Meciul Foresta-Steaua se va juca la Suceava

Foresta va juca la Suceava, pe stadionul Areni, meciul din Cupa României cu Steaua

După o oră de discuții, consilierii locali suceveni au aprobat vineri, în ședință extraordinară, să susțină închirierea unei instalații de nocturnă din Italia, astfel încât meciul Foresta-Steaua București, din Cupa României la fotbal, să se joace la Suceava. Municipalitatea suceveană va aloca de la bugetul local 225.000 de lei, echivalentul a 50.000 de euro, pentru a dota stadionul Areni cu o nocturnă mobilă. La sedința de Consiliu Local de vineri au fost prezenți din stafful tehnic al echipei Foresta Dorin Goian, președintele executiv al clubului, și Andrei Ciutac, președintele Consiliului de Administrație.Meciul, programat de FRF pentru joi, 27 octombrie, la ora 21.30, va fi transmis în direct de Pro TV.

Recomandări

Bază sportivă modernă, cu nocturnă și tribună cu 500 de locuri, inaugurată la Suceava, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu

Inaugurarea bazei sportive de tip 1 la Suceava, în prezența delegației Federației Române de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu