Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 20 sep 2016 - Anul XXI, nr. 220 (6333)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Pagube mari

Peste 6.000 de hectare de teren calamitat de secetă în şase comune

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Peste 6.000 de hectare de teren agricol de pe raza a şase comune din judeţul Suceava au culturile diminuate sau chiar compromise din cauza secetei din această vară. Aşa rezultă din datele culese în teren de o comisie constituită prin ordin al Prefectului Sucevei. Evaluările continuă şi în această săptămână în alte cinci comune.

Directorul Direcţiei Agricole Suceava, Mircea Lazăr, a declarat că evaluările se fac numai în localităţile în care cultivatorii au solicitat în scris primăriilor evaluări privind pagubele suferite din cauza secetei. Aşadar, aceste date nu cuprind nici pe departe toate pagubele produse de secetă.

Din contabilizările efectuate până acum a rezultat că la Fântânele seceta a diminuat producţia de pe 2.286 de hectare de teren, la Grămeşti pe 1.775 de hectare, la Forăşti pe 940 de hectare, la Dărmăneşti pe 578 de hectare, la Drăguşeni pe 565 de hectare şi la Boroaia pe 350 de hectare.

 

Culturile, afectate între 30 şi 80%

"Din evaluările efectuate rezultă că gradul de diminuare a producţiilor este între 30 şi 80%. Cele mai afectate sunt plantele de nutreţ şi păşunile, după care urmează porumbul. Mai sunt afectate grav de secetă suprafeţe mai mici de soia şi sfeclă de zahăr", a declarat Mircea Lazăr.

Din comisiile care fac evaluările privind pagubele produse de secetă fac parte câte un reprezentant de la Direcţia Agricolă Suceava, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, Direcţia de Finanţe, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, plus un reprezentant al primăriei din localitatea în care se fac evaluările.

 

În aşteptarea unui ajutor financiar de la Guvernul României

Până pe 26 septembrie, evaluarea trebuie finalizată şi transmisă la Ministerul Agriculturii, care va centraliza datele din toată ţara şi le va transmite Guvernului României. Anul trecut, printr-o Ordonanţă de Urgenţă s-a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă din perioada aprilie-septembrie 2015. Agricultorii care au solicitat aceste evaluări speră ca lucrurile să stea la fel şi în acest an. Deocamdată nimeni nu le poate garanta că vor primi efectiv vreun ajutor financiar în acest an.

 

Pagube mari produse în acest an şi de grindină

În această vară, o altă comisie constituită de Prefectura Suceava a evaluat şi pagubele provocate de grindină. Evaluarea finală a pagubelor produse de grindina care a căzut masiv în zona Rădăuţi-Siret pe 17 iulie arată că fenomenele extreme au provocat distrugeri pe 5.176 de hectare de teren cultivate cu diferite culturi, valoarea pierderilor fiind cifrată la suma 10.254.000 de lei, peste două milioane de euro. Și în cazul acestor pagube se speră că Guvernul României va aproba un ajutor de urgenţă, pentru compensarea unei părţi din pagubă.

Pentru societăţile din domeniul agricol aceste evaluări sunt necesare şi pentru a obţine scutirea de plata impozitelor pe venit. Scutirea se face în raport cu procentul de pagubă stabilit de comisiile de evaluare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Peste 6.000 de hectare de teren calamitat de secetă în şase comune.
 Vizualizări articol: 2613 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Peste 6.000 de hectare de teren calamitat de secetă în şase comune5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei