Mircea Radu IACOBAN

Nu va scrie nimeni despre floricele pe câmpii taman acum, când năboiesc alte și alte dezvăluiri despre marea corupție română, a pierdut Halep, începe campionatul de fotbal, Voiculescu e iar la DNA și Băsescu continuă să dea lecții de moralitate întru susținerea statului de drept.

Iaca, tocmai despre floricele o să scriu, fiindcă e-n curs de instalare desensibilizarea nației față de tema corupției, ajuns mizilic gazetăresc. După cum s-a dovedit, e suficient să râcâi nițel cu unghia (oriunde!) și dai de furăciune după furăciune. Bieți pensionari amărâți se spânzură unul după altul, îngroziți că n-au cum înapoia statului păgubit câteva mii de lei, în vreme ce „băieții deștepți” din „lumea bună” (adică, aciuați în preajma puterii) învârt cu nonșalanță zeci și sute de milioane de euro, stoarse ilicit din punga răs-peticită a „statului de drept”.

Atrăgeam încă din 2007 atenția asupra celor două largi căi de îmbogățire hoțomănească la ordinea zilei. Prima, ivită din naiva hiper-corectitudine a dreptei ce abia făcuse ochi, a impus principiul „in integrum” al restituirii, numai la noi fără limită de timp nici în jos, nici în sus (retrocedările puteau începe de pe vremea lui Papură Vodă, urmând să țină până la sfârșitul lumii!) și tot numai la noi făr-de hotare valorice.

Alte țări care au procedat la retrocedări au impus rigori izvorâte nu numai din incapacitatea reală a oricărui buget să facă față unui astfel de efort (se întrevedeau inerente consecințe grave asupra ritmurilor de dezvoltare națională), ci și din bun-simț elementar: cum să revii „in integrum” la stări de fapt din alt veac?

Dar măcar să se fi lucrat corect! România a pierdut enorm din pricina masivei fraudări a procesului de retrocedare și, culmea, continuă să piardă, fiindcă trag în continuare de costeliva țâță a statului tot soiul de nemernici, aceiași și mereu alții.

A doua cale a fost aceea a restituirilor de TVA, adevărat bulevard al corupției la vedere! Barem marile tunuri s-ar cuveni acum, în ceasul al doisprezecelea, luate la descâlcit, dar mă tem că iar dăm peste persoane cvasi-intangibile… S-a furat cumplit în țara asta, cu cazanul, nu cu polonicul, iar mecanismele continuă să funcționeze în pace și onor: băieții ciordesc așa cum respiră, iar noi am pus lupii paznici la stână…

Așa că am să le las naibii temele zilei și, aflându-mă într-un periplu transilvan datorită căruia încă o dată văd ce țară minunată avem (și cum ne-am bătut joc de ea), iată, atrag atenția că am intrat deplin în anotimpul florilor. Celor de câmp, desigur. Sânzienele ce miros a miere au și început să se treacă – acum, e vremea margaretelor. Când treci dintr-o zonă într-alta, se schimbă și compoziția covorului floral, dar margareta e aceeași din Sighet până-n Făgăraș, din Prisaca Dornei în Apuseni. E-o floare simplă în alcătuirea ei nesofisticată și riguros geometrizată, zdravănă și după ce o tai, fiindcă rezistă în glastră mult mai mult decât campanulaceele (clopoțeii) și cam toate celelalte varietăți (pe care n-am habar cum le cheamă) ce repede se ofilesc. Credeam că doar Moldova e pur și simplu năpădită, anul acesta, de o specie căreia nu știu să-i zic pe nume: ar fi ceva cam între mușețel și margaretă ca dimensiuni ale corolei, coloritul este același, dar are câte 5-10 eflorescențe pe o singură tijă – am întâlnit-o proliferând la fel și pe pajiștile ardelene. Unde se remarcă și nalba, înaltă, elegantă, cu nenumăratele ei nuanțe de violet, dar și sumedenia de flori cu rochiță galbenă. Acum, în iulie, e marea sărbătoare a florilor. N-o pierdeți! Nici nu știți ce pierdeți!