Fluxul memoriei

Dar dacă Marx a avut dreptate şi socialismul se va instaura, în sfârşit, în ţările cele mai dezvoltate economic? Nu s-ar putea? Jongleriile politice şi ideologice ale lui Lenin cu Rusia săracă, veriga slabă a capitalismului, nu au nici o valoare. Dacă peste 50 de ani în America se va înfăptui o revoluţie comunistă, cu naţionalizări, desfiinţarea exploatării omului de către om? Noi acum suntem imunizaţi, am trecut prin această fază a bolii. Eu, sincer, parcă i-aş dori bogatei Americi aşa ceva, pentru a-i răzbuna pe amerindienii ucişi de-a lungul anilor. Şi pentru că au vrut să-l asasineze pe Fidel Castro de 600 de ori. Sigur că glumesc puţin, dar nu chiar sută la sută.

Paradoxul paradoxurilor este că, în anii 1950-1960, ziarele vremii scriau minciuni privind construirea socialismului, dar, în general, informau corect despre situaţia internaţională.

Nota bene:

Mulţi intelectuali, între care filozoful Gabriel Liiceanu şi ziaristul Cristian Tudor Popescu, ca să nu mai amintesc de unii lingvişti, au semnalat un fenomen de degradare pur şi simplu a limbii române, cel puţin cea vorbită, în general la posturile TV.

Fenomenul s-ar putea numi hiperurbanism, identic cu cel din limbajul popular, aşa cum ţăranii pronunţă „saleam”, pentru a nu se face de râs în faţa domnilor. Cel puţin aşa se întâmpla mai demult.

Hiperurbanismul unor politicieni, parlamentari, crainici şi fel de fel de vorbitori la televiziuni are o cauză simplă: cacofonia. Un deputat spune: „eu ca şi deputat”, de frică să nu dea peste un fel de cacofonie, cum ar fi „ca casa” etc., care de fapt sună foarte corect gramatical şi fonetic.

De fapt totul porneşte de frica de construcţii care să semene cu „ca căcatul” (cuvântul nu e demult licenţios, deşi, evident, în oraş, în public şi în scris trebuie evitat). La ţară nu are sinonim şi e natural şi chiar plastic. Vedeţi şi „Bravul soldat Svejk”.

Conjuncţia „şi” schimbă sensul corect şi logic al unor exprimări: când spune parlamentarul „eu ca şi senator” introduce o altă valoare morfologică care cere un grad de comparaţie.

Când un politician spune: „eu ca şi preşedinte de partid”, din punct de vedere al clarităţii şi logicii exprimării se înţelege că el de fapt nu e preşedinte, ci de fapt acţionează ca un preşedinte, sau ţine locul unui preşedinte. Construcţia corectă este: „eu ca preşedinte” etc. Conjuncţia „şi” folosită în genul semidoctic trădează o mare carenţă a învăţământului românesc încă din comunism, adică faptul că gramatica nu se predă şi nu se reia concentric din clasa întâi (sau întâia, după ultimele norme) şi eventual până la absolvirea tuturor facultăţilor.

Majoritatea parlamentarilor sunt fie ingineri, fie jurişti, ceea e cam acelaşi lucru, dacă studiile s-au făcut după 1990 în universităţile noi şi mai ales cele particulare.

Televiziunile sunt pline de aşa-zise vedete semianalfabete, sau, mă rog, cu studii făcute la distanţă, în anii capitalismului victorios. Televiziunea naţională ar trebui să aibă o rubrică de cultivare a limbii române, susţinută de un lingvist academician, cum era în comunism Al. Graur.

N.B.: Nu ar fi nici o greşeală lingvistică dacă un deputat sau un preşedinte de partid ar spune: „eu, ca şi căcat de...”

*

În timp ce propaganda comunistă din URSS şi din ţările de democraţie populară eliberate de Armata Roşie condamnau cu fermitate imperialismul anglo-american (şi nu invers, cum am mai explicat), pe aţâţătorii la război şi exploatatorii clasei muncitoare din capitalism, în SUA, ţara cea mai democrată de atunci, se ducea o propagandă asemănătoare împotriva comunismului mondial. În acest sens cele două  propagande, la începutul Războiului Rece, erau egale.

În timp ce Stalin, în ultimii ani de viaţă, căuta trădători chiar în cercul celor apropiaţi lui, sau a unui grup de medici care ar fi încercat să-l asasineze (problemă ce a rămas încă necercetată profund), în SUA senatorul Joseph McCarthy a dezlănţuit acea vânătoare de comunişti americani, cu o duritate egală parcă cu metodele staliniste. A fost cercetat în cadrul faimoasei Comisii pentru studierea activităţii antiamericane până şi genialul savant Albert Einstein, care a avut tot timpul vederi de stânga şi a regretat scrisoarea trimisă lui Roosevelt  privind necesitatea construirii bombei atomice.

Ioan Pînzar