Anchetă procurori

Cum a făcut centura de siguranță diferența dintre viață și moarte într-un accident în care a decedat o fată de 18 ani



Oana Roșu, tânăra care a murit în cumplitul accident
Oana Roșu, tânăra care a murit în cumplitul accident

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost trimis în judecată zilele trecute de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei pentru infracțiunea de „ucidere din culpă”, la nouă luni de zile după ce a provocat un tragic accident rutier, în care a decedat o adolescentă în vârstă de 18 ani. La finele lunii august a anului trecut, o petrecere de majorat avea să se termine groaznic, după ce un Opel Tigra scăpat de sub control de tânărul șofer a lovit schela unui panou publicitar, iar apoi s-a răsturnat.
Un detaliu important stabilit de procurori este că din cei patru tineri care se aflau în mașină doar unul, șoferul, purta centură de siguranță, iar acesta a fost singurul care a scăpat fără leziuni în urma accidentului rutier.
Drumul parcurs de adolescenți înainte de accident
În seara zilei de 29 august 2014, mai mulți tineri, colegi de la Liceul „Ion Luca” și de la Grupul Școlar „Vasile Deac”, din Vatra Dornei, au participat la o petrecere de majorat a unui prieten, la o pensiune din zonă.
Din ancheta procurorilor rezultă că petrecerea s-a terminat în jurul orei 2.00, moment în care Costel Edward Mitocaru, în vârstă de 18 ani, din comuna Panaci, care venise la petrecere cu autoturismul Opel Tigra al tatălui său, a fost rugat de un tânăr cu care a stat la masă să-l ducă până acasă, în comuna Iacobeni.
Tânărul șofer, care în acea seară nu consumase alcool, a acceptat să-l ducă pe acel tânăr la Iacobeni. A mai luat în mașină încă trei tineri, pentru a-i duce și pe aceștia la casele lor. Printre aceștia s-a aflat și Oana Roșu, în vârstă de 18 ani, din Vatra Dornei, care a luat loc pe scaunul din dreapta față. Cei cinci s-au deplasat la Iacobeni, unde localnicul a coborât, după care șoferul a întors mașina spre Vatra Dornei, unde urma să-i lase pe ceilalți trei prieteni.
Destin: Tânăra a trecut pe lângă casă, însă nu a coborât
În scurt timp avea să se petreacă și tragedia. În jurul orei 2.20, pe strada Argestru, la intrarea în Vatra Dornei dinspre Iacobeni, șoferul de 18 ani a scăpat volanul de sub control, într-o curbă la dreapta.
Autoturismul Opel Tigra a intrat în derapaj, a părăsit carosabilul și, după un impact cu cadrul metalic al unui panou dezafectat, s-a răsturnat pe cupolă. Tânăra în vârstă de 18 ani din dreapta șoferului s-a lovit violent la cap, echipajele de salvare care au ajuns la fața locului găsind-o în stare de inconștiență. Aceasta era în stop cardio-respirator și, după o oră de încercări de resuscitare, a fost declarată decedată.
În rechizitoriul de trimitere în judecată procurorul de caz a reținut că victima nu purta centură de siguranță, fapt care a făcut-o mai vulnerabilă la momentul impactului cu acel cadru metalic și al răsturnării ulterioare a autoturismului.
Tânăra care a murit ar fi putut să coboare din mașină la Vatra Dornei, la domiciliu, însă a ales să mai facă o plimbare până la Iacobeni, pentru a reveni ulterior la Vatra Dornei.
Doi tineri răniți în urma accidentului nu au nici o pretenție de la șofer
Dacă șoferul a scăpat fără leziuni, ceilalți doi tineri din spate, o fată și un băiat, au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei. Unul a suferit leziuni grave, care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale, iar altul a fost diagnosticat cu leziuni pentru care a avut nevoie de 7-9 zile de îngrijiri medicale. Ambii tineri au declarat ulterior că nu au nici o pretenție de la cel care s-a aflat la volan și nu au depus plângeri, astfel că ancheta penală a continuat doar pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
Concluzii anchetatori: Șoferul nu a adaptat viteza în curbă și a frânat prea brusc
Procurorii care au întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată au arătat că din declarațiile luate în cauză rezultă că tânărul de la volan a fost singurul care purta centură de siguranță.
Trecând peste acest aspect care ține de siguranță, cauza accidentului a fost clară.
Procurorii au concluzionat că accidentul s-a petrecut din cauza faptului că șoferul a rulat cu viteză neadecvată condițiilor de drum, din cauza lipsei de experiență în conducere și a faptului că a acționat brusc instalația de frânare a mașinii pentru a reduce viteza de deplasare a autoturismului. În acel moment mașina a intrat în derapaj și nu a mai putut fi stăpânită.
Procesul în care este judecat inculpatul va avea un prim termen pe 26 mai, la Judecătoria Vatra Dornei. Parte civilă în dosar este tatăl tinerei care a decedat.


Locul în care mașina a părăsit carosabilul și s-a izbit într-un cadru metalic
Locul în care mașina a părăsit carosabilul și s-a izbit într-un cadru metalic
Autoturismul Opel Tigra s-a răsturnat pe cupolă
Autoturismul Opel Tigra s-a răsturnat pe cupolă
Oana Roșu, tânăra care a murit în cumplitul accident
Oana Roșu, tânăra care a murit în cumplitul accident


Recomandări

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava
Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă
Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă