Lucian AVRAMESCU

Ministresa Ridzi – uitasem cu totul de ea – a ieşit din puşcărie. Nu aşa de repede ca alţii – a executat 1010 zile la Gherla, unde a măturat, precum mărturiseşte, a servit la cantină, a scris o carte şi a jucat un rol în piesa ”Selfie”, pe scena Naţionalului clujean. Vina ei dovedită, din 2009 – păcătos an acest 2009 ! – e că a scos, din vistieria Ministerului de Turism, 600.000 de euro, bani care – circulă vorba prin târg – au mers ilegal în campania unuia pe care l-a slujit cu credinţă şi devotament nemărginit, ca o bucătăreasă care moare nemâncată lângă ciorba stăpânului. I-a slujit pe el şi pe fie-sa. Poate că unii gologani s-au lipit şi de poşeta madamei, dar ea a părut, multora, fraiera de serviciu, îngrijitoarea benevolă a unei târle politice, cu cioban hăhăit şi nemilos.
În sala de judecată, mai aflu din aceeaşi ştire, Monica Ridzi, pe care mi-o amintesc trecând uşor de la o obrăznicie luată prin contaminare de la una cu nume scurt, rezultat din abrevieri, la chipul înlăcrimat al unei martire, a spus cu voce fermă că nu va mai fi vreodată politician sau personaj public. Gata!
Când fostul păstor Becali, ajuns miliardar, declara la fel, ieşind din puşcărie, nu l-am crezut, iar confirmarea că nu va fi aşa a venit la o săptămână doar, când a luat-o de la cap cu toate şi a umplut până la refuz televiziunile care-l vor pentru rating. Nu ştiu, ori încrederea mea nemărginită în femei, în general răsplătită, ori un alt simţ, îmi dau convingerea că femeiuşca asta nu minte. Iese din politică. În dezamăgirea ei nu funcţionează autopenitenţa, vina de a fi greşit, care o striveşte ca o cruce grea, cărată pe urcuşul de piatră al Golgotei, ci dezamăgirea, pierderea încrederii în oamenii neoameni.
Cine a păcălit-o pe Ritzi? Cine şi-a bătut joc de ea, fiindcă dintre muierile politice cu ţâţe voluptoase şi genţi care fac fiecare cât un Mercedes, e singura fraieră? Presa a tot arătat în nişte direcţii, cu deştul pixului care între timp s-a uscat şi s-a rupt ca un vreasc, rămas fără cerneală. Justiţia a rămas dreaptă în nedreptatea ei pentru care ies oameni în stradă şi se păruiesc românii. Justiţia n-a tras de cordonul ombilical prin care banii se scurgeau în alte poşete şi-n alte buzunare. S-a mulţumit s-o ardă pe rug – ei, nici chiar aşa, că nu mai avem inchiziţie! – s-o rumenească niţel, cu îngăduinţă. Dar pârnaie a făcut, mai multă ca altele, mult mai prihănite care nu fac şi nu vor face.
Ce i-a lipsit Monicăi Iacob Ritzi ca s-o pârjolească nenorocul? Mă gândesc că fiind niţel casnică, fiind şi mamă, trecând pe acasă uneori, a semănat cu o femeie banală de la ţară, uşor de condamnat fiindcă a furat ştiuleţi din grădina ceapeului. I-a lipsit anvergura, clasa, curvia înaltă. Ritzi, care mie-mi părea educată şi chiar simpatică, avea un soţ care plângea pe la uşile judecăţilor pentru ea, în timp ce alţii mimau uşor lipsa de virilitate a biblicului Iosif, lăsându-şi nevestele să fie fertilizate de duhul sfânt atotputernic. Din încornorarea asta, unii s-au ales cu sute de milioane de euro sau dolari.
Ce m-a şocat în această informaţie de presă e că Monica Ritzi nu s-a bucurat – în sala de judecată, aflând decizia eliberării – că iese din puşcărie, ci că iese din politică. Libertatea şi-a câştigat-o, trecând prin acest purgatoriu (nu-i zic infern, fiindcă a servit la mese şi a jucat un rol într-o piesă, ceea ce deosebeşte puşcăria de azi de puşcăria de la Aiud sau Canal), unde a învăţat să se ferească de băseşti şi ebe, nume devenite comune în largul nostru dicţionar onomastic dâmboviţean. Pentru mine, fără să o ştiu de aproape, femeia asta nu are nimic comun cu … Dar nu mai dau nume de femei politice hoaţe şi victorioase, care nu vor intra niciodată la pârnaie, că-s multe şi la îndemână.