Gabriel MANȚĂ

Foarte tristă situaţia de la echipa naţională. Ceea ce mi se pare de nepermis este că jucătorii sunt încurajaţi să aibă atitudini împotriva conducerii tehnice şi a federaţiei. Ca urmare, unii dintre ei nu se omoară cu firea în teren. Au grijă să nu greşească pentru a nu intra în vizorul publicului, dar atât. A, dacă ar fi mâncat terenul, dacă ar fi muşcat din adversari şi după aia ar fi venit cu critici la selecţioner, ar fi fost într-adevăr semn de personalitate. În ce-l priveşte pe căpitanul Chiricheş, el a cam păcălit fotbalul de când a plecat de la Steaua (aşa cum se numea pe atunci), dar acum se găseşte să dea cu piatra fără să aibă măcar un meci mare la naţională! În schimb, chiar dacă n-a avut reuşite tehnice, atitudinea lui Andone este ceea ce trebuie pentru un profesionist. Cu toate că nu a crescut aici, deci nu a mâncat pâine cu soia – cum suna reproşul ăla idiot din anii ’90, ”spaniolul” pune osul când este chemat sub tricolor, nu subminează conducerea tehnică. Este drept, respectiva conducere tehnică nici nu are nevoie de ajutor, că se subminează singură. Cu toată părerea de rău, Daum s-a dovedit inadecvat postului, ba acum a intrat şi într-un război dinainte pierdut, cel cu presa. Nici nu şi-a ţinut promisiunile de fotbal ofensiv, iar în ceea ce priveşte selecţia pare a suferi de aceeaşi boală cu Piţurcă: nu cheamă exact jucătorii cei mai doriţi de public şi de presă. E drept, în această campanie au apărut multe nume noi, dar doar au apărut, prea puţini au confirmat. Neamţul nu a reuşit să închege un grup, atrăgând şi asupra sa adversitatea generală manifestată la adresa federaţiei. Care federaţie, prin preşedintele Burleanu, dar nu numai, induce prea puţin subtil ideea că jucătorii sunt lipsiţi de valoare. Iar cercul vicios se închide. În condiţiile date, mare minune ar fi să batem diseară în Muntenegru, poate doar dacă se bat ăia singuri. Puţine şanse pentru schimbarea stării de spirit.