Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 20 aug 2010 - Anul XV, nr. 195 (4486)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   10 imagini |   ø fişiere video

Reşedinţă voievodală

Suceava - 622 de ani de la prima atestare documentară

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Complexul Muzeal Bucovina împreună cu Centrul Cultural Bucovina şi Biserica „Sf. Gheorghe - Mirăuţi” au organizat, în ziua de 18 august, o manifestare menită să marcheze împlinirea a 622 de ani de când Suceava este atestată documentar ca reşedinţă voievodală.

 

Întemeietorul urbei

Manifestarea, prin care s-a adus un omagiu voievodului Petru I Muşat (1375 - 1391), întemeietorul urbei, cel care a mutat reşedinţa voievodală a Moldovei de la Siret la Suceava, a ridicând aici Curtea Domnească, a construit Cetatea de Scaun şi a înfiinţat Mitropolia Moldovei, a debutat cu o slujbă de pomenire la Biserica „Sf. Gheorghe - Mirăuţi”.

La slujba de pomenire din lăcaşul de cult care a fost prima catedrală mitropolitană a Moldovei (cu intrarea vegheată de un cavaler şi o domniţă),  slujbă oficiată de un sobor de preoţi în fruntea căruia s-a aflat ÎPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, au participat reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, ai instituţiilor publice descentralizate, enoriaşi ai parohiei.

 

Unul dintre „părinţii noştri duhovniceşti”

S-a adus slavă voievodului în vremea domniei căruia Suceava a deţinut supremaţia politică, militară, administrativă şi religioasă între oraşele Moldovei (supremaţie care s-a menţinut până în cea de-a doua jumătate a sec. al XVI-lea, când capitala Moldovei a fost mutată la Iaşi) şi s-a făcut închinare celui care a consolidat structura statului feudal şi a emis prima monedă moldavă.

Ctitor de cetăţi şi biserici (deşi nu are pisanie sau alte inscripţii, Biserica „Sf. Gheorghe - Mirăuţi” îi este atribuită lui Petru I Muşat), voievodul este, aşa cum a spus ÎPS Pimen Suceveanul, unul dintre „părinţii noştri duhovniceşti”, iar zestrea materială şi spirituală pe care ne-a lăsat-o se cuvine păstrată cu cinste.

 

Cea mai veche atestare documentară a Cetăţii de Scaun şi a oraşului Suceava

Atât cea mai veche atestare documentară a Cetăţii de Scaun a Sucevei, cât şi prima atestare documentară a oraşului Suceava sunt din timpul domniei lui Petru I Muşat.

În anul 1388, într-o scrisoare (datată la 11 februarie) adresată de principele moldav regelui Poloniei, Vladislav II Jagello, este menţionată Cetatea Sucevei, şi tot în acel an este pomenit, într-o enciclică emisă (la 18 august) de catolicosul Theodoros al II-lea (referitoare la organizarea ecleziastică a armenilor din estul Europei), oraşul Suceava.

 

Jerbe de flori la monumentul voievodului

Un alt moment al manifestării s-a desfăşurat pe platoul din faţa Casei de Cultură, unde se află statuia lui Petru I Muşat.

În prezenţa oficialităţilor locale şi judeţene au fost depuse jerbe de flori la monumentul voievodului, monument realizată din bronz de sculptorul Paul Vasilescu şi amplasat pe soclu în anul 1976.

În faţa statuii străjuite de cavaleri şi domniţe îmbrăcaţi în veşminte medievale, a fost expusă, pe un suport cu făclii aprinse, copia scrisorii din data de 11 februarie 1388, prin care Petru I Muşat îl înştiinţează pe regele Poloniei, Vladislav II Jagello, că-i acordă ca împrumut o anumită sumă de bani, document în care este menţionată pentru prima oară Cetatea Sucevei.

 

Ziua de 18 august, aniversată ca cel de-al treilea eveniment major al Sucevei

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Vasile Ilie, care a prezentat faptele istorice ale lui Petru I Muşat, a îndemnat cetăţenii urbei să preţuiască şi să cinstească memoria voievodului spre a fi „vrednici de moştenirea primită”.

Viceprimarul Viorel Seredenciuc, care a subliniat faptul că în anul 2008 s-au sărbătorit cu fast cei 620 de ani de la atestarea documentară a Cetăţii de Scaun, a spus că momentul 18 august, data primei atestări documentare a oraşului, se cuvine aniversată ca cel de-al treilea eveniment major al Sucevei, alături de Zilele Oraşului şi Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”.

 

Scrisoarea lui Petru I Muşat în care este menţionată Cetatea Sucevei

„Lui Vladislav, din mila lui Dumnezeu, rege al Poloniei, stăpânitor al Lituaniei şi al Rusiei şi domn al altor multe ţări, sinceră închinare de la Petru Voievod al Moldovei. Facem cunoscut înaltei tale Domnii că am dat acestui adevărat pan al Varşoviei 3 mii <de ruble> de argint frâncesc în acea greutate cu care am început să dăm de la Luţc şi le-am dat pe toate în Suceava. În această scrisoare sunt 3 mii de ruble de argint frâncesc; pentru aceasta facem această scrisoare pentru 3 mii, iar scrisoarea Domniei tale este făcută pentru patru mii la Lăsatul Secului.

Rugăm pe Domnia voastră să faceţi altă scrisoare, ca şi aceasta ce o scrieţi, dar nu pe 4, ci pe 3 mii, sub pecetea regală.

Cine va aduce zapisul pe 3 mii aceluia îi vom da cartea voastră ce e scrisă pentru 4 mii.

Şi s-a scris cartea, în Cetatea Sucevei, luni, în prima săptămână a Postului, sub pecetea noastră, în anul naşterii Domnului 1000 şi 388”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Suceava - 622 de ani de la prima atestare documentară.
 Vizualizări articol: 1455 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.20/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.2 din 5 voturi
Suceava - 622 de ani de la prima atestare documentară4.255

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei