Pozitivismul – optimism nesăbuit sau arta recunoaşterii limitelor ?

Când plecăm la drum, fie într-o afacere la care am visat demult fie într-un urcuş de orice fel pentru care ştim că va trebui să aruncăm în joc mai toată energia şi forţa noastră de ajunge învingători la piscul mult dorit sunt sigură că mulţi dintre noi ne-am întrebat dacă e mai bine să îmbrăţişăm o atitudine 100% optimistă sau e mai bine să ne facem bagajele şi calculele cu realism şi ritm ponderat. Desigur, am fi pozitivi în ambele cazuri, dar oare care variantă duce mai sigur spre succes?Conform DEX, OPTIMISMUL este o atitudine sau concepţie a unui om care priveşte încrezător viaţa şi viitorul pe când REALISMUL este o înţelegere clară a condiţiilor de desfăşurare a unei activităţi – atitudinea celui care are simţul realităţii sau simţ practic.Scormonesc acum, pentru voi, dragii mei cititori, prin filele experienţei mele de viaţă de până acum şi vă mărturisesc că am desluşit că există doua tipuri de optimişti – cei care cred cu tărie că absolut orice lucru este realizabil dacă perseverezi şi nu te laşi doborât de obstacole şi alţii care văd realitatea în alte culori decât cele normale, „nebunii” frumoşi ai acestei lumi.

Care credeţi că ar putea avea mai mult succes într-o afacere ?

Ei bine, într-un business trebuie să fii VIZIONAR, să crezi că te poţi autodepăşi, iar limitele ştiute de tine că sunt puse inţilal la un anumit nivel au mereu capacităţi uriaşe de a face salturi considerabile… în sus, desigur ! Trebuie să fii un izvor nesecat de IDEI care la început pot părea nebuneşti. Tocmai aceste idei sunt motorul care construieşte viitoarele proiecte.Unii ar putea spune că pentru a face o afacere să crească şi să fie durabilă n-ar fi nevoie de optimism prea mult, dar atunci care ar fi şansele de promovare pentru ideile în care nu credem cu toate resursele fiinţei noastre ? Foarte mici, căci fără entuziasm este greu să vindem chiar şi idei geniale.Revenind la clasificarea mea cu privire la cele două tipuri de optimişti am observat că cea de-a doua categorie, a „visătorilor” care văd lumea parcă prin ocheane distorsionate presupun un risc mai mare cu cât persoana respectivă joacă un rol mai mare în procesul decizional. Refuzul de a vedea realitatea aşa cum este poate periclita substanţial businessul. În acest context este foarte important rolul managerului care îşi cunoaşte membrii echipei şi veghează mereu la echilibrarea resurselor astfel încât să obţină un rezultat pe care se poate baza. Şi ca să fiu sinceră cred că în orice afacere, în orice organizaţie, întreprindere sau structură socială e nevoie şi de optimişti şi de realişti dar şi de pesimişti ! Toţi împreună echilibrează potenţialul de dezvoltare, pot ţine mai departe pericolele şi pot face faţă cu brio concurenţei segmentului de piaţă.În general target-urile pe care şi le fixează o organizaţie trebuie să aibă o uşoară tentă optimistă, dar modul în care îşi propune să le realizeze necesită o profundă notă realistă.

Haideţi să vedem cum sunt realiştii şi cât de mare nevoie avem şi de recunoaşterea limitelor noastre, ca oameni !

Cu toţii avem aspiraţii mai mari sau mai mici – de la a cumpăra o bicicletă nouă până la ajunge CEO într-o mare companie şi cu toţii credem că într-un fel sau altul acestea se vor realiza. Ne dorim unele lucruri cu aşa mare convingere încât uităm că nu suntem zei şi că puterile noastre sunt înfiorător de limitate.Realiştii timpurilor noastre, care văd şi ştiu cât mai multe despre cum sunt vremurile sunt conştienţi că vor îmbrăţişa succesul doar dacă îşi vor însuşi aceste lecţii :

• E bine să cerem ajutor atunci când suntem în impas ! Nu e o ruşine, din contră e un moment de recunoaştere a limitelor şi de dorinţă simultană de a nu opri realizarea în care credem. Trebuie doar să căutăm oameni cu experienţă care să ne salveze de la pierderea de timp preţios şi care ne pot uşura povara. De ce să abandonăm urcuşul spre vârful muntelui doar pentru că rucsacul e prea greu ?

• Cei realişti mai ştiu că prea multe idei şi dorinţe exprimate în acelaşi timp conduc repede spre dezamăgire şi nefericire. Priorităţile sunt importante şi lăcomia nu e bună! Mai bine mai puţin şi de calitate decât multe acţiuni demarate cu optimism nesăbuit şi niciuna finalizată până la capăt …

• Să avem mereu mintea deschisă şi să avem mereu un plan de rezervă! ( în acest articol găsiţi mai în detaliu aspecte despre folositorul plan B) Trebuie mereu să ne adaptăm la schimbări, să le acceptăm şi să mergem înainte. Chiar şi renunţarea poate fi înţeleaptă uneori când e vizibil că mai degrabă ne irosim energia într-un anumit proiect decât să aducă dezvoltare şi creştere.

• Să trăim în prezent, nu în trecut, căci nu-l mai putem schimba, şi nici în viitor pentru că este imprevizibil aşa cum inteligent a sintetizat odată Tolstoi „Prezentul este acel moment din afara timpului care uneşte trecutul cu viitorul. În acest prezent pot face apel la conştiinţă pentru ca momentul să devină real. Trecutul şi viitorul sunt însă iluzii.”

• E important să ne fixăm scopuri rezonabile! Cu toţii am vrea să cucerim Everestul dar evident nu toţi vom ajunge la această performanţă, fără să însemne că ce am reuşit noi să realizăm nu este important şi lăudabil.

• Să nu fim prea orgolioşi şi să ne recunoaştem limitele. Acestea se pot accepta dacă avem încredere în noi şi menţinem un control viu, continuu al mândriei. Fiecare om are potenţialul său propriu pe care mai întâi e bine să şi-l descopere înainte de a se arunca spre a-l folosi.

• Realiştii au înteles că nefericirea provine din imposibilitatea de a-ţi înfrâna mândria dar şi din supraestimarea capacităţilor proprii. Dar mai are o rădacină ! Ghiciţi ?…ei bine, nefericirea ne dă târcoale şi atunci când ne confruntăm cu lipsa aprecierii calităţilor noastre şi cu meteahna de a nu ne putea pune în lumină potenţialul. În ambele cazuri nu vom şti cu adevărat ce să facem cu viaţa noastră şi vom pluti ca o ambarcaţiune în derivă de la siguranţa ţărmului până la înşelătoarele limanuri de aiurea. Calea de mijloc este cheia succesului de această dată.

Optimist sau realist tot timpul ?

Recunoaştem cu toţii că viaţa noastră nu e plană, că ne confruntăm permanent cu urcuşuri şi coborâşuri de tot felul şi pe toate planurile. Probabil nu vom fi optimişti sau realişti tot timpul, şi poate nici chiar pe perioade foarte lungi, compacte de timp. Dar să încercăm să rămânem pozitivi şi poate să „fentăm” puţin cu atitudinea noastră provocările la care suntem supuşi.

Perioada de recesiune economică (fie ea şi personală nu numai naţională!) s-o traversăm cu optimismul care ne salvează din a aluneca spre dezamăgire totală, iar vremurile noastre însorite şi bune să le traversăm cu realismul şi înţelepciunea celor care ştiu să-şi dozeze eforturile, resursele, poate chiar şi aspiraţiile pentru orice fel de timpuri.