Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 6 iul 2009 - Anul XIV, nr. 155 (4141)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   5 imagini |   ø fişiere video

Monden

Nunta lui Andrei Motan, primul eveniment monden al anului la Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Una dintre cele mai spectaculoase nunţi din ultimii ani din Suceava s-a desfăşurat, vineri, la Conacul Domnesc, când Andrei, unicul fiu al directorului medical al Spitalului de Urgenţă, dr. Doina Ganea Motan, s-a căsătorit cu Lara, o tânără studentă din oraşul Siret.
Naşii tânărului cuplu au fost fotbalistul Dorin Goian şi omul de afaceri Vasile Puşcaşu. Din păcate, noul antrenor al echipei Steaua nu i-a permis lui Goian să plece din cantonamentul din Austria nici măcar 24 de ore, ceea ce a făcut ca lumânările de nuntă să fie ţinute de soţia fotbalistului, Nadia, şi de fratele său din Bacău, Liviu Goian.
La eveniment au participat 422 de invitaţi, printre care preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, primarul de Suceava, Ion Lungu, secretarul de stat dr. Cristian Irimie, senatorii Orest Onofrei şi Tiberiu Prodan, europarlamentarul Petru Luhan, preşedinta Casei Asigurărilor de Sănătate, dr. Cristina Iordăchel, directorul spitalului, Vasile Rîmbu şi aproape toţi medicii şefi de secţie din Spitalul de Urgenţă, vicepreşedintele CJ Vasile Ilie, procurorul Olivian Nisioi, cununat de familia Motan, cântăreaţa Cristina Spătaru, prietenă cu mirii, Brînduşel Nichitean, rudă cu familia mirelui, oameni de afaceri şi multe alte persoane publice.
Nunta lui Andrei Motan cu Larisa Fediuc, studentă în anul III, a dat semnalul că şi la Suceava se pot desfăşura petreceri de ţinută.
Pentru ca totul să iasă conform cu ceea ce şi-a propus, dr. Doina Ganea Motan a angajat un manager de nuntă, de la o firmă din Bucureşti. Decorurile de la Conacul Domnesc, cu orhidee şi hortensii, au fost de asemenea asigurate de o firmă bucureşteană, Casa Cochet, patronată de Alina Avram.
Atât cununia civilă, oficiată de primarul Ion Lungu, cât şi cea religioasă au avut loc la Mănăstirea Dragomirna.
Mireasa a purtat o rochie semnată Christian Lacroix, iar mirele un costum Dolce &Gabbana.
Petrecerea la Conac a început vineri seara, la ora 20.00, şi a durat până dimineaţă, la 6.00. Atmosfera a fost asigurată la început cu muzică clasică, de un cvartet de studenţi la conservator, apoi de Călin Geambaşu, Amadeus şi Alina, Ana Lesko, Traian Ilea, iar muzică populară specifică Bucovinei a cântat o adolescentă, Andreea Chisăliţă, laureată a mai multor concursuri de interpretare.

 

Meniul a fost pregătit la Hilton

Animatori au fost dansatorii din echipa emisiunii „Dansez pentru tine”, sub îndrumarea coregrafului Edi Stancu.
Bucătarul Ovidiu Procopeţ, de la Marriott, adus în Suceava şi de restaurantul Brădet, a desfătat invitaţii cu un meniu demn de cele mai bune restaurante: ouă de prepeliţă cu castravete, bruschete cu anşoa, pateuri în sos de parmezan, terină de pui cu nuci şi alune, brânzeturi franţuzeşti, terină de foie gras, „canapele” cu icre de Manciuria şi caviar, peşte filapia în crustă de ciocolată cu piper verde şi sparanghel, piept de curcan umplut cu hribi şi rucola, muşchi de vită umplut cu ficat de gâscă, cu sos spaniol şi cartofi cu rozmarin. Desert a fost tort White Passion cu mousse de ciocolată albă şi nucă de cocos şi sorbetto di menta. Totul a fost pregătit la Hilton.
Întrebată de ce nu i-a organizat fiului său o nuntă tradiţională bucovineană, cu sarmale şi viţel la proţap, dr. Ganea-Motan a răspuns: „în nici un caz nu am dorit să epatăm, ne-am respectat doar statutul, invitaţii şi oraşul”.
„Am vrut să dăm acestei nunţi strălucirea pe care credem noi că o merită un astfel de eveniment, în concordanţă cu mediul din care provenim şi cu oraşul. Noi am apreciat că Suceava merită să aibă şi altfel de nunţi decât cele de care vorbiţi, mai ales când este vorba despre persoane cu o oarecare dare de mână”, a spus dr. Ganea-Motan.
Săptămâna viitoare, tinerii căsătoriţi vor pleca în luna de miere pe Coasta de Azur.
Andrei Motan a absolvit Economia Turismului, la Iaşi, şi urmează acum cursurile celei de-a doua facultăţi, de drept, la care este în anul III, coleg cu soţia sa.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Nunta lui Andrei Motan, primul eveniment monden al anului la Suceava.
 Vizualizări articol: 12477 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.82/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.8 din 165 voturi
Nunta lui Andrei Motan, primul eveniment monden al anului la Suceava1.85165

RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei