Mircea Radu IACOBAN

Mărunte, dar de tot enervante acele contraperformante apariții la radio și tv. care-și repetă obsesiv prezența pe post! La Radio (nu știu de ce taman în emisiunea sportivă „Arena națională”) avem neplăcerea să ascultăm frecvent un soi de rubrică muzicală prezentată de Anca Romeci. A asculta e una, a auzi și a înțelege e alta. Probabil convinsă că  izbutește să-și farmece ascultătorii mâțâindu-se la microfon precum o pisică  scărpinată sub bărbie, prezentatoarea și comentatoarea fragmentelor de melodii (altfel onorabile și de succes) vorbește la bec s-o înțeleagă șalterul. Rostogolește alert și cu vioiciune, în ritm de rock, fraze fără prea multă legătură între ele – ori o fie existând, dar n-ai cum s-o urmărești din pricina dicției răsfățate onctuos și alintată până la neinteligibil. Distingi două-trei vorbe stinghere într-un vălmășag torențial din care nu se poate reține mai nimic, pentru ca, la final, să te întrebi legitim „ce-a fost asta?”

*

Cuvintele au tinerețea, maturitatea și bătrânețea lor. Prin veac, unele își sting elocvența, în vreme ce altora li se descoperă noi și nebănuite capacități expresive. La modă acum este cuvințelul „complicat” care, devenit fată-n casă bună la toate, este pus și să gâdile orgolii, și să menajeze derapaje – dar mai ales să mascheze curajul... laș de a nu spune nimic. Până una-alta, s-a reușit să fie trecute pe banca de rezerve vorbe care ziceau ceva, exprimau apreciativ sau depreciativ o atitudine, un punct de vedere asupra cutărui fenomen, o implicare mai mult sau mai puțin responsabilă a vorbitorului față de ceea ce vede, asumându-se responsabilitatea unei opinii. Acum nu mai auzim despre situații grele, dificile, fericite, deplorabile, ridicole, urâte, îngrijorătoare, triste, vesele, disperate, amenințătoare – toate au devenit „complicate” și atât. Ca să analizezi o fază ai nevoie de competență, uneori și de curaj al opiniei, nu-i mai simplu s-o decretezi „complicată” și bună ziua? Pe vremuri, comentariile sportive tv. aveau o identitate nominală, acum, voci mai mult sau mai puțin cunoscute în loc să analizeze detaliile și să-ți spună fățiș părerea  că a fost ori nu fault, ori dacă șutul a fost ori nu inspirat, preferă să recurgă la neangajantul „complicat”. Culmea stupidității: „a fost o minge complicată”. Cum naiba să fie o minge complicată? Nu mai cercetez aceste adevărate dezertări ale comentatorului de la datorie. E prea complicat!

*

Teroarea istoriei: am găsit noi informații despre bunicul Haralambie Iacoban din Comănești-Suceava. Tot țăran ca și personajul Johann Moritz din romanul lui Constantin Virgil Gheorghiu „Ora 25”, a fost dus ba-ntr-un lagăr, ba în altul din pricina naționalității „vinovate” ce i se atribuia fie și prin simplă bănuială. În 1910, bunicul a plecat în America și a lucrat în câteva fabrici din Detroit, Chicago și Cleveland. Odată cu începerea primului război mondial a fost internat în lagăr deoarece era cetățean al unui stat ostil, Austro-Ungaria. Și a rămas după sârmă ghimpată până la terminarea războiului. În 1918 s-a întors în Bucovina. Tată al 9 copii, a emigrat din nou în 1930,  acum în Canada, fiindcă USA nu mai primea muncitori străini. Numai că a izbucnit cel de al doilea război mondial, el era de astă dată cetățean al României, țară aliată a Germaniei naziste, stat inamic al Canadei. Drept pentru care... a fost imediat internat încă cinci ani în lagăr. Avea să moară la Montreal în 1963. În 2002 i-am găsit mormântul în parcela săracilor din cimitirul „Sfânta Maria a Zăpezilor”. Așa a arătat pentru Haralambie Iacoban libertatea în țările libere. Ghinion!

*

În seara în care a fost cutremurul cel mare din 1977, jucam șah la redacția Editurii „Junimea” împreună cu câțiva confrați de breaslă prea bine dispuși, aflați acum în neiertătoarele evidențe ale Sfântului Petru. Alături, tocmai se demola fosta  clădire a Miliției din centrul Iașilor. Temelia strămoșească dovedindu-se de neclintit, s-a apelat la geniști și s-a amplasat explozibil – drept pentru care a bubuit și ne-a zgâlțâit toată seara. „Ăștia ne dărâmă redacția!” – s-a alarmat Ioanid Romanescu. După ce terminăm marele meci, inclusiv sticla de „Stolicinaia” (costa 25 de lei) ajungem pe la casele  noastre. Nevestele ne întâmpină îngrozite: „Unde ați fost la cutremur?” Le-am răspuns cu întrebarea nedumerită „Care cutremur?”