Mircea Radu IACOBAN

Doamne, că bine va mai fi de la anul încolo! Nu mai amintesc povestea cu laptele şi mierea curgând prin toate şanţurile, pentru a nu da firmelor de salubritate ideea să taxeze şi miraculoasele deversări – destul că eu plătesc şi evacuarea apei cu care ud grădina, în pofida faptului că toată intră cu nesimţire în pământ... Oricum, a devenit limpede că binele general îl pot revărsa asupra patriei politicienii. Cum s-a văzut, tehnocraţii nu numai că nu şi-au propus, dar nici n-au visat că se poate râvni la o astfel de răsturnare totală şi definitivă a cornului abundenţei peste plaiul mioritic! Tot ce era imposibil în 2016, devine posibil în 2017 potrivit promisiunilor electorale prăvălite asupra naţiei şi din dreapta, şi din stânga!

PNL a cam furat startul, aşa că PSD a fost nevoit să identifice, spre a plusa cu aceeaşi generozitate suspectă, zonele lăsate libere de gogoşile celorlalţi. Dublări de salarii, eliminări de taxe, reduceri de impozite etc., etc., etc., într-o sarabandă a promisiunilor care pur şi simplu năuceşte. Cum adică, toate astea-s posibile, simplu, după trecerea pragului către 2017? Dintr-odată, România devine alta, bogată, generoasă, permisivă, umană, cu adevărat europeană, în pofida faptului că legislaţia-i aceeaşi, votată cu ani în urmă şi de PSD, şi de PNL, clasa politică va fi şi ea aceeaşi, iar cifrele bugetului n-au cum s-o ia razna după scenarii de tip Münchausen – ca să nu mai vorbim de faptul că românul român rămâne şi Dunărea, tot Dunăre?

N-am cea mai mică îndoială că darnicii politicieni cred în realitatea plocoanelor promise electoratului cam cât cred eu în revenirea Duhului Sfânt la Maglavit. Şi mă mir că nu s-a plusat mai mult. De pildă, s-ar fi putut promite că fiecare şomer reangajat va fi aşteptat la locul de muncă de batalionul celor 72 de fecioare despletite, că Suceava o să devină port la Marea Nordului, Statuia Libertăţii va fi mutată la Deveselu şi imnul aşa-zisului Ţinut Secuiesc va deveni „Noi suntem români!” Asta fiindcă repertoriul bucuriilor materiale s-a stors până la epuizare, plusându-se dincolo de maximul credibilităţii acceptabile şi, oricum, omului trebuie să-i dai nu numai pâine, ci şi circ. Dacă avem politicieni care, printr-un simplu hocus-pocus, sunt în stare să fericească naţia, rămâne întrebarea obsesivă unde au fost până acum, de ce au lăsat românii în suferinţă, păstrând miraculoasele remedii economice doar spre a le transforma în pont electoral? Doar şi unii, şi ceilalţi, fost-au la guvernare...

Nu spun că promisiunile n-ar reprezenta cataplasme mai mult decât necesare în arii vulnerabile, unele cronic năpăstuite; barem jumătate de s-ar împlini, tot ar fi ceva, numai că acelaşi stat, cu acelaşi sistem, legislativ, cu aceleaşi metehne morale, cu aceeaşi clasă politică şi aceiaşi oameni în bucătăriile ministeriale, ţară cu statut de paria în Europa (vezi nesimţirea olandezilor vizavi de Schengen), n-are cum să se dea de trei ori peste cap, prefăcându-se peste noapte din broscuţă, în prinţ. Iar odată traduse în fapt, promisiunile pot conduce la reacţii şi situaţii neluate în seamă acum, la ceas electoral. Excelentă oferta PNL de dublare a salariului medicilor, dar nu s-ar crea o inechitate flagrantă, alţi diplomaţi universitari din zone de vârf ale practicii şi cercetării pretinzând, pe bună dreptate, tratament similar? Nu s-ar răscula personalul mediu sanitar? Fericita eradicare a celor 102 taxe propusă de PSD ar putea avea nebănuite efecte colaterale. Eram în Cuba când s-a decretat, în entuziasmul general, gratuitatea telefoniei locale. Din acel moment, orice convorbire a devenit aventură şi chin, fiindcă, din pricina aglomeraţiei, tonul venea din an în Paşte!

Dl Dragnea a vorbit despre inutilitatea taxei de pescuit. Şi eu aş vrea să n-o mai plătesc, dar... Acum, numai în judeţul Iaşi sunt peste 4.000 de pescari amatori plătitori doar pentru a avea acces la „râul blestemat”. Ia să fie gratis şi slobod, ce mitinguri pescăreşti de graniţă ar clocoti la Prut! Şi ce peşte ar mai rămâne! Pe de altă parte, taxele asigură funcţionarea asociaţiilor (private) de pescuit, cele care impun măsuri de protecţie, de prezervare a unor zone, de practicare legală şi moderată a undiţăritului. Desfiinţând taxa, dispare şi asociaţia! Nu vor reclama aceleaşi drepturi şi colegii de asociaţie, vânătorii? De ce ei să plătească (sume astronomice!) şi pescarii, nu? Nu-i rău să rărim birocratica încâlceală care ne acreşte viaţa, dar să nu omitem aşa-numitele „efecte colaterale” în stare să facă mai scumpă aţa decât faţa! Iar principala hibă ce decredibilizează teancul de promisiuni se vede de la o poştă: mai toate se întemeiază pe totala absorbţie a fondurilor europene. Care în 2016 s-ar fi apropiat de zero. 100% în 2017? Dea Domnul, dar n-o cred în ruptul capului!