Tuturor bărbaţilor şi femeilor care cred în viitor

Academicianul Basarab Nicolesco (specialist în fizică teoretică, autor al unor tratate prestigioase, ca şi al cărţii „Nous, la particule et le monde”, 1995, pentru care a primit Premiul Academiei Franceze) este o personalitate de prestigiu şi de bun renume ale României la Paris, în lumea ştiinţifică şi culturală internaţională, dar şi acasă, în  ţară, unde revine adesea din exilul său parizian început în anul 1968. Recent, ne-am întâlnit la Iaşi, la Zilele Convorbiri Literare, ca şi la Botoşani, la Festivalul Mihai Eminescu din 15 iunie, unde domnia sa a prezidat juriul naţional de acordare a Premiului Eminescu 2008.

Puţină lume ştie, acum, la împlinirea a 40 de ani de exil în capitala Franţei, că acad. Basarab Nicolesco este unul dintre savanţii care meditează şi acţionează neobosit în prezent, după întemeierile făcute de Jean Piaget, Edgar Morin, Eric Jantsch şi alţii,  pentru impunerea conceptului de transdisciplinaritate ca „redresor al speranţei” faţă cu pesimistele curente de gândire ce proclamă moartea omului şi sfârşitul Istoriei. În lumea de astăzi, a unei tehnicităţi şi ştiinţificităţi fără precedent, existenţa şi menţinerea de frontiere între discipline ar fi o tragedie şi un drum închis cunoaşterii, iar Basarab Nicolesco insistă pentru transgresiunea jubilatorie a froniterelor dintre discipline, mai ales în domeniul învăţământului, punând în evidenţă caracterul deja depăşit al pluri- şi interdisciplinarităţii. Savantul a contribuit decisiv la întemeierea Centrului Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET, Paris) şi la Elaborarea Cartei Transdisciplinarităţii, adoptată ci prilejul primului Congres Mondial al Transdisciplinarităţii (Convento de Arrábida, Portugalia, noiembrie 1994), fiind şi autorul Manifestului Transdisciplinarităţii, pe care  îl dedică „tuturor bărbaţilor şi femeilor care, orice-ar fi şi în pofida a tot, mai cred încă într-un proiect de viitor dincolo de orice dogmă şi orice ideologie.”

 

O triplă autodistrugere – materială, biologică şi spirituală – a umanităţii

Basarab Nicolesco atrage atenţia asupra faptului că, începând cu secolul al XX-lea (care a fost traversat de revoluţia cuantică şi de cea informatică), asistăm la „o triplă autodistrugere – materială, biologică şi spirituală – a umanităţii, care este rodul unei tehnoştiinţe oarbe, dar triumfătoare, supusă logicii implacabile a eficacităţii în eficacitate”, făcând apel la resursele conştiinţei vizionare, transpersonale şi planetare ce se pot opune „sfidării planetare a morţii”. Urgenţa revizuirii atitudinii faţă de Realitate şi de scientism (căci Realitatea este, de fapt, multidisciplinară şi multireferenţială, deci nu e concevabilă pe un singur nivel de abordare) este mai mult decât evidentă, spune savantul, căci „mâine va fi prea târziu”. Tehno-Natura şi Ciber-Spaţiul-Timp, utilizate de către om după criteriul maximal al automişcării se întorc împotriva omului. (Şi, oare, nu asistăm astăzi la acumularea de argumente ce demonstrează din ce în ce mai clar evidenţa teoriei elaborate de Basarab Nicolesco în deceniul trecut? Vezi şi Basarab Nicolesco, Transdisciplinaritatea, Manifest, Ed. Polirom, Plural, 1999) Însă o alegere bună, responsabilă ar deturna negativitatea consecinţelor către un imens potenţial creativ. De ce este importantă această alegere? Spune Basarab Nicolesco însuşi, că „această alegere are o aparenţă binară”, ea ducând „fie la o eră a neguţătorilor, fie la o eră a mărşăluitorilor”, pentru că bastonul are întotdeauna două capete. „La un capăt al bastonului, „sat global” corespunde unei formule demagogice pentru a ascunde o nouă formă de dominaţie a pământului de către cei bogaţi Bogaţii vor fi don ce în ce mai bogaţi, iar săracii din ce în ce mai săraci. Aceasta este era neguţătorilor. Dar la celălalt capăt al bastonului, „sat global” corespunde posibilei emergenţe a unui sat al satelor (...) care ar putea deveni un sălaş al transreligiei, transculturii, transpoliticii”, operând prin recunoaşterea CST (Ciber-Spaţiu-Timp) ca un spaţiu transnaţional, care nu aparţine nimănui, dar la care egalitatea de acces trebuie să fie deplină, ca şi libertatea. Aceasta ar fi era mărşăluitorilor. O eră în care educaţia este cheia.

 

Speranţa, „o virtute permanentă, vie, posibilă”

De altfel, Basarab Nicolesco citează ca argument şi Raportul Delors elaborat de Comisia Internaţională a educaţiei pentru secolul al XXI-lea, aparţinând de UNESCO şi prezidată de Jacques Delors, menţionând că în acest raport se pune accentul pe cei patru stâlpi ai unui nou tip de educaţie: a învăţa să cunoşti, a învăţa să faci, a învăţa să trăieşti alături de ceilalţi, a învăţa să exişti, devenind evident că transdisciplinaritatea ar avea un rol imens în instaurarea acestui nou tip de educaţie. Însăşi Carta Transdisciplinarităţii elaborată de Basarab Nicolesco împreună cu Edgar Morin şi Lima de Freitas în 1994 prevede o veritabilă strategie conceptuală de care umanitatea are nevoie pentru a genera nu un om nou, ci un om care se naşte din nou. Această Cartă focalizează atenţia pe descoperirea şi abordarea complexităţii omului, pe recunoaşterea existenţei mai multor niveluri de Realitate, pe deschiderea raţionalităţii, viziunea transdisciplinară, căutarea orizontului transistoric, pe atitudinea deschisă faţă de mituri şi religii, pe o educaţie prin contextualizare, concretizare şi globalizare, pe dezvoltarea unei economii care să fie în serviciul fiinţei umane şi nu invers, pe rigoare, etică, toleranţă.

Omul ca fiinţă neîncetat re-unită poate fi privit cu optimism prin intermediul transdisciplinarităţii, care, în condiţiile lumii prezente, spune Basarab Nicolesco, readuce speranţa „ca virtute permanentă, vie, posibilă.”

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului BASARAB NICOLESCO: 40 de ani de exil şi de speranţă incurabilă în viitorul Omului.

Comentarii