Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 22 mar 2014 - Anul XIX, nr. 66 (5575)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Alarmă falsă

Panică maximă din cauza unui zvon despre un avion prăbuşit

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Pompieri militari, SMURD, jandarmi, Prefectura Suceava şi autorităţile locale din zonele Ostra, Voroneţ, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului şi Poiana Micului au fost, ieri, pentru câteva ore, în stare de alertă maximă, după ce a apărut suspiciunea că undeva în acest perimetru ar fi posibil să se fi prăbuşit un avion. Alarma s-a dat după ce de la Ostra până la Rădăuţi s-a auzit o bubuitură extrem de puternică, similară cu cea produsă la o explozie, după trecerea unui avion la circa 10.000 de metri altitudine.

„A fost o bubuitură de s-au zgâlţâit toate geamurile. Am văzut un avion mic, cu o dâră după el. Am crezut că a căzut pe undeva”, ne-a spus Mircea, un localnic din Mănăstirea Humorului. „Am crezut că a explodat ceva, m-am speriat foarte tare”, a afirmat şi Silvia Sava, tot din această comună.

Primarul Constantin Moldovan ne-a confirmat şi el că zgomotul care s-a auzit a fost fără precedent în istoria recentă a comunei Mănăstirea Humorului. „De la avioane, aici bubuituri se aud destul de des, cred că sunt nişte goluri de aer, dar ca cea de astăzi nu au fost niciodată. Cred că a fost un avion care a depăşit pragul sonic”, a declarat primarul Moldovan. Potrivit acestuia, la solicitarea Prefecturii, a format rapid echipe de căutări, cu oameni din primărie, pădurari cu ATV-uri şi motociclete şi au început să scotocească dealurile şi pădurile din împrejurimi. În jurul orei 16.00, au fost trimise inclusiv două avioane de căutare pentru a survola zona.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, plt. adj. Alin Găleată, prezent alături de colegii săi la Mănăstirea Humorului, ne-a confirmat că toate echipajele au fost implicate în operaţiunea de căutare. „În urma sesizării că un avion s-a prăbuşit, echipajele care se întorceau de la o aplicaţie de la Vatra Dornei au mers să verifice cele sesizate. Localnici spun că au auzit o bubuitură, dar nimeni n-a văzut aparatul căzând. S-au verificat localităţile Voroneţ, Poiana Micului şi Gura Humorului”, a declarat Găleată.

Ulterior, printr-un comunicat de presă, ISU a informat că prima sesizare a venit de la Mănăstirea Humorului, în jurul orei 15:15, în legătură cu faptul că a fost observat în zonă un avion care zbura, iar după ce a trecut peste o coamă de munte, s-a auzit un zgomot puternic.

 

11 autospeciale, pădurari şi localnici cu ATV-uri şi motociclete au scotocit pădurile

O informaţie similară a venit pentru o altă zonă din judeţ, respectiv comuna Frasin.

În comunicatul ISU se mai precizează: „Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a dispus constituirea unui centru de comandă, format din şefii ISU, Poliţiei şi Jandarmilor. Întrucât informaţiile erau confuze, iar condiţiile atmosferice permiteau vizualizarea zonei cu acurateţe, s-a dispus survolarea zonei cu ajutorul a două avioane de agrement, aflate în apropiere. În acelaşi timp, s-a dispus şi o căutare la sol, în punctele de unde s-au primit informaţiile, prin forţe ale structurilor specializate, după cum urmează: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă <Bucovina>al judeţului Suceava cu 11 autospeciale şi 37 de militari, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava cu cinci autospeciale şi 22 de poliţişti, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava cu o autospecială şi patru militari, precum şi zece lucrători ai Direcţiei Silvice Suceava. Coroborând informaţiile primite, precum şi faptul că turnul de control de la Aeroportul Suceava nu a confirmat căderea unui aparat de zbor, iar mesajele care soseau telefonic precizau faptul că s-a auzit doar un zgomot, neurmat de alte semne specifice unui accident aviatic (fum, flacără, aparat de zbor la sol etc.), la ora 17:30 s-a dispus încetarea verificărilor”. 

Până la ora închiderii ediţiei nu am  primit însă nici o explicaţie oficială de la autorităţi despre ce s-a întâmplat în realitate ieri în zona Humor şi ce fel de zboruri s-au efectuat pe tot parcursul după-amiezii. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Panică maximă din cauza unui zvon despre un avion prăbuşit.
 Vizualizări articol: 5744 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Panică maximă din cauza unui zvon despre un avion prăbuşit5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Boing boing trimis de
(23 mar 2014, 07:52:25
O fi fost avionul ala care a dat cu rahat la Stroiesti!laughing))

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei