Doru POPOVICI

Un vechi banc, încă de pe vremea lui Ceauşescu dar valabil mereu de atunci încoace, vorbea despre cum văd vremurile de rahat un pesimist şi un optimist. Pesimistul zice: „Mai rău de atâta nu se poate!”, în timp ce optimistul spune „Ba se poate!”. Urmărind prestaţiile (corect cred că ar fi „prostituaţiile”, chiar dacă nu este omologat cuvântul) infecte ale echipei poreclite „Naţională” a României în America de Sud, vă mărturisesc că am avut un puseu de optimism şi că sunt convins că se poate şi mai rău, ba chiar mult mai rău. Pe ce mă bazez?, m-aţi putea întreba moromeţian. Evident că pe ceea ce mi-a fost dar să văd în cele două nenorociri, sintetizate în date tehnice ieri în „Gazeta Sporturilor”: „2 meciuri, o ocazie, nici un gol”. Nu ştiu dacă puteţi pătrunde monstruozitatea în toată adâncimea ei: timp de 180 de minute, reprezentativa unei ţări n-a mişcat în faţa unor echipe pentru care fotbalul nu este decât de un singur fel: ofensiv. Sau de două: ofensiv şi iar ofensiv! Să te duci acolo ca animalul, să faci antijoc în două jocuri concepute ca spectacole, în condiţiile în care echipa era înţesată de tineret, adică de „viitorul fotbalistic al patriei”, vorbeşte de la sine despre ce putem aştepta de la noua generaţie de loseri, croită întocmai după chipul şi asemănarea ăluia de care tocmai începuserăm să ne bucurăm că e cam pe ducă. Pur retoric vă - şi mă întreb: cu Mutu, Săpunaru şi ăilalţi derbedei pe teren, oare am fi fost mai breji? Sunt convins că nu, cu cât lehamitea şi sictirul ăstora mai juni sunt reflectarea perfectă, ca într-o oglindă veneţiană, a atitudinii nenorociţilor ălorlalţi. Lenea pe fondul nesimţirii aproape perfecte a unui Zicu este geamănă cu aceea a unui Chivu, să zicem, la ’ăl mai bătrân existând însă de la o vreme şi circumstanţele atenuante ale accidentării. Că se poate mult mai rău ne-o demonstrează cu vârf şi-ndesat chiar prezenţa în moţul naţionalei a lui Fane Iovan, cel care, atunci când deschide gura pentru a spune lucruri simple pentru om, rage. Iar unul care rage în loc să vorbească e greu de presupus că poate avea măcar rudimente de gândire în general, şi de gândire tactică în special. Chiar acum, când scriu, are loc conferinţa de presă la FRF, prilej cu care se confirmă pe deplin toate cele scrise până acum: pe Piţurcă l-am gonit de prost. L-a înlocuit Lucescu care s-a vădit tot aşa. Pe ăsta, l-a suplinit Fane Iovan, prostul suprem. Revenirea la Piţurcă este finalul apoteotic şi apocaliptic al revenirii acolo de unde plecaserăm, adică  la cel mai urât fotbal din lume.