Doru POPOVICI

Telenovela de la Dinamo continuă. În fiecare zi apar elemente noi. Ceea ce răsalaltăieri părea posibil, alaltăieri probabil, iar aseară sigur, azi se vădeşte că a fost doar un foc de paie sau un fâssss! Ceea ce se petrece acolo are din ce în ce mai puţin de a face cu ideea de performanţă în sport, cu competiţia la nivel înalt, şi tot mai mult cu mişcarea browniană. Tot ce are legătură cât de cât cu echipa de fotbal se deplasează haotic, în toate direcţiile, vin şi pleacă personaje dintre cele mai diverse, altele doar se-nvârt prin zonă, singurul element de, sanchi, stabilitate, fiind ăl' din moţul trebii, numitul Negoiţă, despre care chiar n-am habar cum a ajuns în fotbal în general şi la Dinamo în particular. Să fie într-o misiune oarecum secretă? Să fi fost trimis de frăţiorul său? Să fi căutat o spălătorie şi să fi dat exact peste asta!? Să-l fi pus acolo generalii ăia care luaseră în stăpânire ţara cândva şi pe care doar fraierii cred că au lăsat-o în durerea ei? Probabil nu vom afla nicicând adevărul adevărat. Vrând, nevrând, ne mulţumim doar cu ce e la vedere, anume că: Contra venise pe viaţă, chitit să reconstruiască echipa şi să o scoată campioană, dar a făcut-o mai de panaramă decât era şi s-a cărat la primul prilej. Alături de el, prietenul de-o viaţă, şi el câine până la moarte, Adi Mutu, devenit director general. S-a cărat şi el, imediat după Guriţă. După ei, programatul Clau-gol, a zis şi el "pas", dând de înţeles că ăi' de l-au adus pe Mitriţă n-au decât să finalizeze operaţiunea, adică să moară cu el de gât. Culmea culmilor: nu se mai cară nici Negoiţă, devenit un fel de păsăroi Phoenix, măcar la nivel de speranţă, dacă nu şi cu finalizare, adică renaşte... dar nu de tot! Pariaţi că ne mai distrăm mult şi bine?