Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Stulpicani, a murit, ieri, la Spitalul Județean Suceava, la trei zile de la accidentul în care a fost implicat în comuna Ilișești. Bărbatul era la volanul autoturismului care, a rezultat din cercetările preliminare ale polițiștilor, a pătruns pe contrasens.
Accidentul cu final tragic s-a petrecut pe 4 octombrie, în jurul orei 10.00, pe DN 17, în afara comunei Ilișești.
Din ancheta preliminară a polițiștilor rutieri a rezultat că Petru F., în vârstă de 66 de ani, din Stulpicani, aflat la volanul unui autoturism Ford, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism Opel condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Ilișești.
În urma impactului, autoturismul Ford a fost avariat grav în partea lateral stânga, în zona scaunului conducătorului auto. Acesta a resimțit în plin teribilul șoc, fapt vizibil și prin prisma leziunilor suferite. Bărbatul de 66 de ani a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, cu multiple leziuni grave: traumatism cranio-cerebral cu pierdere de cunoștință, traumatism toraco-abdominal, pneumotorax stâng, ruptură de vezică urinară, hematom renal, fractură de bazin și multiple fracturi costale. Din păcate, leziunile i-au fost fatale bărbatului.
În urma accidentului au mai fost doi răniți, șoferul celeilalte mașini și o tânără de 18 ani, pasageră în Ford.
Poliția continuă ancheta pentru a stabili condițiile exacte în care s-a produs accidentul.





