Doru POPOVICI

Unul din subiectele din afara fotbalului pe care de-a lungul anilor l-am atacat (mai degrabă aş zice că am fost atacat de el!) destul de frecvent a fost handbalul, cu precădere cel feminin, de care de nenumărate ori ne-am legat speranţele noi, cei care iubim sportul în general şi pe sportivii români în special. Din nefericire, de cele mai multe ori, speranţele noastre au fost înecate în delăsarea, lehamitea şi chiar sictirul cu care fetele noastre tratau ideea de performanţă, indiferent de faptul că era vorba de echipe de club sau, mai rău, de Naţională. De nu mai ţin minte câte ori, competiţii la care plecau din postura de favorite s-au terminat absolut jenant pentru fetele noastre, meciuri la rând în care conduceau cu nu ştiu câte goluri diferenţă la un moment dat terminându-se cu înfrângeri pentru care ele însele, dar mai ales antrenorii (eternizaţii, până pe la o bucată, Tadici sau Oţelea) ori oficialii Federaţiei căutau, ba chiar şi găseau!, explicaţii de domeniul paranormalului. Mai puţin pe aceea că erau ei înşişi fosilizaţi şi rupţi complet de ceea ce înseamnă evoluţie în sportul lor. S-a încercat la un moment dat aducerea în fruntea unei echipe a unei celebre antrenoare nordice. Aceeaşi bandă de gangsteri ai handbalului a avut grijă să o discrediteze sub toate formele cu putinţă, iar fetele însele mi s-a părut că o sabotau la vedere, fără jenă. Şi tocmai când nu credeam că se mai poate întâmpla ceva de bine, a izvorât această echipă din Baia Mare, care pare venită din altă lume decât asta a noastră. E drept că antrenorul nu e român, e drept şi că pe teren adesea majoritare sunt "stranierele", dar echipa este totuşi românească. Nu-mi aduc aminte să mai fi văzut vreodată o echipă românească reuşind ceea ce a făcut Baia Mare acum, adică să plece la drum cu 0 puncte şi să se califice. Iar dacă va şi câştigă trofeul, zău că o să mă mir mai puţin decât atunci când Oltchim îl rata an de an.