Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 30 iul 2013 - Anul XVIII, nr. 174 (5381)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

Pentru cinefili

Timp de două zile, Caravana TIFF s-a aflat în Piaţa „Nada Florilor” din Fălticeni

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

După Buzău, Timişoara, Oradea, Bistriţa şi Cluj, Caravana TIFF s-a oprit, în perioada 27-28 iulie, în Piaţa “Nada Florilor” din municipiul Fălticeni. În fiecare seară, de la ora 22.00, cinefilii au avut ocazia să vadă gratuit două dintre filmele de succes prezentate la TIFF 2013.

Evenimentul cinematografic a fost organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR), organizatorul TIFF, împreună cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo, Istanbul, Odessa şi Reelport.

Prin proiectul de succes “Caravana Filmelor” sunt aduse în atenţia publicului cele mai bune filme de succes prezentate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

 

Caravana Filmelor TIFF, un reper în viaţa culturală estivală a oraşului

Tudor Giurgiu, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Filmului Românesc, ne-a declarat: “Publicul din Fălticeni a răspuns cu mare entuziasm iniţiativei noastre de a aduce în cadrul Caravanei Filmelor TIFF/Operation Kino, o selecţie a celor mai apreciate filme româneşti şi europene ale anului. Peste 1.100 de spectatori au participat la proiecţiile organizate în Piaţa <Nada Florilor>, din perioada 27-28 iulie. Cu sprijinul Primăriei municipiului Fălticeni, Caravana Filmelor TIFF îşi propune să devină un eveniment periodic, aşteptat de public, un reper în viaţa culturală estivală a oraşului. Reacţia spectatorilor, dar şi a presei locale şi naţionale faţă de proiectul nostru ne determină să continuăm eforturile pentru organizarea Caravanei Filmelor TIFF/Operation Kino şi în anii următori şi să dezvoltăm acest concept de accesibilizare a cinematografului, proiecţiile în aer liber fiind o excelentă ocazie de a promova valorile importante ale filmului românesc şi european. Credem în efectul educativ al unor proiecte de anvergură derulate cu sprijinul autorităţilor publice receptive şi deschise către astfel de iniţiative şi ne exprimăm speranţa ca, prin parteneriatele viitoare, să putem continua toate proiectele iniţiate de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, inclusiv Caravana Filmelor TIFF/Operation Kino”.

 

“Funeralii Fericite” şi “Condamnat la viaţă”, două filme aplaudate la Fălticeni

Sâmbătă, 27 iulie, a fost prezentată comedia “Funeralii Fericite” (2013), în regia lui Horaţiu Mălăele. Într-un cartier periferic din Bucureşti, imigranţii îşi îneacă amarul în cârciuma lui Samir: „La imigrantul fericit”. La o masă, trei prieteni au pierdut şirul paharelor. Ei sunt: Lionel – un român întors din Franţa, unde a lucrat în construcţii, Kiril – un bulgar contrabandist de mică anvergură şi Igor – un rus fără permis de şedere în România, care lucrează la negru ca instalator. Presaţi de iminenţa raziei duminicale pe care o face la oră fixă agentul Porumbel, cei trei o şterg rapid din cârciumă împreună cu ceilalţi clienţi. Ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de ţigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o ţigancă să le ghicească viitorul. Aceasta le prezice data exactă a morţii şi modul în care vor muri. De aici începe distracţia…

Filmul “Condamnat la viaţă” (regia Bogdan Dreyer) este o poveste despre prietenie, umanitate şi sacrificiu, o tragicomedie adaptată după nuvela „Moartea lui Ipu”, de Titus Popovici, care a primit aplauze la final din partea spectatorilor. Filmul are în distribuţie doi „grei“ ai filmului mondial, Gérard Depardieu şi Harvey Keitel, acţiunea desfăşurându-se într-un sat din Transilvania, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Un soldat german este găsit mort la marginea satului. Nu se ştie cine este vinovatul, iar ofiţerii germani ameninţă că îi vor executa pe cei mai importanţi zece membri ai comunităţii dacă făptaşul nu se va preda. Ca să scape, fruntaşii încearcă să-l convingă pe Ipu, “nebunul satului”, jucat de Gérard Depardieu, să-şi asume el vină. Ipu pare încântat de cele auzite, dar în loc de vorbe, el vrea totul consimţit în scris în faţa notarului şi doreşte să vadă cum vor decurge funeraliile. După ce-i sunt îndeplinite doleanţele, spre dimineaţă, când Ipu este gata să se predea, nemţii părăsesc satul pentru că războiul a luat sfârşit.

 

Filmul “Despre oameni şi melci” a introdus Fălticeniul în circuitul caravanelor cinematografice

Cea de-a patra ediţie a Caravanei Filmelor TIFF are loc în 13 oraşe din România, urbea de pe Şomuz fiind inclusă în circuitul caravanei anul trecut, cu premiera de gală a filmului “Despre oameni şi melci” la Fălticeni, la care au participat regizorul filmului, Tudor Giurgiu, şi actorii Ovidiu Crişan şi Cătălin Cucu.

Caravana Filmelor TIFF/Operation Kino este un proiect organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul programului MEDIA Mundus al Uniunii Europene.

În perioada 9-11 august, tot în Piaţa „Nada Florilor”, Fundaţia “Filmul Românesc” şi MDV Audio Studio organizează Caravana Filmului Românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale. Proiectul presupune organizarea unor zile dedicate filmului românesc, cu proiecţii în aer liber la care publicul are acces gratuit şi întâlniri cu personalităţi ale cinematografiei româneşti (actori, regizori, critici).

Pe lângă rememorarea marilor filme artistice româneşti, care au reprezentat momente de mare valoare în istoria filmului naţional, se are în vedere şi educarea cinematografică a tinerei generaţii şi nu numai.

Printre filmele care se vor rula la Fălticeni se numără „Duios Anastasia trecea”, „Colierul de turcoaze”, „Saltimbancii” etc.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Timp de două zile, Caravana TIFF s-a aflat în Piaţa „Nada Florilor” din Fălticeni.
 Vizualizări articol: 1387 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Timp de două zile, Caravana TIFF s-a aflat în Piaţa „Nada Florilor” din Fălticeni5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei