Google
 
joi, 8 dec 2011 - Anul XVI, nr. 290 (4888)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7785 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3069 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava

Afacere penală

Povestea zilierului muritor de foame ajuns patron, cu datorii de peste 20.000 de euro

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

După cum a relatat Monitorul de Suceava într-un material publicat acum aproape două săptămâni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a început urmărirea penală împotriva unui patron care i-ar fi cedat fictiv societatea unui zilier pentru a scăpa de plata leasingului la maşină, de aproximativ 20.000 de euro.

Am reuşit zilele trecute să-l găsim pe amărâtul devenit peste noapte patron, iar acesta ne-a relatat cu lux de amănunte cum a intrat în această poveste, din disperarea de a face rost de bani.

 

Florian State are vârsta de 38 de ani, este căsătorit şi are trei fete minore. Cele cinci suflete locuiesc în chirie într-o casă bătrânească din Ilişeşti, deteriorată, doar una dintre camere fiind folosită. I-am găsit pe cei cinci în această cameră, în care erau înghesuite trei paturi. Un televizor, un calculator şi o combină muzicală veche sunt cam singurele bunuri din căminul provizoriu al familiei State. Se vede de la o poştă ca oamenii sunt săraci, iar capul familiei nu pare a fi un om de afaceri, nici măcar mărunt, aşa cum figurează în acte încă din 2009.

Faptul că Florian State este sărac este confirmat de toţi localnicii din Ilişeşti cu care reporterii Monitorului de Suceava au stat de vorbă.

 

Alcoolul şi 1.000 de lei l-au făcut să semneze  

Florian State ne-a povestit că l-a cunoscut Neculai Lascăr, în vârstă de 39 de ani, din oraşul Liteni, administrator al firmei de construcţii SC Easycon SRL, prin intermediul unui cumătru al celui de-al doilea, la care a lucrat o perioadă cu ziua.

Spune că Lascăr l-a îmbătat şi apoi l-a pus să semneze actele de predare-primire a societăţii. În momentul în care i s-au întins 1.000 de lei nu s-a gândit la repercusiuni.

Florian State ne-a declarat: „Eu consum foarte mult alcool, eu beau, eram în stare de ebrietate când am semnat. Stau în chirie, nu am casă, nu am nimic, acuma am trei copii, atunci aveam doi. Eram cercetat şi pentru trei furturi din magazine, furturi de alimente... Am făcut-o din disperare, aveam probleme cu curentul, eram ameninţat că o să fiu dat afară din casă dacă nu plătesc curentul... eram în stare să fac orice...”.

 

„Eu probabil că tot aşa aş face.... aş mai semna o dată la altul pentru bani că nu-i am....”

El admite că o parte din vină îi aparţine şi lui, însă se justifică cu sărăcia extremă în care se zbate. Totuşi, consideră că a fost înşelat, vechiul administrator predându-i practic o mulţime de datorii. Odată cu firma, el a preluat şi datoria maşinii în leasing, pe care, se jură, nu a văzut-o niciodată.

Pe lângă datoria de 20.000 de euro pentru maşină, Florian State s-a trezit şi cu facturi restante, pentru diferite servicii, de mii sau chiar de zeci de mii de lei. Bărbatul recunoaşte senin că a aruncat pe foc mai toate facturile. A început să le păstreze doar după ce poliţiştii i-au cerut să o facă.

Îl întrebăm pe Florian State ce i-ar spune lui Neculai Lascăr dacă l-ar întâlni, deşi nu îşi doreşte asta.

„Ce i-aş spune? Altă dată când mai face treaba asta, să o facă cu cap, fiindcă el nu a făcut altceva decât să încurce mersul justiţiei. Eu probabil că tot aşa aş face... aş mai semna o dată la altul pentru bani, că nu-i am... eu sincer vă spun. Dar legea asta nu ştiu cum e făcută... când cineva dă o firmă cuiva interesează-te cine este acea persoană, ce are...”.

 

Trăiesc din alocaţia copiilor şi munca cu ziua

State ne-a relatat amuzat cum s-a trezit că are de făcut raportări privind numărul de salariaţi şi veniturile acestora, în condiţiile în care nici el şi nici soţia lui nu au lucrat nici o zi în viaţa lor oficial, cu carte de muncă.

Bărbatul susţine că pe timp de iarnă familia trăieşte din alocaţia celor trei fete, în timp ce vara, la venituri se mai adaugă banii lui sau ai soţiei, câştigaţi din muncă ocazională în agricultură ori în construcţii.

„Vă rog să mă credeţi că mă rog la Dumnezeu să ningă, să mă mai duc şi eu să curăţ zăpada din faţa magazinelor şi să primesc măcar ceva alimente”, şi-a plâns de milă Florian State.

Cea mai mică fiică a sa are un 1 şi 7 luni, în timp ce fata cea mare este elevă în clasa a IX-a, la un colegiu sucevean.

 

Administratorul care a predat societatea, urmărit penal 

Din ancheta desfăşurată de poliţie în acest caz rezultă că în 2008 administratorul SC Easycon SRL a încheiat un contract de leasing cu o societate de profil din Bistriţa, în baza căruia a achiziţionat un autoturism Volvo XC 90, pentru suma de 21.965 de euro. Conform contractului, plata trebuia făcută în 48 de rate lunare, între 24 noiembrie 2008 şi 11 noiembrie 2012. Din martie 2009, însă, administratorul nu a mai plătit ratele. Pe parcurs el a motivat că societatea şi-a schimbat acţionarul şi administratorul, noul şef fiind Florian State. Conform actelor încheiate între cei doi, sediul firmei a fost mutat în Ilişeşti, noul administrator preluând maşina şi automat şi debitele la rate.

„Din cercetări a rezultat faptul că suspectul, în realitate, a înstrăinat societatea cu scopul vădit de a ascunde autoturismul, nefiindu-i predat noului administrator nici un autoturism sau actele acestuia”, se arată în comunicatul care anunţa începerea urmăririi penale.

Aşadar, anchetatorii consideră că Lascăr a înstrăinat societatea pentru a înşela societatea de leasing, condiţii în care s-a început urmărirea penală pentru înşelăciune. 

 

Fostul patron susţine că el este victima în acest caz

Neculai Lascăr nu recunoaşte însă nimic din cele relatate de Florian State şi consideră că el este victimă în acest caz.

El susţine că Florian State nu ar fi chiar un amărât care îşi duce zilele de pe o zi de alta şi ar fi preluat societatea conştient că trebuie să achite şi ratele pentru maşină. Lascăr spune că State chiar s-a apucat de construit o perioadă, ridicând şi un imobil. Mai mult, Lascăr se jură că i-a predat maşina noului administrator, odată cu semnarea actelor. De precizat că maşina nu mai este de găsit de foarte multă vreme, ambii ridicând din umeri când sunt întrebaţi de ea.

Neculai Lascăr nu a dorit să intre în mai multe amănunte, declarând că va aduce dovezi şi îşi va face dreptate pe parcursul anchetei, când va mai fi audiat.

 

Mama lui State, patroană fără să ştie

După ce societatea a fost preluată de zilierul Florian State, sediul acesteia s-a mutat din Liteni în Ilişeşti. Mai exact într-un bloc din Ilişeşti, la adresa unde locuieşte mama lui Florian State.

Când am întrebat-o pe femeie de SC Easycon SRL, aceasta şi-a făcut cruce şi ne-a închis uşa în nas.

State ne-a declarat că este certat de mai multă vreme cu mama sa, iar aceasta nu ştie prea multe despre afacere, aflând de ea recent, când a fost audiată de poliţie.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Povestea zilierului muritor de foame ajuns patron, cu datorii de peste 20.000 de euro.
 Vizualizări articol: 3663 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.20/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.2 din 5 voturi
Povestea zilierului muritor de foame ajuns patron, cu datorii de peste 20.000 de euro4.255

Shopping City Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru - Servicii Optica Medicala Suceava
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei