Mircea Radu IACOBAN

Cum se apropie un nou an, cum intră în scenă prezicătorii, în frunte cu Baba Vanga. Lumea fiind dornică să afle ce ne aşteaptă în 2016, nu-i clarvăzător care să lipsească la convocarea din decembrie. Sunt prea numeroşi şi veştile prea resfirate, aşa că am încercat o sinteză a predicţiilor, reţinându-le pe cele mai surprinzătoare şi cu eventual impact emoţional. De pildă: la anul regina Marii Britanii, Elisabeta II, va muri în somn. Moarte uşoară, se pare că destinul o va proteja până la sfârşitul sfârşitului pe regina celor 16 state din Commonwealth aflată pe tron de 64 de ani – cel mai longeviv monarh din lume! Prezicerea nu-i chiar surprinzătoare (exceptând detaliul cu sfârşitul în somn): Elisabeta împlineşte, în 2016, 90 de ani, nimeni nu-i nemuritor, ce-i mai simplu decât să prooroceşti decesul unui nonagenar, mai ales că se află şi pe „lista scurtă” a ISIS? Deşi popularitatea reginei se spune că-i în scădere, ultimele sondaje din Anglia şi Australia susţin menţinerea monarhiei. O gazetă satirică indiană spune, însă, că Prinţul Charles, sătul să tot aştepte tronul Angliei, îl va accepta pe cel al României...

Prezicătorii vorbesc şi despre apropiatul sfârşit al Agelei Merkel, viitoare victimă a unor atacuri teroriste musulmane. Nu văd mobilul. Musulmanii s-ar cuveni să-i ridice statuie Angelei, fiindcă a netezit drumul cohortelor de emigranţi către inima Europei! Aflăm, apoi, cu emoţie, că Donald Trump se va retrage din campania electorală din pricina bolii ce-l macină (suferinţa nu se precizează) şi privim situaţia cu îngrijorare, fiindcă retragerea năruie speranţele noastre de a vedea un confrate scriitor la cârma SUA. Adevărat, senatorul republican scrie aridă „literatură motivaţională”, invitând la eternă şi cam iluzorie autoperfecţionare – ceea ce tot fantezie propune, aşa că, într-un fel, e de-al nostru. Probabil, după vindecare, va reveni în prim-planul politicii americane, fiindcă deţine reţeta (vezi „The art of the comeback”, cartea lui cea mai vândută).

Cum se vede, cresc şansele dnei Hillary, odată cu cele ale femeii ce va deveni preşedinta Mexicului (prezicătorii nu dau nume). O predicţie ce va fi privită şi cu satisfacţie, şi cu îngrijorare: India va surclasa China la capitolul creştere economică: a avut 7,2% în 2015 şi 7,5% (prezumat) în 2016. Preşedinta FMI, dna Lagarde, vede India ca „o pată luminoasă pe un orizont întunecat”. Nu ştiu cât e de bine când te laudă FMI, mai ales că în „pata luminoasă” 50% dintre indieni n-au closet nici înăuntru, nici în preajma locuinţei (deci, 600.000.000 de oameni îşi fac nevoile pe unde apucă!) şi tot 50% este procentajul analfabetismului. Tot să te lauzi cu locul I în lume!

De-a dreptul fantezistă mi se pare prezicerea potrivit căreia anul viitor se va produce unirea Coreei de Sud cu Coreea de Nord, proces din care va rezulta apariţia unei mari forţe în regiune. O asemenea unire, realizată printr-o împăcare amiabilă între cele două părţi, mi se pare mai imposibilă decât amestecarea apei cu untdelemnul. Ceea ce clarvăzătorii uită, sau nu ştiu, este că în Coreea de Nord funcţia de preşedinte al ţării nu se mai ocupă de decenii, Kim Ir Sen fiind întronizat ca preşedinte etern, toată populaţia (24 de milioane) jurând că aşa va rămâne în vecii vecilor. O să vedem statuia lui Kim Ir Sen la Seul? Absurd! Poate, cândva, această (totuşi) firească unire se va întâmpla, dar orizontul lui 2016 este mult prea aproape, şi-i prea bântuit de un etern... ireconciliabil.

Vom avea, zice-se, anul viitor, dovada că „aterizarea pe lună (corect: alunizarea) a fost o conspiraţie şi atât”. Să zicem că-i un fals regizat într-un megastudio tv, dar de ce „conspiraţie”? Iar scenariile de tipul „turnurile gemene distruse propagandistic de americani”, oricât de ingenios argumentate, rămân cel mult ca ipoteze de lucru într-o aplicaţie-şcoală la lada cu nisip. „Cutremure masive vor distruge nordul Japoniei; exod masiv de populaţie”. Exod către unde? Doamna Merkel aşteaptă şi japonezi? „Olimpiada de la Rio va fi înecată în ploi diluviene”. Posibil. „Val terorist la Berlin, Paris, Londra şi Roma”. Din nou posibil. Din păcate, şi probabil. „Turcia invadează regiunile kurde din Siria”. Nici asta nu-i improbabil, da-s greu de evaluat, deocamdată, implicaţiile şi consecinţele. „Se vor scufunda câteva insule ale Japoniei”. Chiar de tot? De ce atâta grabă, să aşteptăm creşterea generală a nivelului oceanelor, rezultat sinistru al modificările climatice...

Ce se observă parcurgând predicţiile: mai nici o veste bună. „O ştire bună nu-i o ştire” – spun gazetarii, lumea vrea să afle de ce să se teamă, aşa că prezicătorii dau generos cep la butoiul cu ameninţări. Om vedea. Dac-om trăi.