Prin AJOFM Suceava

Ofertă de 800 de locuri de muncă la cules căpșuni, în Spania



Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava a anunțat că intermediază, prin programul de ocupare a forței de muncă EURES, o rețea europeană, o ofertă de 800 de locuri de muncă sezoniere, în Spania, la recoltarea căpșunilor. Oferta spaniolilor nu este deloc restrictivă: nu se cere o experiență anterioară în domeniul agriculturii și se acceptă la interviuri și cupluri care doresc să meargă împreună.
Durata contractului de muncă este de trei luni de zile și se estimează că plecarea va fi în luna februarie a anului viitor.
Angajatorii spanioli au mai transmis că programul de lucru este de 39 de ore pe săptămână, în șase zile. Salariul oferit este de 40,15 euro brut/zi, plătibil la două săptămâni prin transfer bancar. Contribuțiile datorate sunt de 2% impozit pe venit și 113 euro asigurare socială.
Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 1,6 euro pe zi.
Persoanele interesate de interviuri pentru aceste locuri de muncă se pot adresa consilierului EURES din cadrul AJOFM Suceava. Documentele necesare pentru înscriere sunt cartea de identitate, un CV și o adeverință medicală cu mențiunea „apt de muncă”.
Pentru această ofertă consistentă urmează a se organiza mai multe burse ale locurilor de muncă.
Avantajul acestor locuri de muncă este că sunt sigure, fiind verificate de instituțiile statului.



Recomandări