurt, v-aţi dat seama, eu. Îmi cobor privirea spre bietul animal. Înainte de a mă apuca o criză de nervi, de icter, de apoplexie şi alte asemenea fenomene, aud o voce.

-         Şi eu m-am gândit că a călcat-o maşina.  

Se pare că gripa aviară are alte manifestări anul ăsta. Motorizate. Îmi scot masca. Îmi dau jos halatul. Mă urc în maşină. Poate dacă accelerez mai tare ajung într-o altă galaxie. Cu asta m-am lămurit.