Lucian AVRAMESCU

Agricultura noastră, după ce că nu prea e, prezentându-se filiformă și aşchilopatică, suferă și de încurcătură de mațe. Vaca e cal, calul găină, găinile suferă de o maladie aviară contagioasă, laptele suferă de pășuni prea curate. De-aia trebuie să luăm lapte din Olanda, praz din  Egipt, fasole din Tanganica. Dacă nu mai avem industrie de ce naiba ne-am osteni să avem agricultură? Bine că-l avem pe Băsescu, necontagios, curat ca lacrima și pe care nu ni-l ia nimeni, nici pe gratis.

După Revoluție a venit la Sângeru un nene din Belgia. Auzise el că pământul de aici n-are în el chimicale. Că e curat ca lacrima, că e plouat doar de Dumnezeu, că nici în vremea ceapeurilor nu s-a putut realiza agricultură modernă pe aceste dealuri, drept pentru care chiar și colhozul, neputându-și cocoța tractoarele pe pante, a dat faliment. Belgianul, un tip simpatic și burtos, a umplut niște sticluțe cu probe de sol, s-a uitat prin niște ochelari cu tup în textura solului, a cărat trei țărani după el și pe mine pe post de posibil asociat, eu având pământ moștenit, el având idei și, dădea de înțeles, gologani. Mi-a arătat și niște poze de vaci culturiste, toate de peste o tonă, toate compuse numai din mușchi. Era o rasă din Belgia lui care semăna cu un elefant și pe care intenționa s-o suie la Sângeru. Ne umplem de bani, a zis el, n-am întâlnit în viața mea un pământ mai pur. Aici sunt Pășunile Raiului. Cum a fost posibil? Păi, am zis eu, din motive de sărăcie. Cine dracu are bani aici să cumpere chimicale, erbicide, stimulatori de creștere. Lăptuca în grădină crește cu ploaia din cer, iar dacă mai dai și nițel cu sapa la rădăcină, ajunge mare și gustoasă. Un prieten din Israel, născut în România și care mai vine uneori pe la mine, nu se mai satură de roșiile mele, mai pipernicite ca alea de pe piață, dar cu un gust formidabil, zice el. N-am mâncat nicăieri în lume (și dacă nici Avi n-a umblat prin bătătura planetei, apoi n-a umblat nimeni!) roșii mai gustoase. Am și două vaci. Le mulgea atunci un îngrijitor care, când se îmbăta și se îmbăta des, le mulgeam eu. Mi-aduc aminte că pe la 11 noaptea m-a sunat odată Nistorescu, colegul meu de generație, ziaristul. Ce faci? Mulg vaca zic, asudat, cu telefonul proptit în ureche și mâinile pe țâțele rumegătoarei. Vezi, zice, că face mamită dacă n-o mulgi la timp și alte amănunte care arătau că și el e de la țară. Acum am o femeie care pare mai aplecată spre câmpia muncii, iar văcuțele mele, hrănite cu ce am cosit anul trecut, dau lapte.

Aflu, de la televizor, că a pătruns în România un fel de gripă aviară a laptelui. E o gripă bovină. Cică iarba n-a fost bună. Dimineața eu beau mereu, înainte de cafea, o cană cu lapte. Nu-l fierb. Ce să fac dacă așa m-am învățat de mic? Lume primitivă, sat primitiv, eu primitiv. E primăvară. Găinile ouă, porumbeii rotesc în cuibare, curcanii își înfoaie bățoși penajul. Pe toate le hrănesc cu boabe din recolta proprie, neatinsă de chimicale. De ce nu le folosiți, nu le-ați folosit, mă întrebase atunci mirat și admirativ belgianul? De săraci, am zis atunci și de săraci spun și azi oricui mă întreabă. Nu toți sunt ecologiști, dar toți sunt săraci. De unde să ia bani țața Floarea care e scrisă, până îi vine pensia de ceapistă, pe caietul de la alimentară pentru ulei, pentru sare, pentru...?

Cum naiba de au dat toate molimele în România, de s-au năpustit peste noi procurorii Europei? Un prieten, unul dintre puținii crescători de vaci din țara asta, zice că n-are decât să le taie sau să le vândă în China sau Turcia. Turcia a cumpărat numai în ultimele luni câteva milioane de vaci cu lapte, iar China sute de milioane. La ăia n-o fi de-asta, cum îi zice...? Indicatorul de aflatoxină, îmi spune același amic, e de zero virgulă nu știu câte zerouri pentru a-ți închide inspectorii Europei, în cârdășie cu procurorii.