Lucian AVRAMESCU

Lucrarea divină pentru făurirea lumii s-a întins pe durata a şase zile, timp în care Creatorul a zămislit păsările şi vântul, peştii şi lighioanele târâtoare, copacii cei foşnitori şi iarba care le mângâie rădăcinile. La urmă de tot a plămădit omul, căruia i-a suflat în cap puterea de a visa, neliniştile care-i sfredelesc nopţile. A pus în el şi poezie şi cântec şi blestem. Ostenit, în ziua a şaptea, Dumnezeu a pus capul pe pernă şi s-a hodinit, fiindcă şi Cel de Sus oboseşte uneori.
Atotputernicul a uitat însă ceva în marea şi nemuritoarea Lui operă. N-a făurit România. Scăparea avea să fie reparată, lucru pe care l-am aflat marţi, l5 septembrie, în anul 2009 după Hristos, de făuritorul de ţară numit, de cei care-l slăvesc pe Zeus şi de muritorii de rând, Traian Băsescu. Dacă el însuşi nu ne-ar fi spus-o, într-un lung şi monoton discurs, n-am fi ştiut niciodată că România, de oriunde ai privi-o, de jos în sus şi de sus în jos, oblic sau pe laterală, e făurită prin neostenita sa trudă.
De notat că, spre deosebire de Dumnezeul din ceruri, acest creator lumesc nu cunoaşte odihna, iar duminicile trudeşte mai abitir ca oricine, plămădind cu picioarele şi mâna, aflate miraculos ba aici, ba dincolo, la hanuri şi-n iarmaroace, la prăznuiri şi chermeze, chipul miraculos al României.
Cum arată acest colţ de rai? Ne-o spune creatorul său. Mierea şi laptele curg pretudindeni, sărăcia s-a scurs printre pietrele iadului, aici domnind prosperitatea. Oamenii, aşa cum a promis la făurirea lumii, trăiesc bine, chiar bine rău, fericirea zburdă pe potecile asfaltate ale codrilor, nu există cei aproape un milion de şomeri decât în mintea clevetitorului diavolesc, nu există mii de copii flămânzi şi nici masă pe care să nu se înghesuie copane rumenite de curcan. El ne-a vârât în NATO, el ne-a netezit drumurile intrării în Uniunea Europeană. El şi numai el a mărit pensiile şi salariile profesorilor, el a adus linişte între reprezentanţii breslelor, a împăcat magistraţii şi a domolit nemulţumirile politicienilor care se cred acaparaţi şi mânaţi ca oile. În ultima bucată a lumii, cea uitată de Dumnezeu şi făurită de Traian Băsescu, binele aleargă pe toate pajiştile şi bagă, cu linguriţe de argint, ambrozie între buzele tuturor muritorilor.
Cam asta am înţeles eu, după un ceas şi alte trei sferturi din marea cetire de vorbe petrecută în faţa unor parlamentari care ba intrau, ba ieşeau, ba căscau, ba aplaudau sub cupola zisului Palat al Poporului. N-am priceput însă, oricât mi-am bătut capul, cum de lucrurile îndelung blamate din vremea guvernării Năstase, pe care l-a răstignit zilnic în aceşti ani, au devenit izbânzi de netăgăduit ale preşedintelui-făurar? Cum se face că nenorocita guvernare Tăriceanu, premierul zilnic călcat cu bocancii, a deşertat în raportul preşedintelui atâta măreţie care, fireşte, i se datorează? Prin ce minune cerească sau prin ce scamatorie?
S-a lăsat toamna peste români. Mi-e dor de gutui, acele felinare aromate pe care le rânduiam în geam. Din păcate, în satul meu natal a fost ger în primăvară, tocmai când pomii dăduseră în floare. Nu-s nuci, nu-s mere şi prune, iar gutuii foşnesc sterp sub vântul de seară. Prin alte părţi, prin Vâlcea, Argeş şi prin Moldova aud că sunt fructe. De la Panciu, un amic a cumpărat struguri cu trei mii de lei vechi kilogramul, adică i-a luat de pomană. Cu ce-şi vor fi astupând acei podgoreni cheltuielile?
Elevii reformantei noastre şcoli prin asumarea răspunderii au găsit, un sfert dintre ei, şcolile dărăpănate, cu aceleaşi closete în curţi şi cu apa de spălat pe mâini la lighean. Un raport nemernic făcut de nu ştiu ce academie mondială ne găseşte pe ultimul loc în Europa în materie de drumuri şi pe locul 129, dacă-mi aduc bine aminte, un pic mai sus decât Biafra şi Namibia, la nivelul lumii întregi. Ce miniştri ai transporturilor am avut noi în ultimii douăzeci de ani glorioşi? Bilanţul lui Zeus nu suflă un cuvânt despre asta.