Lucian AVRAMESCU

Recent,cinci români care se întorceau din Italia, nu din concediu, ci de la cine ştie ce corvoadă amărâtă, au fost izbiţi frontal de un tren. Maşina lor a fost spulberată, iar ei au trecut toţi la cele veşnice. Accidentul s-a petrecut pe lângă Panciu, parcă. Neavând, nu de azi, ci de când mă ştiu, decât rare întâlniri cu somnul, devreme de tot în dimineaţa asta, albă ca şi noaptea care s-a scurs ca un melc, aflu că un autocar cu români care reveneau de la muncă din Spania s-a izbit frontal (n-am reţinut dacă de altă maşină, de un tren sau de un perete) pe teritoriul Ungariei (asta începe să devină o chestie relativă, în sensul că accidentul putea avea loc în Ungaria la Satu Mare, Covasna şi, de ce nu, în Ungaria la Bucureşti) şi poliţiştii unguri au numărat 22 de răniţi şi un mort. Sună promiţător. Dacă mai pui nişte zerouri - şi multe sunt zero barat în zilele noastre – obţii 22 de milioane de răniţi ai sorţii, câţi, zice-se, am mai fi noi, cetăţenii români, împrăştiaţi prin lume şi încă destui acasă.

Mai ieri eram la Bucureşti, isprăvind vreo trei săptămâni de îndurat splendorile metropolei, aureolată şi înnoită cu un pod peste nişte linii ferate pe care l-a făcut ba un primar care nu mai e primar, ba unul care e, în funcţie de dioptriile de interes şi simpatie ale comentatorului sau de poziţia faţă de poreclita obiectivitate pe care şi-o proclamă postul.

Cred că nici podul lui Saligny de la Cernavodă n-a recoltat atâtea laude şi atâta ţipătoare pasiune politică. În gâlceavă s-a băgat şi doamna Udrea, încât unii au înţeles că chiar ea l-a născut, prin sacrificiu şi cezariană, crăcănându-se eroic şi feminin peste o bucată de Bucureşti.

Eu chiar cred că podul e făcut de doamna din Pleşcoi, trezorierul de la turism, dezvoltare şi alte, numeroase, ministere. Ce se tot dau importanţi Băsescu, Videanu şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Oprescu? Creaţia ţine – o recunoşteau anticii care spuneau că doar printre pulpele Afroditei se putea naşte omenirea - de feminitate. Bine că de douăzeci de ani n-au nimerit şi vreo staţie de metrou, vreo autostradă mai lungă de trei centimetri, că politicienii o ţineau tot într-un bairam de ne prindea, Doamne fereşte, criza sau subdezvoltarea.

Oricum, soare lichid în Capitală, la orele prânzului mai ales, ca o untură prăjită în tigaia cerului şi vărsată peste muritori, o untură cu miros de gudron şi peşte prăjit, din acela ieftin, macrou congelat sau ton. Şi acum hainele de pe mine mai miros a orăşean, după ce m-am săpunit la Sângeru cu boare de salcâm şi m-am limpezit în reavănul care vine, noaptea, de sub carpeni. Necazul e că ziua şi aici, unde se isprăvesc dealurile şi începe muntele, atmosfera e de cazan încins, din care se revarsă un ulei care sfârâie şi arde pielea. Pomii plantaţi în primăvară încep să se usuce, fiindcă ploile n-au pătruns decât un strat infim de sol. „De la o juma de cazma în jos”, îmi spune un fost coleg de şcoală, unul dintre cei care au rămas de o viaţă atârnaţi de coada sapei, pământul e beton, cărămidă. Dacă ne ţine Dumnezeu  tot aşa (ţăranul îşi pune nădejdea tot în Cel de Sus) s-a ales praful de toată munca din anul ăsta. Fireşte că se referă la recolte, la porumbul care e semănat în lunca Cricovului Sărat şi uneori face ştiuleţi, la fasole, la cartofii şi legumele din grădină.

Politica, oricât m-aş feri, intră şi aici în case. Butonez televizorul şi aflu că preşedintele, singur, de capul lui, feliază teritoriul şi schimbă Constituţia. Unul dintre liderii opoziţiei, Ponta, i-a zis că USL-ul nu-i dispus la compromisuri cu Băsescu. Băsescu îi zice să nu-l zgândăre, că poate îşi aduce el aminte de nu ştiu ce mânărie făcută de pesedist. Chestia clasică a răposatului Eugen Barbu. Îi spuneai că a plagiat nişte pagini într-o carte a lui, publicai în paralel cele două texte care erau unul şi acelaşi, iar el îţi răspundea, beneficiind de revista pe care o conducea, că mă-ta e curvă. Dumnezeu să-l ierte pe Barbu care rămâne, prin romanul Groapa mai ales, un mare scriitor.

Cine-l iartă, istoric vorbind, pe Băsescu, preşedintele-jucător care joacă la ruletă Ardealul? Vă dau, cică le-a zis ungurilor, doar Harghita şi Covasna, nimic mai mult! Păi asta şi voiau acum. Mâine vor veni Mureşul, Satu Mare, celelalte.

Un cetăţean trimite un mesaj iscălit în care îl acuză pe preşedintele-jucător că a trădat, că joacă pentru echipa adversă. Sunt şi alte mesaje de acest gen. Nu este Băsescu omul care să se sinchisească de aşa ceva.

Suntem, ce s-o mai lungim, răniţii din acel autocar numit România, izbit frontal de destin. A adormit şoferul? Era beat? Întrebări ale poliţiei rutiere. Dar dacă, într-un avânt asasin, şoferul chiar conduce voit spre coliziune maşina, sperând că el şi ai lui, cei câţiva acoliţi, vor sări din mers în ultima clipă, salvându-se şi lăsând doar pasagerii de rând să moară? Aiureli de caniculă. România, săracă, vândută pe veci băncilor, divizată mâine, e deja pierdută la zar.