Gabriel MANȚĂ

Am apreciat realismul colegului de rubrică în articolul de ieri, mai ales că îi cunoşteam spiritul critic. De aceea, m-a îngheţat răutatea neostoită dintr-un text al lui Buzărin, găzduit de gsp.ro. Poftiţi mostră: „De trei luni încoace, un neamțcu șublerul la ureche distruge fotbalul românesc pe care fusese adus să-l repare. Ilustrul Christoph Daum e cea mai penibilă figură care a stat vreodată pe banca echipei naționale și ne convingem, meci după meci, că momentul angajării sale s-a situat într-o noapte a minții celor care l-au adus.” De fapt, deşi nu-i pomeneşte nicio clipă numele, mesajul său este pentru Andrei Vochin, autorul moral al numirii lui Daum la naţională, cel care l-a trecut pe lista scurtă şi a purtat apoi negocieri cu el. Să fi fost chiar aşa mare invidia în paradisul GSP şi ex-Prosport?! Nu ştiu şi nici nu vreu să ştiu, cert e că acest Buzărin a scris ceva ce nu şi-ar fi permis niciodată dacă în cauză era un selecţioner român!

Sigur că, punctual, i se pot reproşa lui Daum introducerea lui Enache în locul unui atacant sau intrarea târzie a lui Florin Andone. Ba chiar se pune întrebarea dacă nu era mai util Alibec, şi masiv, şi tehnic! Dar de aici şi până la linşajul ăla e cale lungă, de nestrăbătut de un om normal, liber în cuget şi simţiri. Şi pentru ce? Că n-am câştigat în infernul ăla, unde n-a câştigat nici Polonia? Şi, până la urmă, de ce n-am câştigat? Dintr-o sută de motive, dar mai ales pentru că Enache a alunecat pe mizeria aia de suprafaţă, la un metru de poartă. Sau poate pentru că Adi Popa a scos o minge din poarta lor, la singura noastră reluare cu capul. Iar dacă Stanciu nu se băga să dea penalty-ul ăla în tribune în minutul 97 (polonezii s-au descurcat mai bine în minutul 95!), am fi avut chiar maximum de puncte, despre astfel de marjă vorbim! Revenind la joc, am observat că sinteticul ăla ras ca-n palmă transforma crampoanele în mici tocuri, astfel că nu se mai putea băga piciorul sub minge la centrări, de aici si explicaţia lipsei de precizie la cornere şi faze fixe (nici lui Benzar, autor a nu-ştiu-câtor centrări cu adresă în meciul cu Muntenegru, nu i-a ieşit nimic din acţiune). Asta mi-aduce minte că Lăcătuş, încălţat în simpli “adidaşi” pe un covor de zăpadă îngheţată, i-a dat un gol fabulos lui Dasaev în 1988, la Moscova…