Cătălin MIHULEAC

Cu puţin înainte de-a apuca drumul fără întoarcere al lumii de apoi, Luigi Pirandello, scriitor laureat cu premiul Nobel, a cerut: „Moartea mea să fie trecută sub tăcere. Prietenilor şi duşmanilor, rugămintea de a nu o semnala în niciun fel, de a nu vorbi despre ea în ziare. Niciun anunţ, niciun ferpar.” O pildă de sobrietate, de bun simţ şi decenţă. Fiindcă, în niciun caz, n-ar trebui să se facă spectacol de operetă din funeraliile cuiva.

N-ar trebui, dar se face. Înhumarea a devenit un eveniment monden, unde, ca invitat, îţi alegi cu grijă veşmântul şi parfumul, dacă ţii să faci bună impresie. La funeraliile unei personalităţi române de dimensiuni medii, cineva îmi povestea ce lume bună a venit şi cum, în toiul ceremoniei, s-au pus la cale afaceri deosebit de promiţătoare, mai cu seamă pe vreme de criză.

Însă, culmea nonconformismului funerar a atins-o un fost baron naţional de la P.S.D., a cărui soţie, foarte influentă şi ea în viaţa pământeană, a răposat acum un timp, sărmana. Ca să rămână lumea în cur şi să se minuneze, boss-ul văduv a ţinut să-i facă o înmormântare model, în satul ei natal din judeţul Botoşani, un loc oarecare de pe harta ţării, unde ne putem lăuda cu mai multe varietăţi de praf şi noroi decât se poate lăuda Occidentul cu sortimente de asfalt.

Concret, baronul a ţinut morţiş ca femeia dânsului să fie condusă pe ultimul drum într-un car cu patru boi, cum glăsuieşte slova străbună că trebuie să se procedeze, într-un „4x4 bovin”, total diferit de modernele „4x4 şovine”, cu care răposata se delectase în decursul vieţii. De aceea presupun că, la trecerea spre lumea cealaltă, doamna defunctă s-a simţit oarecum nedumerită şi ofensată, căci nu-i lesne să decazi dintr-un gipan de 80.000 de euro, într-un vehicul cu tracţiune animală. Sau, cine ştie, poate că asta i-a fost ultima dorinţă.

Plăcut impresionaţi or fi fost şi boii, garanţi ai tracţiunii 4x4; boii, aceste animale cuminţi, fiind din ce în ce mai rar solicitate la astfel de evenimente onorante, organizate de câte un boss. De unde se vede că nu întâmplător „bos” înseamnă în latineşte „bou”. La fel cum impresionaţi or fi fost şi colegii de partid ai baronului văduv, care şi-au mânat caii putere cu 200 la oră ca să asiste la funeralii, înfricoşând pe drum orătăniile din satele noastre cuminţi. În ochii băieţilor deştepţi din politică, o asemenea îndrăzneaţă iniţiativă funerară este echivalentă cu o lovitură de imagine. Desigur, dacă  mediatizarea se face cu atenţie.