Gânduri...

Ai simțit vreodată că te sufoci? Că lumea asta în care adulții au uitat că au vrut și ei libertate la un moment dat nu îți mai oferă ce ai tu nevoie ? Că unii copii se transformă prea repede în adulți și uită să-și hrănească animalele de plușși că unii adolescenți nu știu că nu se vor întoarce niciodată la vârsta la care sunt acum ?

Toate acestea sunt parte din cotidian... Oamenii merg triști pe străzile sufocante ale orașului... Sunt singuri chiar dacă sunt înconjurați de atâta lume cunoscută... sunt singuri pentru că au uitat cum arată fericirea... Fericirea nu stă în averile pe care le ai, fericirea nu stă nici în îngâmfarea că tu ești cel mai bun... Fericirea stă în lucruri mărunte...

Ce sunt lucrurile mărunte ? Sunt de fapt lucruri mari, mari de tot... Zâmbetul unui copil, bătăile alerte ale inimii, nerăbdarea, statul cu fața la soare, îmbrățișările, privirile pe furiș, alergatul de dimineață prin iarba spălată de rouă și nu mai are rost să continui, pentru că ai să afirmi într-o ironie insuportabilă că sunt aiureli, banalități ...

Tu chiar crezi ca ești fericit pentru că numeri cu atâta mândrie banii din portofel ? La ce folos dacă îți lipsește inocența și tânjești după iubire...? Tu nu înțelegi că viața nu înseamnă averi, că școala nu înseamnă ,,tocitul” pentru note mari care oricum nu te ajută la nimic dacă nu ai înțeles esența...

Crezi că mă revolt ? Te înșeli... În inima mea nu mai există demult sertărașe pentru sentimente negative... Am ales să-mi bucur mai mult sufletul cu gânduri și sentimente scrise, pentru că eu asta vreau să fac...

Dragă matematică, îți spun astăzi, o dată pentru totdeauna : rezolvă-ți singură problemele ! Eu le am pe ale mele... nu găsesc rime potrivite pentru poezii și nu mă decid niciodată asupra cărui titlu de eseu să mă opresc !

Încercam uneori să mă ascund în mine ca să nu recunosc că îmi e frică de părerea lumii și te găseam pe tine încercând să te descoperi... Era mult prea ciudat și nici acum nu reușesc să înțeleg fenomenul...

În timpul care a trecut, am realizat prea puține... Totuși nu am vrut să știu niciodată cât este ceasul... La ce bun ? De ce așvrea să știu câte minute, ore mi-au trecut din viață ? Viața este examenul pe care trebuie să-l dăm fără să încercăm să copiem, iar acest examen nu are limită strictă de timp și nici nu ne oferă posibilitatea de a ne întoarce asupra unor întrebări și de a le schimba răspunsul...

Cu toții avem reproșuri... Cu toții credem că noi puteam face mai bine decât celălalt dar nici unul din noi nu admite că a greșit. Suntem prea mândrii dar vrem să creștem... În minte sau în numărul de la pantofi... depinde de idealul fiecăruia.

Aplauzele pe care le primești  sunt urmare a reverențelor pe care le faci... Iar reverențele sunt urmare a muncii pe care o depui... Dar nu vei primi niciodată aplauze, dacă munca ta nu a fost făcută din inimă.

Fă orice...dansează, cântă, pozează, filmează, calculează, scrie... dar fă-o pentru că simți că vrei să o faci, nu pentru că eşti obligat de un om care privește numai înainte fără să vadă dreapta sau stânga. Abia atunci, uitându-te în oglindă, te vei recunoaște !

Loredana BERTIŞAN