Doru POPOVICI

Parcă mai animat decât câteva dintre ediţiile anterioare, „derby-ul de România” a avut cam tot atât fotbal cât se poate vedea la oricare din meciurile din Liga 2 germană, transmise de Eurosport în fiecare luni, cam la aceeaşi oră. Poate şi asta ar fi o explicaţie: cum să joci fotbal adevărat în zi de luni!? Ca întotdeauna, meciul a fost precedat de declaraţii care mai de care mai războinice, oarecum fireşti din moment ce unul dintre protagonişti se autointitulează „Războinicul luminii”! În mod logic, ar rezulta că partea adversă e alcătuită din războinici ai întunericului, fapt dovedit pe parcursul meciului pe care Dinamo l-a început cumva în ceaţă şi l-a încheiat în beznă. Ar mai fi de discutat şi despre suplimentul de ceaţă, d-aia adevărată, furnizată de prea entuziastele galerii care iarăşi au pătruns echipate ca de război, desigur fără ca vreunul din mulţii oameni de ordine să observe ceva. Date fiind antecedentele locului, nu m-ar mira ca şi de această dată principalii furnizori de materiale pirotehnice să fi fost înşişi jucătorii dinamovişti. Vă jur că nu m-ar mira ca într-o bună zi să vedem în tribune chiar şi tancuri, strecurate de Săgeată şi Cap de Zmeu într-un moment de neatenţie, să fie acolo... Cât priveşte fotbalul în sine, sigur că e frumos, în orice condiţii, să vezi patru goluri într-un meci, numai că şi de această dată ele ar fi fost mult mai puţine, eventual unul singur (cel al lui Dinamo adică), dacă pe teren nu s-ar fi aflat eternul salvator al spectacolului: domnul Moţi. Îi rog mai ales pe fanii dinamovişti să urmărească mişcarea de mare fineţe a acestuia la primul gol: intuind parcă ghiuleaua ce avea să pornească din gheata lui Rusescu, s-a ghemuit ajungând cam la 1/6 din volumul pe care-l are în condiţii normale, ba i-a mai arătat şi dosul ăluia, într-un gest de supremă sfidare. Asta, la golul întâi. La cel de-al doilea, a atacat decis, hotărât să rezolve faza care, bănuia el, ar fi putut deveni periculoasă. Numai că până să-şi ia inima-n dinţi, ăla scăpase de minge, pasând-o pentru gol aceluiaşi Rusescu. Momentul culminant al recitalului mi s-a părut abia la al treilea gol: cel atacat chiar avea şi mingea, drept pentru care Moţi s-a dus doar la intimidare, ridicând şi braţele ca să arate lumii întregi că n-are de gând să-l deranjeze pe omul ăla cu nici o parte a organismului. Iar ca show-ul să fie complet, rememoraţi, vă rog, şi autoaccidentarea aia. Mă întreb cu groază ce se va alege din derby-ul de România când Moţi va abandona activitatea.