Fluxul memoriei

Totuşi cultul personalităţii lui Stalin după 1945 era cam în genul celui al lui Ceauşescu. Adevăratul generalissim trebuia să fie mareşalul Jukov. Dar tovarăşul Nicolae Ceauşescu ce-ar fi făcut într-un eventual război cu Armata Roşie în 1968? Câte ore rezista România? Dacă tânărul de atunci secretar general învingea Armata Roşie, avea dreptul să fie considerat cel mai mare comandant militar din istorie. Alexandru + Cezar + Napoleon plus alţii la un loc. Am mai spus că secretarul general de atunci era într-o confuzie totală. Postul lui de conducător al partidului era asigurat de Armata Roşie. Zilnic ar fi trebuit să meargă cu un buchet de flori şi să se reculeagă la monumentul soldatului sovietic şi la statuia lui Lenin şi chiar cea a lui Stalin, care trebuie repuse pe soclul lor. Ele fac parte din istoria noastră. La fel cum ar trebui să avem şi o statuie a lui Mehmet al II-lea sau a altor sultani, ţari, regi şi prinţi, care ne-au menţinut, până la urmă, identitatea naţională, dintr-un motiv sau altul. Şi ţarul Rusiei, şi împăratul Napoleon al III-lea au sprijinit unirea Principatelor şi naşterea României moderne. Istoria falsă scrisă în epoca de aur vine din epoca regilor şi burghezo-moşierimii. Nici Iorga nu a scris o istorie cât de cât adevărată. Nu se putea, atâta timp cât vecinii contestau însăşi existenţa aici a poporului român. Cum fac şi astăzi, de altfel. Bine că nu am păţit ce a păţit Serbia acum, noi în 1945, când Stalin nu a dat ungurilor Ardealul, deşi l-au cerut, iar bulgarilor Dobrogea, deşi au cerut-o. Chiar comuniştii cominternişti bulgari, cu Dimitrov, erau naţionalişti. Tito a câştigat Macedonia, cerută de Dimitrov, datorită aportului lui la război împotriva germanilor. Orice s-ar spune, Stalin era totuşi un tip practic. Obsesia lui Stalin de a încorpora Basarabia în URSS, realizată în 1940, are şi un aspect pozitiv, dacă se poate spune aşa. Prima republică din anii 1930, de peste Nistru, era autonomă în cadrul RSS Ucrainene. Dacă Sovietul Suprem al URSS şi Stalin nu declarau Basarabia după 1944 Republică unională, astăzi soarta ei era identică cu cea a Bucovinei de nord. Era o regiune a Ucrainei. Statutul de republică autonomă îi pecetluia definitiv soarta şi tovarăşul Voronin rămânea preşedinte de colhoz ucrainean şi nu moldovean duşman de moarte al României imperialiste.

Dar să mai spun ceva despre mareşalul Antonescu. Contrar celor scrise şi spuse de mulţi, acest nefast personaj a fost tot timpul tratat cu dispreţ de Hitler în cercul lui de civili şi militari. Nu dădea doi bani pe armata română, nici pe cea italiană, de altfel. La Stalingrad dezastrul a început în sectoarele român şi italian. Nişte laşi, a conchis dictatorul german. Evenimentele de la 23 august 1944 le-a comentat sec, analizându-l pe Antonescu şi nu pe regele Mihai şi generalii care l-au arestat pe dictatorul român. „Un sifilitic şi nimic mai mult“, a spus sec Hitler. Şi Mussolini era un sifilitic, dar pentru el Hitler avea o admiraţie încă din tinereţe. Predarea flotei italiene, câtă mai era, către aliaţi, nu i-a impacientat pe cei de la Berlin. Nu aveau nicio încredere în ea. Greşeala capitală a lui Antonescu a fost angajarea cu câteva armate în războiul antisovietic. Hitler nu i-a cerut-o la început. Acest fapt se ştie demult. Explicaţiile lui Antonescu de la proces cum că dacă s-a angajat în război trebuia să meargă până la capăt sunt tipice unui plutonier cazon. De altfel, cu toate şcolile lui, Antonescu se purta şi gândea ca un plutonier oarecare.

Propagandiştii bolşevici cominternişti din anii 1950 tunau şi fulgerau împotriva a trei mari bandiţi mondiali, alături de Truman şi Churchill (ţăranii spuneau simplu Curchil). Erau cei mai mari capitalişti exploatatori, cei mai înfiorători reprezentanţi ai imperialismului, duşmani ai popoarelor, aţâţători la război etc. etc. Era vorba de capitaliştii americani Rockefeller, Dupont de Nemours (probabil nobil francez la origine) şi Morgan. Hoţii hoţilor, cei mai bogaţi oameni din lume, care au supt sângele poporului american ani şi ani. Au supt şi sângele altor popoare. Aceste exemple erau date şi la şcoală, chiar prin 1960 la economia politică a capitalismului.

 Peste ani, ultrabolşevicul Nicolae Ceauşescu, primul preşedinte al României, a venit la Suceava cu David Rockefeller, preşedintele lui Chase Manhattan Bank, de unde se împrumuta tovarăşul secretar general. Marele bancher era îmbrăcat cu un costum ponosit, încălţat cu bocanci, l-am văzut cu ochii mei, mergând cu Ceauşescu la Casa de Cultură pentru un spectacol de folclor. Veneau de la o vânătoare din munţi. Nelson Rockefeller, fratele lui, a fost, mi se pare, o scurtă perioadă şi vicepreşedinte al SUA, în timpul lui Gerald Ford. Până la urmă destinul final al lui Ceauşescu a depins de bancherii americani şi de FMI. Dacă nu se grăbea să restituie datoriile, cu consecinţe dezastruoase pentru poporul român, preşedintele Ceauşescu ar fi murit în patul lui, evident, fiind schimbat în 1989.

Ioan Pînzar