Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 1 feb 2013 - Anul XVIII, nr. 25 (5232)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Decizii surprinzătoare

Sucevenii vor plăti mai puţin la salubrizare, dar majorarea taxelor şi impozitelor locale rămâne sub semnul întrebării

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Telenovela majorării taxelor şi impozitelor locale cu 16,05%, conform prevederilor Codului Fiscal, a continuat ieri în Consiliul Local Suceava, unde au fost luate două decizii diferite, deşi acestea trebuiau să se completeze una pe cealaltă.

Pe de o parte, de la 1 februarie sucevenii vor plăti mai puţin pentru salubrizare, taxa de ecologizare fiind redusă de la 4 lei de persoană la 3 lei de persoană, iar pe de altă parte, aleşii locali au amânat luarea unei decizii clare privind valorile taxelor şi impozitelor datorate de suceveni pentru 2013.

Astfel, deşi s-a votat reducerea taxei de ecologizare cu 25%, ca măsură de contracarare a efectelor majorării taxelor şi impozitelor locale cu 16,05%, a doua decizie nu a mai fost luată, fiind amânată pentru data de 5 februarie, când se va convoca o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Suceava.

Amânarea luării unei decizii a avut loc la scurt timp după ce primarul Ion Lungu a explicat mecanismul prin care efortul financiar cauzat de majorarea cu 16,05% se compensează prin reducerea taxei de ecologizare.

„Dacă micşorăm taxa de ecologizare de la 4 lei la 3 lei, în majoritatea cazurilor populaţia are de câştigat, chiar dacă se majorează celelalte taxe şi impozite locale”, a explicat Ion Lungu.

Numai că, după ce au votat în unanimitate reducerea taxei de salubrizare, la proiectul privind majorarea taxelor şi impozitelor consilierii USL au cerut amânarea lui.

Grupul consilierilor PDL, reprezentat de Lucian Harşosvchi, s-a împotrivit amânării:

„Noi oricum vom vota contra majorării, dar decât să tot plimbăm cetăţenii care nu ştiu exact cât au de plătit, nu e mai bine să luăm o decizie astăzi? Dacă apar ceva date suplimentare până marţi suntem de acord, dar cum este nevoie de bani la primărie, e bine să lămurim treaba, ca oamenii să vină să plătească”.

Atât preşedintele de şedinţă, Eugen Girigan, cât şi viceprimarul Ovidiu Doroftei au susţinut că amânarea este  necesară.

„Scopul amânării este de a analiza dacă prin această reducere a taxei de salubrizare ne echivalăm cu majorarea legală a taxelor şi impozitelor locale. În trei zile ne putem documenta şi marţi să prezentăm o situaţie reală”, a spus Girigan.

 

Lecţia de filozofie a deputatului Băişanu

Deputatul sucevean Alexandru Băişanu s-a alăturat foştilor săi colegi din Consiliul Local, luând şi el cuvântul la acest proiect îndelung dezbătut ieri. Înarmat cu argumente filozofice, acesta a ţinut un lung discurs pe tema luptei dintre bine şi rău, transpusă în complexa tematică a majorării taxelor şi impozitelor, la finele căreia nu se mai auzea nici musca în sala de şedinţă:

„Scopurile sociale pentru care am fost trimişi în instituţia numită Consiliul Local pot fi atinse într-o cantitate mai redusă de refulare, care să nu fie resimţită de fiinţa umană la un mod foarte dureros. Când nu mai refulăm politic în asemenea întâlniri cu caracter strict administrativ cu siguranţă cetăţeanul va avea răspunsuri rapide şi concrete la întrebările lui.

Principiul raţionalităţii ar trebui să se manifeste ca un gardian al existenţei civilizate pentru că principiul raţionalităţii ne scoate nouă în evidenţă ceea ce se întâmplă în realitate indiferent de ce gândim noi în subsidiar. Promisiunea unui viitor luminos poate duce la o înstrăinare morală, în aşa măsură încât se poate ajunge la o banalizare a răului. O construcţie socială nu poate exista fără un set de reguli, însă nu toate regulile care menţin funcţionalitatea unei societăţi pot fi considerate şi morale. În anumite împrejurări, de obicei cele dificile economic, există tendinţa de a se căuta un ţap ispăşitor pentru diferitele frustrări. Eu cred că nu este cazul şi momentul să ne manifestăm astăzi aşa. […] Ştim că principiul plăcerii sau interesului politic profită de orice ocazie pentru a se manifesta. Îl văd şi astăzi aici. Sunt foarte mulţi oameni din administraţie care ştiu să distingă binele de rău, deţin o conştiinţă morală solidă, doar că atunci când se află sub presiunea stresului politic conştiinţa morală pierde legătura cu acţiunea şi realitatea. Deficitul nostru moral vine din perioada structurării fiinţei umane şi nu sunt semne că ar putea fi depăşit. […]

Personal am anunţat că nu sunt de acord cu majorarea taxelor şi impozitelor, dar, pe de altă parte, primăria are nevoie de bani la bugetul local. Iată, se izbesc faţă în faţă două principii – acela de a nu îngreuna populaţia şi cel de a aduce binele comunităţii, în general. Propunerea noastră, a PNL, este să se amâne luarea unei decizii, două-trei zile, pentru a găsi soluţiile necesare, raţionale, din partea tuturor”.

Nu ştim dacă aleşii locali au fost convinşi de argumentele filozofice sau de indicaţiile primite înainte de şedinţă, pe linie de partid, dar cert este că luarea unei decizii, a fost amânată, din nou, cu 14 voturi pentru şi opt împotrivă, pentru ziua de marţi, la ora 14.00.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sucevenii vor plăti mai puţin la salubrizare, dar majorarea taxelor şi impozitelor locale rămâne sub semnul întrebării.
 Vizualizări articol: 1346 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Sucevenii vor plăti mai puţin la salubrizare, dar majorarea taxelor şi impozitelor locale rămâne sub semnul întrebării5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comisioane trimis de
( 1 feb 2013, 13:56:17
1,5 ron comision de administrare ,doar se prăjesc la creier cu atîtea calcule onorabili aleși
2.   Ce vrajeala... trimis de
( 1 feb 2013, 15:07:46
Oare cati dintre cei care v-au ales, tov. Baisanu, au inteles ceea ce ati vrut sa spuneti.? De ce nu vorbiti pe limba alegatorilor si sa le spuneti pe sleau, ca va doare drept undeva de prostime si ca va reprezentati doar interesul personal.
Tot acelasi Baisanu, un sictirist, zeflematic, arogant,manglitor,un infractor penal, betiv si mare amator de pacanele. Un mare om, mare caracter...care zice ca ne reprezinta...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei