Gabriel MANȚĂ

Și nu numai pentru triumful sportiv, ci și pentru cum a gestionat situația cu taică-său. Nu cred că lumea lui CTP e fără nuanțe, dar în privința lui Nole așa a fost. Ce trebuia să facă Djokovic, să șteargă pe jos cu taică-său?! Peste tot în lume, inclusiv în politică, peste gafe sau tâmpenii se trece cu diplomație, iar măsurile se iau în spatele ușilor închise. Așa mi-am închipuit că s-a petrecut și acum, iar faptul că Djokovic senior nu a fost prezent nici la finală mi-a întărit convingerea că Nole a pus piciorul în prag.

Referitor la finala cu Tsitsipas, vă spuneam că grecul nu inspiră încredere într-o asemenea confruntare, dar și că existau indicii că jocul și mentalul său sunt la alt nivel. Așa au fost în tot turneul, ceea ce a dus la finala cea mai corectă posibil. Dar pentru a câștiga primul său turneu de Grand Slam, la pachet cu fotoliul de lider ATP, Tsitsipas trebuia să-l bată pe Djokovic, iar pentru asta trebuia să joace, pe cât posibil, mai bine decât o făcuse în restul turneului. Ei bine, a fost pe dos, adică departe de versiunea sa australiană cea mai bună. A fost de ajuns ca dincolo de fileu să se profileze silueta lui Djokovic și toată încrederea grecului să se risipească. De aici și acele voleuri ratate, vreo 4, de parcă avea încheietura de lemn (Pinocchio! - așa l-am strigat strigat la un moment dat, exasperat). A avut șansa să intre în meci în tie-break-ul setului secund, când și jocul lui Djokovic se clătina vizibil, fără să fie vreun motiv fizic la mijloc (de altfel, nici n-a mai apărut cu bandajul ăla, știți ce zic). Tare slab a fost nivelul atunci, parcă vedeam secvențe din finala aia de pomină de la US Open dintre Thiem și Zverev. Vorba amicului meu antrenor, ”juca ud cu mai ud, a câștigat ud”! Tsitsipas nu a putut nici să țină de break în setul 3, pentru a apărea și el cu adevărat pe tabelă și a isca puțină intrigă, astfel că Djokovic și-a dus magistral la îndeplinire planul de a începe anul cu un trofeu de GS, egalându-l pe Nadal și oferindu-și astfel alte trei ”trofee de meci” în disputa pe cifre pentru GOAT.

La feminin, în schimb, Sabalenka a depășit-o pe Rîbakina și odată cu ea și toate temerile care i-au marcat cariera și care reapăruseră chiar în timpul primului set, prin blestemul dublelor greșeli. Spre lauda ei, a reușit să se extragă din acea stare, dându-și voie să joace, să merite, să învingă. Astfel, o altă fată câștigă în premieră un trofeu de Grand Slam și e foarte bine așa.