Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 19 nov 2007 - Anul XII, nr. 275 (3647)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Cerinţă

CE insistă ca România să dea dreptul plătitorilor taxei auto să conteste nivelul acesteia

Comisia Europeană (CE) insistă ca România să dea dreptul plătitorilor taxei auto să o conteste, iar autorităţile române promit că vor analiza varianta realizării unui catalog privind valorile de piaţă a maşinilor, în funcţie de factori precum marca şi rulajul, pentru stabilirea scalei de depreciere.

 Reprezentanţii autorităţilor române şi cei ai Direcţiei Taxe a Comisiei Europene au avut, la 8 noiembrie, o nouă serie de consultării tehnice pe tema taxei auto.

Experţii comunitari susţin că procedura de infrigement (încălcarea reglementărilor comunitare), iniţiată de Comisie în luna martie, poate să fie suspendată numai dacă România va transmite un proiect de modificare a taxei în conformitate cu prevederile comunitare, precum şi un calendar de adoptare, au declarat surse apropiate discuţiilor.

Şi în scrisoarea de somaţie transmisă României la finele lunii martie oficialii europeni au arătat că, în cazul în care contribuabilul nu este de acord cu autorităţile fiscale în ceea ce priveşte evaluarea deprecierii reale a autovehiculului second-hand, legislaţia românească nu permite contestarea rezultatului stabilit conform grilelor fixe.

Printre observaţiile formulate la acea dată de Comisei figurau şi faptul că legislaţia românească privind taxa auto nu ţine seama de deprecierea reală a maşinilor second-hand provenite din alte state UE, iar impozitarea discriminatorie nu poate fi justificată de considerente ecologice.

Partea română a solicitat clarificări

Partea română a solicitat, la începutul lunii noiembrie, clarificări cu privire la anumite observaţii transmise de Comisie şi a prezentat dificultăţile aplicării în practică a unui sistem de impozitare care să permită plătitorilor taxei auto să conteste modul de stabilire.

Totodată, reprezentanţii autorităţilor de la Bucureşti au întrebat CE dacă mai este necesară o procedură de contestare a coeficientului de depreciere, în condiţiile în care s-ar elabora un catalog pentru valorile de piaţă a maşinilor, care să ia în calcul factori precum marca, modelul şi rulajul.

Reprezentanţii CE au susţinut necesitatea existenţei posibilităţii de contestare, fiecare stat având dreptul să decidă asupra acesteia, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.

Experţii comunitari au dat ca exemplu Danemarca, unde există un comitet format din reprezentanţi ai administraţiei fiscale, consumatori şi dealeri, şi au subliniat importanţa utilizării mai multor criterii decât cel al vechimii pentru stabilirea scalei de depreciere.

O altă întrebare a reprezentanţilor autorităţilor române a vizat posibilitatea scutirii de taxă a autovehiculelor hibride, pe termen nelimitat.

Dreptul statelor membre de a utiliza grile fixe

Curtea Europeană de Justiţie susţine dreptul statelor membre de a utiliza grile fixe pentru a lua în calcul deprecierea reală a autovehiculelor, pentru a se evita sarcinile administrative excesive.

Cu toate acestea, respectivele grile întocmite pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, metoda de propulsie, marca şi piaţa autovehiculului trebuie să fie lipsite de orice efect discriminatoriu, potrivit CE.

Mai mult, astfel de grile fixe pot fi compatibile cu Tratatul CE numai dacă proprietarului unui autovehicul i se acordă dreptul de contesta, în faţa tribunalelor naţionale, rezultatele punerii în aplicare a respectivelor grile.

Legislaţia din România nu permite contribuabililor să conteste rezultatele stabilite conform grilei de depreciere şi să solicite o evaluare exactă a valorii autovehiculelor lor uzate.

Astfel, România nu asigură nici un mijloc de corectare în cazurile în care un contribuabil consideră că aplicarea grilei nu reflectă cu exactitate valoarea reală a autovehiculului său, conducând astfel la o aplicare excesivă a taxelor.

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă la începutul acestui an, când au fost eliminate accizele plătite la importul şi achiziţia autoturismelor de pe piaţa internă. Taxa se calculează în funcţie de capacitatea motorului, de standardele de emisii şi de vechimea autovehiculului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CE insistă ca România să dea dreptul plătitorilor taxei auto să conteste nivelul acesteia.
 Vizualizări articol: 312 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CE insistă ca România să dea dreptul plătitorilor taxei auto să conteste nivelul acesteia0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Economic national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei