Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 8 oct 2016 - Anul XXI, nr. 236 (6349)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Florin HAIDAMAC

Florin HAIDAMAC


Universul nu e doctor

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Există pe lumea asta multă prostie. Există multă dezinformare. Există multă neîncredere. Există o mare lipsă de educaţie. Ăştia sunt germenii pe care pot încolţi tot felul de comportamente. E o mare prăpastie între lumea medicală şi pacienţi. Pentru că, din păcate sau din fericire, nu toţi pacienţii sunt doctori. Natura nu face rabat de materie. A pus tot ce trebuie acolo unde trebuie. Important e ca bipedele să-şi folosească, nu să risipească sau ignore, materia cenuşie.

Acţiunile unui om sunt determinate de ceea ce gândeşte. Sau nu. De ceea ce îşi doreşte. De anturaj. De influenţe mai mult sau mai puţin benefice. De credinţe. De disperare. De foarte multe. De asta încerc să judec oarecum la rece ceea ce citesc sau aflu în ultima vreme. Foarte serios vreau să trag un semnal de alarmă.

Există diferite culte pe lumea asta. Diferiţi vraci. Diferiţi oameni care promit că vindecă boli. Fără a avea vreo pregătire medicală. Societatea actuală, din punctul meu de vedere, e caracterizată de o alienare progresivă şi profundă. Din ce în ce mai mulţi aderă la diete minune (cică). La un mod de viaţă bazat pe energia Universului (cică). La manevre şi leacuri din evul mediu, dar care vindecă orice (cică). La exorcizări şi alte idei neolitice care scot dracii şi vindecă bolile psihice (cică).

Cum să vindeci cancerul, diabetul, hepatitele cronice, accidentele vasculare cerebrale şi alte boli grave doar cu meditaţie şi cine ştie ce licori? Cum să desfunzi arterele coronare prin respiraţie şi masaj? Cum să vindeci SIDA prin conectarea la energia Universului? Cât de debusolat să fii încât să refuzi tratamentele medicale moderne? Câţi neuroni să ai în cap încât să scuipi pe halatul alb, dar să pupi mâna cine ştie cărui aşa-zis vindecător?

Nu există vindecări miraculoase. Cel mult diagnostice greşite. Tipul ăla care învia morţi şi reda orbilor vederea e plecat de mult. Asta dacă a fost vreodată pe aici şi nu e doar o altă scorneală a ocultei. Nu se poate ca tu să aderi la o sectă ce refuză medicina modernă şi apoi când ţi-e rău să chemi ambulanţa. Şi să ai pretenţia să te facă medicii sănătos. Nu se poate ca tu să nu respecţi nimic din ceea ce îţi recomandă un medic şi apoi să dai vina exclusiv pe el pentru ceea ce ţi se întâmplă.

Boala nu e energie. Boala nu apare că suntem noi păcătoşi sau neconectaţi la energia Universului. Nu există energia Universului. Există forţe şi materie. Că ne influenţează e de la sine înţeles. Dar nu ne guvernează viaţa. Sistemul solar e o aglomerare de planete şi bolovani. Nu desenează nici Mercur, nici Venus, nici Jupiter zodii pe bolta cerească. Nu. Boala e ceva organic. E ceva palpabil, care are mecanisme clare de producere. Boala aduce modificări în organism. Aceste modificări pot fi corectate sau nu. E atât de simplu. Dacă nu te vindecă medicina, nu te mai vindecă nimeni.

Eu nu neg beneficiile medicinii alternative. Chiar cunosc cazuri în care a ajutat. Însă să faci un mod de viaţă din respingerea tratamentelor moderne mi se pare foarte periculos. Facultatea de medicină nu scoate călăi pe bandă. Indiferent de ce opinie aveţi voi. Şi atâta timp cât daţi năvala la vraci, pupat moaşte, maeştri zen şi alte din astea, ştiţi ceva?, nici nu contează părerea voastră. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Universul nu e doctor.
 Vizualizări articol: 3402 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.07/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.1 din 14 voturi
Universul nu e doctor4.1514

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei