Mircea Radu IACOBAN

M-aş bucura dacă aş afla că ambasadorul USA la Chişinău, James Pettit, este (iertaţi duritatea termenului) un idiot şi atât. Și m-aş întrista să aflu că absurdităţile cu care a înţeles să tele-omagieze aniversarea independenţei Republicii Moldova (27 august) reprezintă poziţia oficială a „marelui Licurici”,  nu doar rătăcirile unui diplomat inabil şi abuziv. Credinciosul aliat al USA, România, a primit un adevărat şut în fund prin alinierea cinică a Ambasadei lui Pettit la poziţia Moscovei, cea care încearcă nu de ieri, de azi, să readucă R.M. într-un putinian „lagăr socialist” renăscut. Ambasadorul, care are o lungă carieră în diplomaţie, nu şi-o fi dat seama că aserţiunea „Moldova nu este România. Moldova îşi are propria sa istorie şi propriile sale provocări, printre care şi faptul că Moldova este o ţară multi-etnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite...” reprezintă un impardonabil amestec în treburile interne al altei ţări şi o gravă lezare a drepturilor cetăţenilor de dincolo de Prut să-şi aleagă singuri calea de urmat? Culmea-i că isprava lui Pettit nu-i o noutate. La noi nu s-a acordat nici o atenţie declaraţiei televizate a aceluiaşi personaj din19 ianuarie – într-o perioadă pre-electorală deci – când, după preambulul în care a declarat că „noi nu susţinem nicio persoană, nu avem acest drept”, a continuat cu „Îl cunosc pe dl. Plahotniuc. Este un politician influent, de succes, şi aş spune că-i unul foarte convingător”. A fost singurul nume de candidat pronunţat de ambasador (care... nu se amestecă, dar dacă tot a venit vorba...) şi, evident, a echivalat cu susţinere americană deschisă şi clară a filo-rusului Plahotniuc. Și fiindcă am vorbit de filo-rusism: nu-i putem imputa lui Pettit un eventual filo-slavism exagerat (a absolvit, în Iowa, Facultatea de limba rusă), nutrit, poate, şi din experienţa lungilor misiuni la Kiev – adjunct al ambasadorului în perioada 2007-2010 – ori la Moscova – consul general între 2003-2007: este dreptul fiecăruia să-şi orânduiască simpatiile şi antipatiile cum doreşte. Dar când vorbeşti în numele USA şi arăţi cu degetul imperativ un unic drum de urmat unui stat suveran, e-o încălcare brutală a statutului diplomatic: „Alăturarea României (...) ca o cale de a intra în U.E., sau pentru orice alt motiv nu e o alegere practică”. Culmea: „pentru orice alt motiv”! Chiar să nu existe niciun motiv pentru o apropiere a Basarabiei de România? „Argumentele” invocate în evocata alocuţiune a ambasadorului sunt pur şi simplu ridicole. Ascultaţi: „Moldova are propria sa istorie” – păi şi Bacăul, şi Turtucaia şi Alaska îşi au istorii proprii! Regretabilul discurs televizat îl contestă, în esenţă, şi deputatul Vl. Cubreacov, care, după ce arată că s-au unit cu USA state fără nici o legătură cu istoria sau limba vorbită în America (Hawaii ş.a.), continuă cu o durută interogaţie exclamativă: „Nu există, aşa cum aţi sugerat Dvs., un Mihai Eminescu doar al Republicii Moldova”, un Enescu, un Dosoftei, un Varlaam, un Cantemir, un Hasdeu, un Al. I. Cuza, o regină Maria, un Grigore Vieru, un Eugen Doga „doar ai Republicii Moldova, separaţi de România, aliatul strategic al USA”. Iar USA nu-i un stat multinaţional în care se vorbesc sumedenie de limbi? Ce argument e ăsta? Ca să nu mai amintim faptul că marele Pettit nu utilizează niciodată denumirea statală „Republica Moldova”, ci doar „Moldova”. „Istoria proprie” s-o fi referi la „Moldova Mare”, ştefaniană, până la Carpaţi? Multiculturalitate cât încape există şi-n Federaţia Rusă – e argument sau contra-argument? Și liderul PLM, Mihai Ghimpu, se arată siderat de enormităţile discursului „aniversar”: „Declaraţiile dlui ambasador lezează suveranitatea Republicii Moldova şi dreptul cetăţenilor ei de a-şi alege singuri destinul”. Este mai mult decât discutabil cu cât „vin în contextul alegerilor prezidenţiale din R.M. Nefericită încercare a unui ambasador să sugereze viitorilor candidaţi politici ce proiect identitar ar trebui să-şi asume.” Un astfel de scandalos discurs s-ar cuveni urmat de solicitarea retragerii imediate a ambasadorului din post. Nu cred că preşedintele Timofti o va cuteza. Din nefericire, poziţia lui Pettit are susţinători în România. La o emisiune tv am ascultat cu uimire pledoaria în esenţă anti-unionistă a unei dne Popescu, „analist politic” (sper că n-are niscaiva atribuţii la MAE Bucureşti), care s-a străduit să demonstreze la modul ultra defetist că unirea ar fi nu numai imposibilă, ci şi net păguboasă din toate punctele de vedere pentru România. Mare-i grădina!