Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 30 oct 2013 - Anul XVIII, nr. 253 (5460)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Gropi ilegale

Bilanţul dezastrului ecologic de la Slobozia: zeci de tone de deşeuri au fost dezgropate de pe malul râului Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Bilanţul dezastrului ecologic de la Slobozia – Grăniceşti, de pe malul râului Suceava, scoate la iveală dimensiunea uriaşă a lipsei de respect pentru mediul înconjurător. În câteva zile au fost dezgropate şi transportate în curtea SC Supermag Imperial SRL Câmpulung Moldovenesc, punct de lucru Slobozia, şase camioane cu deşeuri rezultate din activitatea firmei de reşapat cauciucuri. Asta înseamnă că zeci de tone de deşeuri au ajuns unde nu trebuie şi doar sesizările locuitorilor din zonă şi insistenţa celor de la Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu au dus la descoperirea acestui adevărat atentat asupra mediului înconjurător.

„Cele şase camioane cu deşeuri, care înseamnă aproximativ 35 mc de materiale, ridicate din cele două gropi constituite ilegal pe malul râului Suceava în zona Slobozia, au fost transportate în curtea societăţii de la care provin. Reprezentanţii acestei firme au sarcina să le predea unui operator autorizat în vederea eliminării”, a explicat Adriana Iordache, şefa Comisariatului Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu.

În urma excavării celor două perimetre au rezultat două gropi uriaşe, şi numai simpla vizualizare a craterelor oferă dimensiunea colosală a dezastrului ecologic de la care nu s-au dat în lături persoanele din conducerea firmei de reşapat cauciucuri din Slobozia - Grăniceşti.

 

În două săptămâni trebuie luate măsuri pentru ca fabrica să nu mai polueze mediul înconjurător

În afara faptului că vor trebui să scoată bani din buzunar pentru a incinera ecologic deşeurile scoase la suprafaţă din cele două gropi constituite ilegal pe malul râului Suceava, reprezentanţii Supermag Imperial mai au de îndeplinit şi alte sarcini trasate de autorităţi. Neîndeplinirea acestor obiective va avea ca efect suspendarea autorizaţiei de mediu emisă de Agenţia de Protecţia Mediului Suceava.

Termenul limită până când fabrica de reşapat cauciucuri de la Slobozia va trebui să remedieze toate deficienţele constatate pentru a-şi putea continua activitatea este 15 noiembrie.

Una dintre aceste măsuri prevede etanşeizarea tuturor zonelor exterioare de colectare a pudretei de cauciuc rezultată din sistemele de exhaustare aferente instalaţiei de reşapare a anvelopelor auto, iar o alta se referă la obligativitatea celor de la Supermag Imperial de a lua măsuri pentru a nu depăşi capacitatea de stocare a sacilor din pânză utilizaţi pentru colectarea pudretei de cauciuc. De asemenea, cei de la Supermag Imperial trebuie să asigure etanşeizarea şi acoperirea sacilor cu pudretă de cauciuc depozitaţi în curtea societăţii.

 

Nereguli una după alta în activitatea firmei de reşapat cauciucuri

Dezastrul ecologic de pe malul râului Suceava, din zona Slobozia, a ieşit la iveală la mijlocul săptămânii trecute. Totul a plecat de la nemulţumirile sătenilor care au reclamat că firma de reşapat cauciucuri care funcţionează în localitate poluează mediul înconjurător prin faptul că incinerează anvelope, iar fumul rezultat creează un disconfort sporit. Aceste nereguli s-au confirmat, iar cei de la Comisariatul Judeţean Suceava al Gărzii de Mediu au aplicat o amendă de 50.000 de lei, pe care cei de la Supermag Imperial au şi plătit-o.

Ulterior, sătenii din Slobozia au reclamat şi faptul că deşeurile rezultate din activitatea societăţii, însemnând curele uzate şi pudră de cauciuc provenită din tocare, au fost îngropate în zona râului Suceava. După mai multe tentative eşuate de a descoperi aceste gropi ilegale, autorităţile au reuşit să demonstreze că neregulile se confirmă. Ca urmare, s-a solicitat ca perimetrele în care s-au depozitat deşeurile să fie readuse la starea iniţială. Într-o primă fază s-au efectuat săpături şi s-au ridicat cele şase camioane cu deşeuri, iar mai apoi craterele rezultate au fost acoperite cu pământ.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bilanţul dezastrului ecologic de la Slobozia: zeci de tone de deşeuri au fost dezgropate de pe malul râului Suceava.
 Vizualizări articol: 4664 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.86/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.9 din 7 voturi
Bilanţul dezastrului ecologic de la Slobozia: zeci de tone de deşeuri au fost dezgropate de pe malul râului Suceava3.957

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   * trimis de
(30 oct 2013, 11:06:30
România: un bogat CV de calomnii isterice
În care şi-un zâmbet (să-ţi condimentezi sufletul) te costă
Nu te mai alină nimeni orice-ar zice
Căci contează doar un lucru : CE AI ÎN TRAISTĂ

Când prezumţia de jignire NU TE JIGNEŞTE
Iar caracterele sculptate de revelaţii … LIPSESC
Vorba în sudalme devine VORBĂ.. ROMÂNEŞTE
În haloul căruia nu vreau SĂ LOCUIESC

Bunul simţ e arestat pentru “expunere indecentă”
Exerciţiile de naivitate îl înghit pe optimist
Draga mea ţară AI RĂMAS REPETENTĂ
De ce-ncerci să-ţi scoţi media .. c-un acatist ???

2.   35mcubi? trimis de
(30 oct 2013, 11:38:36
daca 6camioane au atitia metri cubi atunci o roaba cit are?
3.   :) trimis de
(30 oct 2013, 14:28:59
E frustrant faptul ca firma nenorocitului va continua sa distruga tot ce se poate. Se pare ca e de neatins nesimtitul. (astept doamna isterica sa apara)
4.   Si nu-i singurul poluator trimis de
(31 oct 2013, 07:35:32
Abator si procesator carne pe malul Sucevei;afluienti ai raului Suceava plini de mizerii de la crescatorii de animale din zona;Depozitari de tot felul de gunoaie in apele din care "ne adapam toti".Vedeti ca unele animale nu beau apa cu,clor insa omul da.
4.1  RE: Si nu-i singurul poluator trimis de
(31 oct 2013, 09:39:18
Omul bea și răchie...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei