Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 28 mar 2015 - Anul XX, nr. 72 (5884)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   10 imagini |   ø fişiere video

Vernisaj

Expoziţia „Jazz-Photo”, la Casa de Cultură Gura Humorului

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La Casa de Cultură Gura Humorului s-a deschis joi expoziţia personală de artă fotografică „Jazz-Photo”, realizată de Victor T. Rusu.

 

Expoziţia care se remarcă printr-o serie de particularităţi care-i conferă un statut aparte

Expoziţia, prezentată în premieră la Suceava în luna februarie a.c., ca un „pretext” la trecerea pragului vârstei sexagenare a autorului, etalează 45 de fotografii alb-negru, cu dimensiunile 100 x 70 cm, imprimate pe suport pânzat întins pe şasiuri, imagini care alcătuiesc împreună o desfăşurare vizuală calificată de scriitorul Ion Drăguşanul ca fiind „un manifest programatic, o improvizaţie grafică a desluşirilor esenţiale”.

Expoziţia, care se remarcă printr-o serie de particularităţi care-i conferă un statut aparte (impunerea conceptului artistic jazz-photo axat pe improvizaţia grafică, imprimarea imaginilor pe suport pânzat, dar şi editarea unui ziar-catalog pe hârtie de rotativă), se înscrie în suita manifestărilor culturale susţinute de Centrul Cultural Gura Humorului, aşa cum a spus directorul instituţiei, Mihai Mardare, ca un „eveniment remarcabil”.

O expoziţie prin care „poetul care a fost până de curând Victor T. Rusu”, aşa cum a spus Ion Drăguşanul la vernisaj, „descoperă un nou teritoriu al sufletului”, reuşind să găsească „grăuntele metaforic” în arta fotografică şi „redescoperind utilitatea fotografiei alb-negru”.

 

„Expoziţia se ridică la un nivel care onorează cartea de vizită a Centrului Cultural Bucovina”

Etnograful Mihai Camilar, care s-a referit în cuvântul său la conceptul jazz-photo lansat de autorul lucrărilor, a reliefat specificul jazzului ca gen muzical şi a încadrat expoziţia genului free jazz, cel în care improvizaţia are rolul esenţial.

Călin Brăteanu, directorul Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, l-a apreciat pe Victor T. Rusu ca fiind „un artist care pune punctul pe i” şi a subliniat faptul că „expoziţia se ridică la un nivel care onorează cartea de vizită a Centrului Cultural Bucovina”.

Autorul lucrărilor a mărturisit că a eliminat culoarea şi a ghidat fotografia spre grafică, decupând din realitatea înconjurătoare anumite „elemente care au o plasticitate aparte”.

El a spus că totul a pornit ca un fel de revoltă faţă de Facebook, „care a sufocat arta fotografiei cu un noian de imagini”, propunându-şi chiar să dezvolte o aplicaţie prin care să-i determine pe utilizatori „să caute în realitate elemente de expresivitate artistică deosebite”.

                                                                        *

Vernisajul de la Gura Humorului a constituit un prilej pentru distribuirea, odată cu ziarul-catalog al expoziţiei, a celor două publicaţii într-una, adică a revistei cu două frontispicii, „Revista Bucovinei” (nr. 12/2015), buletinul informativ al Centrului Cultural Bucovina, şi „Urzica vieneză” (nr. 1/2015), revistă umoristică, satirică şi de spirit, publicaţii care vor fi lansate luni, 30 martie, la Suceava, de Ziua Atestării Documentare a Bucovinei. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Expoziţia „Jazz-Photo”, la Casa de Cultură Gura Humorului.
 Vizualizări articol: 1112 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Expoziţia „Jazz-Photo”, la Casa de Cultură Gura Humorului0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei