Un grup de elevi de la Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava a fost premiat la Târgul Internaţional al Firmelor de Exerciţiu, organizat, la începutul acestei luni, la Centrul Expoziţional MoldExpo Chişinău, Republica Moldova. Sucevenii au primit premiu pentru "Cel mai bun stand", juriul apreciind originalitatea produselor expuse şi ideea de a proteja mediul, transformând deşeurile nepericuloase în lucruri utile, confecţionate manual, de către elevi, angajaţii Firmei de Exerciţiu (FE) Re-Plast SRL.
Coordonatoarea proiectului este profesoara Rozalia Samsonescu. Elevii care s-au remarcat la târgul de la Chişinău, angajaţii firmei virtuale, sunt Ionuţ Didi Cojocariu, Simina Ichim şi Bogdan Culipei, din clasa a XII-a C, Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir" Suceava. Elevii suceveni au expus la standul lor obiecte decorative făcute manual din capace de peturi, din peturi (covoraşe, scaune, mese, jucării, mape, genţi, cercei, brăţări, clame de păr, brelocuri), acestea fiind adunate tot de ei, din mai multe zone ale municipiului, în activităţile de reciclare organizate cu clasa.
Profesoara Rozalia Samsonescu ne-a spus că elevii au fost foarte inventivi şi au pregătit pentru acest târg şi flori ornamentale din peturi, pentru amenajări exterioare (grădini), multe gablonţuri, jucării pentru copii, juriul apreciind inventivitatea elevilor suceveni. La Târgul Internaţional al Firmelor de Exerciţiu, organizat la Chişinău, au participat 56 de firme din România şi Republica Moldova.
Câştigători în mai multe competiţii
Nu este prima ispravă de acest gen a elevilor de la „Cantemir”. La Târgul Internaţional al Firmelor Exerciţiu desfăşurat în Lituania, acum doi ani, Suceava a obţinut locul I la secţiunea cei mai buni manageri. Tot în 2011, elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” au fost premiaţi la două competiţii naţionale, Festivalul Naţional Şcolar „Antreprenor pentru viitor”, desfăşurat la Roman, şi Festivalul Naţional Şcolar de Creativitate şi Inventică, ce a avut loc la Buzău.
Echipa suceveană a fost reprezentată de cinci elevi de la Economic, dar produsele expuse în cele două competiţii naţionale au fost realizate de toţi cei 31 de elevi ai clasei a X-a C (profil tehnician - activităţi economice), coordonaţi de profesor îndrumător Rozalia Samsonescu. Doi dintre premianţii de la târgul organizat la Chişinău, elevii Bogdan Culipei şi Simina Ichim, au participat, în urmă cu doi ani, şi la un concurs judeţean, desfăşurat la Suceava, „Iniţiativa în afaceri”, la care au obţinut locul I. Cei doi elevi, reprezentanţi ai firmei de exerciţiu (FE) Re-Plast SRL, au prezentat unei bănci un plan de afaceri, în vederea obţinerii unui credit.