Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
joi, 24 mar 2016 - Anul XXI, nr. 70 (6183)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6559 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9517 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Mircea Radu IACOBAN

Mircea Radu IACOBAN


Să vezi și să nu crezi!

Măria Sa

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Prin 1992, în biroul preşedintelui Republicii Moldova am remarcat un poster semnat „Ştefan cel Mare”, cu binecunoscutul text ”Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor!” Cu grijă şi cât mai pe ocolite, am ţinut să-i atrag atenţia preşedintelui că, de fapt, nu-s cuvintele lui Ştefan, ci ale lui Delavrancea, din scena XVIII a dramei „Apus de soare”. „Ştiu – mi-a răspuns Snegur – cunosc piesa, l-am văzut şi l-am auzit pe ieşeanul vostru, Vâlcu, dar lasă-le aşa, că-s la locul lor”... În 2016, Teofil, ultimul Mare Ştefan al scenei şi ecranului, ar fi împlinit 85 de ani. Este cunoscut şi preţuit mai ales datorită rolului titular din serialul „Muşatinii”, dar cei ce i-au fost în preajmă, adică în primul rând spectatorii ieşeni ai Naţionalului, dimpreună cu cinefilii, ştiu că-i vorba despre o personalitate a scenei româneşti şi a ecranului mult mai complexă şi mai demnă de interes decât a actorului nimbat de strălucirea unui singur rol.

Argumente cât se poate de convingătoare aduce Ştefan Oprea, cu a doua ediţie a cărţii „Măria Sa Teofil Vâlcu”, lansată de curând la Teatrul Naţional. Rar am întâlnit o cercetare atât de temeinică şi de exactă, realizată cu uneltele adevăratului profesionist! Nu-i vorba despre un simplu exerciţiu de admiraţie, ci de un demers monografic care tinde către exhaustiv, întreprins cu minuţie şi, de ce să n-o spunem, cu drag de subiectul cercetat. „Am socotit un fel de datorie a mea să realizez această carte – o datorie faţă de un mare actor, care nu trebuie lăsat să fie învăluit de uitare” – scrie, în Prefaţă, laureatul Premiului UNITER. Un foarte documentat excurs biografic constituie principala substanţă a cărţii, segmentat în subcapitolele „Jocul vieţii” (Vâlcu: „când am ajuns în Iaşi, m-am simţit ca pasărea în cuibul ei”), „Directoratul”, „Nobila povară a personajelor” (a interpretat rară diversitate de personaje pentru o carieră actoricească încheiată la 62 de ani, de la eroi ai dramaturgiei antice la voievozi şi domni români, de la personaje shakespeariene ori din dramaturgia universală contemporană, la chipuri şi tipuri memorabile din comedia românească, servind cu aceeaşi credinţă piesa autohtonă de actualitate), cartea încheindu-se în registrul trist, cu „Jocul morţii”: „operaţiile prin care i-a fost răvăşit creierul au grăbit procesul orbirii”.

Într-un fel, sunt implicat: l-am dus pe Teofil şi pe doamna sa, Ani, cu maşina mea, spre a fi internat (după intervenţiile de rigoare) la Târgu Mureş, unde funcţiona pe atunci cea mai galonată instituţie spitalicească de profil. A fost un drum de o zi, de-a lungul căruia actorul mai mult a tăcut. Şi-a explicat, într-un târziu, tăcerea: „Am o presimţire. Nu vă spun ce şi cum. Cred în presimţiri”... Şi dacă tot am recurs la amintiri – destule, câtă vreme i-am urmat în scaunul directorial şi, vreme de 11 ani după aceea, am lucrat împreună – cred că s-ar cuveni să adaug un supliment de motivaţii pentru „detronarea” lui Teofil de la Teatrul Naţional. Va fi avut parte de contribuţie nefericitul şi greu explicabilul articol critic publicat de N. Barbu în „Tribuna” clujeană, dar barem în egală măsură „lucrăturile” din Teatru, instituţie din totdeauna directorofagă. În primele luni după ce, în 1979, a părăsit „fotoliul lui Alecsandri”, a trebuit pur şi simplu ocrotit de „vigilenţa” şi vehemenţa unor confraţi ce-l voiau scos nu numai din directorat, ci şi din Teatru. E-o poveste deloc frumoasă; bine că s-a dat uitării, cele rele să se spele!

Destinul i-a rezervat marelui actor un sfârşit demn de tragedia antică: şi-a pierdut vederea şi, cu îndârjire, s-a străduit din răsputeri să nu părăsească scena. (Mihai Codreanu, şi el director al prestigioasei instituţii între 1919 şi 1923, rămas cu darul vederii din ce în ce mai firav, scria, fără a căina condiţia orbului: „Pătrund mai bine de acum realitatea / şi-i cântăresc mai bine vanitatea / Căci astăzi nu mă mai înşală visul...”) Alături de texte remarcabile ale unor critici de teatru, actori, regizori, scriitori, cu generozitate găzduiţi în paginile cărţii lui Ştefan Oprea, din rândul cărora se remarcă amintirile ieşene inteligente şi rafinate ale Cătălinei Buzoianu, sunt reproduse şi mărturiile doamnei Ana Vâlcu (inimoasa funcţionară la Asociaţia Scriitorilor; am lucrat împreună nu mai puţin de 18 ani!): „Se simţea foarte singur, dar n-o spunea niciodată, nimănui. Deseori se trezea noaptea, se aşeza pe marginea patului şi plângea. Când mă simţea că-l privesc, zicea: «Îţi dai seama, Ani? N-am să mai pot juca niciodată»! A mai jucat, aşa orb: umbra tragic-încăpăţânată a Măriei Sale.

Ştefan Oprea şi-a îndeplinit fără cusur o datorie, aş spune, de onoare. Mai are una: să scrie sau să coordoneze Istoria Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”. Alte teatre s-au învrednicit de mult să-şi scrie propria istorie. Cel mai vechi din România, încă nu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Măria Sa.
 Vizualizări articol: FLOOD/SPAM | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.86/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.9 din 7 voturi
Măria Sa4.957

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Alte articole semnate de:
Cătălin MIHULEAC
Cătălin MIHULEAC
Mircea Radu IACOBAN
Mircea Radu IACOBAN

 

 

Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Pomme rosti (tocinel elvețian) Acest preparat rustic, de origine elvețiană, este un fel de tocinel uriaș, pregătit ușor diferit, fără ou, dar absolut delicios. De regulă se face doar din cartofi, dar există numeroase variațiuni pe tema adaosurilor ce se pot asorta cu cartoful... Citeşte